Articole, opinii

În nr. din 27 iulie 2009 “Jurnal Naţional” a publicat un articol scîrbos, plin de neadevăruri, calomnios şi denigrator la adresa mea, întitulat “Măscăricii lui Voronin…” a unui oarecare Valentin Zaschevici, pe care nu-l cunosc şi nici nu ştiu dacă există cu adevărat… Reproduc partea care se referă la mine: ,,…în ziua dramatică de 7 aprilie… în faţa statuii lui Ştefan, un moşulică striga în portavoce că Moldova nu mai are nevoie nici de Guvern, nici de Parlament, pentru că toate acestea se găsesc la Bucureşti. Se zbuciuma de mama focului tataie, îndemnând lumea să purceadă grabnic la unire şi argumenta că "dacă ne integrăm în România, devenim parte a Europei şi Europa o să vină peste noi cu bani, cu investiţii, cu locuri de muncă bine plătite!". Începând cu noaptea acelei zile, mecanismul represiunii a fost pus în mişcare. Liceenii au fost săltaţi din şcoli, liderii opoziţiei acuzaţi public, sute de oameni închişi şi bătuţi. Ce-a păţit cea mai agresivă şi stridentă voce a momentului, omul cu portavocea, războinicul Ilie Bratu? Fost deputat, fondator al Mişcării Unioniste din Republica Moldova şi, ulterior, al Asociaţiei Obşteşti Pro-România, vocalul domn nu s-a ales nici cu un bobârnac. Dimpotrivă, a început o navetă febrilă Chişinău-Bacău-Bucureşti. A căutat să se gudure când pe lângă Gheorghe Flutur, când pe lângă Gigi Becali, căutând o audienţă ori ceva pe la Băsescu. Nu i-a ieşit. A încercat să facă o alianţă la Chişinău ba cu PSL-ul lui Serebrian, cu PNL-ul lui Pavlicenco, cu AMN-ul lui Urechean, căutând pesemne să-i bage pe toţi în rahat cu o asemenea asociere primejdioasă. Pesemne că politicienii din opoziţie or fi aflat că tataie era sfătuit de foşti ofiţeri de securitate precum Viorel Vieru sau Ion Munteanu. Ori, le va fi atras atenţia că e consiliat de fostul ofiţer GRU, magnatul moscovit Vitalie Usturoi, şi astea le-a puţit şi mai rău. Nimic mai suspect decât o aşa-zisă mişcare unionistă, tolerată şi sprijinită de Puterea de la Chişinău, împănată cu agenţi SIS, alimentată mai curând ca să dea apă la moară acuzaţiilor lui Voronin şi să justifice agresiuni la adresa României, precum ruperea relaţiilor diplomatice ale Moldovei cu România de facto, chiar dacă nu a fost instituită de jure. Noroc că n-a pus botul nimeni din România să-i dea vreun sfanţ, să fi văzut atunci "casus belli"...

Primul lucru care-i vine-n cap la citirea acestui articol oricărui om normal este: de unde are un “ziarist” de la Bucureşti informaţii despre cineva din Chişinău pe care nu-l cunoaşte şi nu l-a văzut vre-o dată? Cine poate şti cine mi-s sfetnicii mei, cu cine şi unde m-am întîlnit şi ce am discutat, sau de cite ori mă deplasez la Bacău, Suceava, sau Bucureşti şi din nou la Chişinău?? Este clar şi pentru un copil: informaţii de acest gen pot avea doar serviciile secrete! Dar mai apare o întrebare: de unde pot şti serviciile secrete ale R.Moldova pe unde umblă Ilie Bratu prin România, cu cine se întîlneşte şi despre ce discută? Au, nu cumva serviciile celor două state sunt mînă-n mînă? Sau, mai précis: nu cumva serviciile secrete moldoveneşti (citeşte – ruseşti) şi-au extins tentaculele pînă şi în serviciile secrete şi, de ce nu, şi în alte structuri la cel mai înalt nivel ale Statului Român? Dacă-i aşa – e grav de tot! Şi v-au găsit pe Dvs, dle “ziarist” Zaschevici, sau cum v-o fi chemînd, să vă folosească pe post de bufon…, dacă nu cumva şi dvs nu sunteţi unul de-al lor… Despre codul deontologic al unui ziarist, cred, nici nu e cazul să vorbim… Dar am să vă mărturisesc ceva: stilul acestei scriituri mi-i foarte cunoscut, iar expresii de genul “moşulică”, “tataie” am mai întîlnit într-un ziar procomunist şi antiromânesc de la Chişinău, îl cunosc chiar şi pe autor… Acesta se destăinuia în paginile ziarului respectiv că a făcut cîndva parte din serviciile secrete româneşti…(salut, amice!). Se vede treaba că i-au mai rămas ceva prieteni pe acolo cu care, de ce nu, continuă să colaboreze, dar, din păcate, nu în interesul României! Trebuie să vă informez, dle “ziarist” Zaschevici, că cel care va furnizat “materialul” este lipsit de scrupule şi operează cu neadevăruri sau semiadevăruri. Astfel, “foştii ofiţeri” Viorel Vieru şi Ion Munteanu nu mi-s nici un fel de sfetnici! Primul a luat parte la Conferinţa de Constituire a Mişcării Unioniste din R.Moldova din 06 noiembrie 2005 (intrarea era liberă) unde l-am şi văzut pentru prima oară, căci a luat cuvîntul şi a vorbit frumos… Impresionat de acel discurs, am tot încercat să-l atrag în Consiliul de Conducere a Mişcării… După un timp a acceptat să avem o întîlnire la care omul, fiind de bun simţ, mi s-a destăinuit că a făcut parte din serviciile secrete ale fostei URSS şi că n-ar fi cazul să se implice, fiindcă asta n-ar face decît să mă compromită… Mi-a urat sucses şi cu asta s-a terminat orice legătură cu dlui. Cît îl priveşte pe cel de-al doilea, acesta a participat la o Adunare de-a noastră mai recentă, în 2009, adus ca să asculte de o rudă de-a dînsului, membru al Mişcării Unioniste. Şi pe acesta l-am văzut atunci pentru prima dată… Mai tîrziu, într-o discuţie la care a participat şi ruda acestuia, mi-a mărturisit că a lucrat în sistemul serviciilor secrete, dar ca ingener-electronist şi că n-a avut nici o treabă cu serviciile propriu-zise… Şi cu acesta nu ţin nici un fel de legătură… În ce-l priveşte pe Vitalie Usturoi ar trebui să ştiţi că acesta îmi este verişor drept, fost deputat ca şi mine în primul Parlament, şi n-a fost nici un fel de ofiţer GRU, din cite ştiu, şi cu atît mai mult - magnat moscovit… Sunt minciuni sfruntate! Apropo, n-am mai fost la Bucureşti de la 27 matie 2008, cănd am participat la aniversarea a 90-a de la Unirea Basarabiei cu Patria-mamă, la invitaţia Asociaţiei “Pro Basarabia şi Bucovina”, iar cu Vitalie m-am văzut abia recent, la o înmormîntare a unei mătuşe de-a noastră după vre-o 4 ani de cînd nu-l mai văzusem… Discutam doar la telefon, de fapt îl rugam să mă ajute cu nişte bani ca să mai scap de datorii, dar, din păcate n-a avut şi n-are de unde… Iar telefoanele mele, evident, sunt ascultate şi în R.Moldova, şi în România, de unde aceştia au şi făcut nişte supoziţii… Ar mai trebui să ştiţi, dle “ziarist”, că eu, în încercările mele de a sensibiliza autorităţile române în problema situaţiei catastrofale în care se află fiinţa naţională românească în R.Moldova şi de a obţine sprijin politic şi financiar în ceea ce facem, am avut întîlniri nu doar cu Gheorghe Flutur şi Gigi Becali, ci şi cu vre-o 6 prefecţi, cu diferiţi lideri ai mai multor partide din România, cu oameni de afaceri, cu liderii Asociaţiei “Pro Basarabia şi Bucovina” şi mulţi-mulţi alţii! Numai că toate aceste întîlniri au avut loc cu mult înainte de alegerile din R.Moldova şi nu aşa cum sugeraţi dvs! Am încercat, este adevărat, mai mulţi ani de-a rîndul, să ajung şi la preşedintele Băsescu, i-am adresat mai multe scrisori, i-am furnizat informaţii şi documente despre activitatea noastră, dar acesta m-a ignorat cu desăvîrşire… Iar eu vroiam, în primul rind, să încerc să-l conving pe dl Preşedinte că greşeşte în strădaniile sale de a sprijini R.Moldova pe calea integrării acesteia în Uniunea Europeană ca stat independent şi că unica modalitate ca şi aceste teritorii româneşti să adere la UE este revenirea lor grabnică la trupul Patriei-mamă România (varianta germană), şi că în acest context, problema trebuie pusă prin prisma nulităţii Pactului Hitler-Stalin, mai ales acum, cînd România este membră şi a NATO, şi a UE! Nu de alta, dar peste vre-o cîţiva ani, dacă R.Moldova va continua să existe ca “stat independent”, populaţia românească din aceste teritori va rămînea în minoritate, iar de aici pînă la dispariţia totală din aceste teritorii nu rămîne decît un pas… Iar România, în opinia mea, are obligaţia şi responsabilitatea să se pătrundă de tragismul situaţiei în care se află românii din Basarabia şi să acţioneze neîntîrziat pentru readucerea acasă a teritoriilor sale înstrăinate de la est de Prut ca unică soluţie de a salva şi conserva fiinţa naţională românească în aceste teritorii! Şi aş mai fi vrut să-i sugerez dlui Preşedinte că deviza “UN SINGUR POPOR – DOUĂ STATE!” este păguboasă şi nu cohcordă cu interesul naţional şi că aceasta trebuie înlocuită cu alta: “UN SINGUR POPOR – O SINGURĂ ŢARĂ!”.

Ar mai trebui să ştiţi, dle “ziarist”, că eu am încercat să-i conving pe mai toţi liderii partidelor din R.Moldova (nu doar cei menţionaţi) să îmbrăţişeze şi ei opţiunea unionistă, dar am tras o concluzie tristă de tot: şi ăstora, ca şi partidului comunist, le trebuie “ţară”, şi ăştia vor să ajungă şi să stea veşnic la putere ca să profite de ea, aşa că să nu vă mire faptul că noi, unioniştii, îi punem în aceeaşi oală cu comuniştii: ca separatişti şi urmaşi ai lui Hitler şi Stalin, chiar dac-or fi ei democraţi… Şi dacă “Mişcarea” este împănată de securişti, asta e meritul dvs, a serviciilor, căci, în fond, cu asta vă şi ocupaţi… M-aş fi mirat să nu fi fost aşa… Iar în ce măsură sunt eu tolerat şi sprijinit de Puterea de la Chişinău, am să vă dau cîteva exemple: ni s-a refuzat înregistrarea Mişcării Unioniste iar membrii acesteia au fost şi mai sunt încă supuşi unui val turbat de şantaj, intimidări şi ameninţări, daţi afară din serviciu, speriaţi şi timoraţi… Mie, personal, mi s-au deschis 5 dosare penale, sunt mereu tîrît pe la procuratură…. Ni s-a refuzat şi înregistrarea Asociaţiei “PRO ROMÂNIA”, ne-a fost respins recursul şi la Curtea de Apel, acum aşteptăm decizia Curţii Supreme de Justiţie şi dacă nu ni se va face dreptate nici aici, vom merge la CEDO, asta, dacă nu cumva n-am să mor subit în vre-un accident… Căci ar trebui s-o ştiţi şi pe asta, numai anul trecut, adică în 2008, am avut două atentate la viaţa mea (cu maşina…). Şi dacă am să vă mai spun că sunt urmărit şi persecutat de serviciile secrete de 40 de ani, ce-o să ziceţi? Ar fi cazul să cunoaşteţi, ca în 1977 am fost exclus din doctorantură pentru activitate naţionalistă şi antisovietică şi, mai apoi, lăsat pe drumuri şi că am fost nevoit să mă angajez muncitor…Şi cum de nu m-am ales nici cu un bobîrnac după evenimentele din 07 aprilie curent? Simplu: nu m-au găsit! Reuşisem să trec în partea asta a Prutului, unde, din întîmplare am şi o soţie… Iar cînd m-am întors, era plină campanie electorală, pe de asupra, şi comunitatea internaţională era cu ochii pe ei, aşa că nu şi-au permis, totuşi, eu sunt o persoană publică… Şi, atunci, “serviciile” au hotărît sa aplice împotriva mea cea mai distrugătoare şi eficientă armă: calomnia, minciuna şi discreditarea, astfel, ca eu să fiu pus în situaţia să mă disculp toată viaţa ca să nu mai am timp şi forţe să mă ocup şi de altceva… Zadarnice stradanii! Nu ve-ţi reuşi să-mi închideşi gura cît mai sunt încă în viaţă, iar ideile mele prind rădăcini! Am trăit atunci, pe 07 aprilie 2009, cele mai emoţionante clipe din viaţa mea, cînd, la îndemnul meu 30.000 de tineri scandau într-un glas: “Jos Hotarul de la Prut!”, “Unire, fraţi români!”, “Ro-mâ-ni-a!” ş.a.m.d. Şi, fiţi convins, dacă se crează o asemenea stare de spirit în Basarabia, este şi meritul umilei mele personae! Nu-mi rămîne decît să vă spun: de ce vă temeţi – n-o să scăpaţi! Aşa cum nu poate nimeni opri soarele să răsară pe cer în fiecare dimineaţă, aşa nu va fi în stare nimeni să oprească Reunificarea Ţării şi Neamului Românesc!

P.S. Dle Director, dle redactor-şef, dle “ziarist” Zaschevici! Ar fi cazul să faceţi o dezminţire la afirmaţiile ce mă vizează din acel articol cu scuzele de rigoare. La o adică, sunt pregătit să vă furnizez mai multe informaţii şi, eventual, chiar să vă acord un interviu.

În nr. 25 din 31 iulie 2009 a „publicaţiei de rafinament” „Exclusiv de Bacău” a fost publicat un articol ticălos, plin de calomnii, minciuni şi insinuări la adresa mea, menit să mă discrediteze şi să trezească suspiciuni în rîndul celor care mă cunosc şi cu care colaborez de mai mult timp. De fapt, aceasta aste o continuare a unei acţiuni mai ample KGB-iste de desfiinţare a unei persoane total incomode puterii de la Chişinău, şi nu mă miră că de data asta autorii au hotărît să dea lovitura la Bacău, cunoscînd legăturile mele cu acest judeţ. Publicaţia în cauză nu face decît să continue şi să dezvolte „dezvăluirile” din „Jurnal Naţional” din 27 iulie 2009. Ba chiar şi autorul este unul şi acelaşi, cu siguranţă! Asta – pentru că-l cunosc şi-i cunosc stilul, iar expresii gen „…ideea unirii Basarabiei şi României aparţine clar trecutului fără a avea şanse în viitor…”, „Dar de ce pedalează Bratu pe o idee nerealistă?”ş.a. le-am întîlnit de mai multe ori într-o publicaţie procomunistă şi antiromânească de la Chişinău, la care şi munceşte în sudoarea frunţii „distinsul ziarist”, asta după ce a fost dat afară din serviciile secrete ale Statului Român (căci român este!) şi a trecut cu arme şi muniţii de partea regimului dictatorial şi antiromânesc al lui voronin. Din „pana” acestui renegat ies numai scîrboşenii şi venin la adresa României şi a celor care luptă pentru Reunificarea Ţării şi Neamului Românesc! Bineînţeles, că şi de această dată nu şi-a trădat vocaţia de avocat al diavolului! Nu am de gînd să intru în polemică cu un trădător de Ţară sau cu o lichea, am să mă limitez doar a informa cititorii că eu nu am nici un fel de apartament nici la Bacău, nici altundeva în România (sau, poate ştie insul ceva ce nici eu nu ştiu?...), nu sunt consiliat de „foştii securişti” Viorel Vieru şi Ion Munteanu şi nici de altcineva. Cît îl priveşte pe Vitalie Usturoi trebuie să-l dezamăgesc pe „autor”: dlui îmi este verişor drept, fost deputat în primul Parlament de la Chişinău ca şi mine, n-a fost niciodată ofiţer GRU (GRU e cu totul altceva decît KGB, amice!), n-a făcut, din cîte cunosc, afaceri murdare şi, ce-i mai important – nu m-a finanţat nici cu o para chioară şi nici n-are cum să mă consilieze pe mine, asta din simplul motiv ca dlui e departe de politică! Interesant în articolul cu pricina din „Exclusiv” este faptul, că pe lînga „argumentele” înşirate în „Jurnal Naţional” autorul aduce şi altele noi, cu iz local, ceea ce denotă faptul că serviciile secrete „moldoveneşti” şi-au extins tentaculele în toate centrele universitare din România unde studiază şi tineri basarabeni (aveţi grijă, dragi tineri!). Un lucru a spus adevărat pretinsul justiţiar: că eu desfăşor o activitate febrilă unionistă atît în partea stîngă a Prutului cît şi în cea dreaptă, adică – în tot spaţiul românesc şi lupt pe toate căile (şi nu de ieri-de azi!) pentru lichidarea consecinţelor pactului Hitler-Stalin şi readucerea teritoriilor româneşti înstrăinate de la est de Prut la trupul Patriei-mamă România! Şi nu cred că este ROMÂN să nu-şi dorească acest lucru! Înţeleg, puterii de la Chişinău nu-i convine, asta ar însemna să le luăm ţîţa de la gură… Ăstora le trebuie „ţară”, chiar cu preţul dispariţiei fiinţei naţionale româneşti în teritoriile româneşti înstrăinate de la est de Prut (de fapt, acesta li-i şi scopul...). Dar trebuie să-l dezamăgesc pe autor şi pe cei cărora le slujeşte acest individ: Reîntregirea Ţării şi Neamului Românesc este iminentă! Am trăit cele mai emoţionante clipe din viaţa mea, atunci, la 07 aprilie 2009, cînd, la îndemnul meu, 30.000 de tineri scandau într-un glas: „Jos hotarul de la Prut!”, „Unire, fraţi români!, „RO-MÂ-NI-A!”. Şi dacă idei de acest gen prind rădăcini, dacă se creează o astfel de stare de spirit în Basarabia, este şi meritul umilei mele persoane! De aceea aţi pus toate tunurile pe mine, jigodiilor, vreţi să-mi închideţi gura cu orice preţ! Numai anul trecut, în 2008, mi-aţi organizat două atentate la viaţa mea (dar, slavă Domnului, m-a păzit Dumnezeu), mi-aţi deschis 5 dosare penale, mă discreditaţi în toate mijloacele mass-media, mă tîrîţi mereu prin instanţe, îmi ascultaţi telefoanele şi mă urmăriţi pînă şi la WC-eu… Şi cum de n-am păţit nimic după discursul meu proromânesc şi unionist din 07 aprilie curent? Simplu: nu m-au gasit! Reuşisem să trec de partea asta a Prutului, am venit de acasă – acasă, unde am o soţie frumoasă şi cu apartament ( ceea ce-i mai mult decît un simplu apartament, fiţi de acord…). Iar cînd am revenit la Chişinău, era plină campanie electorală, mai era şi toată comunitatea internaţională cu ochii pe ei, aşa că nu şi-au permis, totuşi, eu sunt o persoană publică… Nu-mi rămîne decît să le spun „stataliştilor” de pe malul Bîcului: de ce vă temeţi – n-o să scăpaţi! Aşa cum nu poate nimeni opri soarele sa răsară în fiecare dimineaţă, tot aşa nu poate opri nimeni procesul de Reunificare a Ţării şi Neamului Românesc!

P.S. Mă întreb, doar, cu cît au fost plătiţi cei de la „Exclusiv” de au publicat un asemenea surogat? Mă puteau găsi lesne, ca să se informeze din prima sursă, mai ales că-mi cunosc şi adresa şi, sunt sigur, şi telefoanele… Le sugerez, totuşi, să respecte codul deontologic şi să publice în numărul viitor această replică, sper că am acest drept! La o adică, le pot acorda şi un interviu…

1. R.M este un stat eşuat, insolvabil şi falimentar la toate capitolele. Acest stat artificial nu poate exista de unul singur şi cu atât mai mult nu se poate integra de unul singur în NATO şi UE.

2. R.M. nu poate determina Rusia să-şi retragă trupele de ocupaţie şi armamentul din raioanlele de Est ale republici şi să preia controlul asupra întrgului teritoriu.

3. În R.M. se află în pericol de moarte însăşi existenţa de mai departe a fiinţei naţionale româneşti; dacă vom mai continua cu “Independenţa R.M.”, peste 20-25 de ani aici vor rămâne doar 10-15% din numărul actual al populaţiei.

4. Unica soluţie de a ne conserva fiinţa naţională în aceste teritorii, de a ne integra în NATO şi UE şi de a scăpa de trupele de ocupaţie şi armamentul rusesc este Revenirea la trupul Patriei-Mamă România. Având în vedere că România este deja membră a NATO şi în curând şi membră a UE, redevenind parte integrantă a României aceste teritorii se vor integra automat şi imediat şi în UE, şi în NATO şi, astfel, problema “Transnistriei” devine problema UE şi a NATO, în frunte cu SUA – unicele forţe de pe Glob în stare să determine Rusia să-şi respecte obligaţiile asumate.

5. Unirea trebuie făcută rapid, în cel mult 7 ani, pe urmă ar putea fi prea târziu!

6. Unirea se poate realiza doar pe cale parlamentară, pentru asta e necesar ca majoritatea parlamentară s-o deţină Unioniştii.

7. Pentru a câştiga puterea, toţi Unioniştii, toate formaţiunile social-politice şi ONG-urile de orientare naţional-patriotică, unionistă, trebuie să se constituie într-o singură Mişcare (şi nu partid), pentru Reîntregirea Patriei. Scindarea noastră este echivalentă cu moartea neamului românesc în aceste teritorii.

8. Problema Unirii trebuie abordată deschis, direct şi fără echivoc, cu toate argumentele de rigoare, cu toate mijloacele şi pe toate căile constituţionale. Nu mai avem dreptul s-o ocolim, s-o camuflăm, să nu vorbim despre asta.

9. Fuzionarea se poate realiza cel mai simplu în baza PNR, sau PUM, existente deja.

10. ONG-urile de orientare profesională de tipul Asociaţia Istoricilor, Liga pedagogilor, Liga medicilor, Uniunea Scriitorilor ş.a.m.d. îşi vor păstra identitatea şi după constituirea Mişcării, acestea însă intră cu membrii săi, dacă s-ar putea “en corpore”, în Mişcare.

11. ONG-urile de tipul FDRM, ACLCPMR, LNR ş.a.m.d îşi vor înceta existenţa după fuzionare, în caz contrar, existenţa lor şi în continuare ar duce la scindarea Unioniştilor, aducând mari prejudicii cauzei.

12. Constituirea unei singure Mişcări se va realiza în termen de trei luni, la un Congres comun de fuzionare, la care vor fi adoptate Statutul şi Programul şi vor fi alese organele de conducere.

13. Pentru elaborarea proiectelor de Statut şi Program se constituie o comisie formată din liderii formaţiunilor social-politice şi ONG-urilor, care au acceptat să se constituie într-o singură Mişcare. Comisia se va întruni săptămânal, până la definitivrea proiectelor preconizate.

Dreptul la replica

Polemica foarte inteligentă şi elevată dintre umila mea persoană şi distinsul patriot-academician

onorific Nicolae Dabija-Ciobanu a avut menirea să-mi descopere lucruri noi, de existenţa cărora nici

-că iniţiativa constituirii ,,Comitetului pentru susţinerea Iniţiativei Băsescu’’i-a aparţinut lui Dabija

(şi asta în timp ce dlui,secundat de A.Vartic,M.Morăraş şi A.Moraru se opuneau din răsputeri...)

-că ideea convocării unei Mari Adunări Naţionale la 29 octombrie curent îi aparţine tot dlui (ha-ha!),

-că frazele lui Dabija ,,Noi susţinem iniţiativa preşedintelui Băsescu de a se integra şi R.Moldova

împreună cu România,la 01.01.2007 în Uniunea Europeană, dar ca stat independent, cu Parlamentul

său, Guvernul său şi Preşedintele său’’,calificate de participanţii la şedinţele ,,Comitetului’’(Mişcării)

drept aberaţii, pot fi interpretate (traduse) şi astfel:,,Bratu susţine că ceea ce a spus Băsescu sunt

-că MURM nu există, că suntem doar un grup de iniţiativă de vre-o 10-12 ţipălăi (cunoaşteţi

expresia?) şi că nu avem nici Statut şi nici Program...(are memorie scurtă,săracul,dar să mai caute

-că Unirea trebuie să se producă în inimile noastre şi iată atunci, cînd toţi cei 4 mln. de locuitori ai .

R.M.(din2mln.,cîţi au mai rămas) vor înţelege că sunt români (inclusiv ruşii,ucrainenii,găgăuzii,

bulgarii ş.a.m.d.), Unirea va fi ca şi făcută cu tot cu sîrma ghimpată dintre noi...;

-că dacă fac dovada că MURM are cel puţin 100 de membri, dlui îi va aduce pe toţi cei 100.000 de

membri ai Forului în MURM! Dacă vorbeşte serios,ar fi cazul s-o facă neîntîrziat, întrucît noi avem deja structuri în10 r-ne şi mn. Chişinău, iar numărul membrilor a depăşit cifra de 3000, majoritatea şi membri ai Forului! Nu-i rămîne decît să vină la noi la sediu (Sfatul Ţării,61) să-i facem dovada;

-că Mişcarea pt susţinerea Iniţiativei Băsescu se mai numeşte şi Mişcarea Unionostă pt susţinerea Iniţiativei Băsescu;

-că propunerile şi demersurile repetate să vină dînsul în fruntea ,,Comitetului’’(Mişcării) înseamnă egoism politic din partea mea;

-că a lupta pe căi constituţionale pt readucerea teritoriilor româneşti de la Est de Prut la trupul Ţării

înseamnă să cazi sub incidenţa legii despre extremism şi este echivalent cu răsturnarea prin violenţă

Trebuie să recunosc, că nu ştiu încă multe lucruri despre aptitudinile ieşite din comun ale ilustrului patriot, om politic, de ştiinţă, cultură şi artă Nicolae Dabija. Nu ştiam, bunăoară, că domnia sa este meşter nu doar la falsificarea unor liste şi semnături ci şi la fabricarea unor scrisori, chipurile din partea unor oameni de bună credinţă...Este cazul scrisorii unui oarecare Eugen Bulat, publicată în LA din 28 oct, curent (pag.2). Se vede de la o poştă stilul irepetabil a lui Dabija-adevăratul autor al acelei scrisori: dlui chiar sfîrşeşte cu vestita-i frază ,,Vai de capul...’’ Dar luaţi cunoştinţă şi de Comunicatul preşedintelui Asociaţiei Refugiaţilor din Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa

În schimb, am cunoştinţă de unele chestii,de care Dabija,probabil,nu bănuieşte. Bunăoară, ştiu:

-că a fost numit în funcţia de redactor-şef la LA de CC al PCM şi pentru ce merite;

-în ce scopuri era trimis în repetate rînduri pe timpul URSS-ului ca lector al comitetului central al

-cum repartiza apartamentele, venite pe adresa colectivului redacţiei,unor rude de-ale sale abea

-cîţi bani a primit de la guvern şi primaria Chişinău pe linia AOŞCAM mulţi ani de-a rîndul pt nişte presupuse conferinţe internaţionale, falsificînd în acest scop semnăturile unor academicieni, precum Petru Soltan, Aurel Saulea,Ion Odainic ş.a. în procesele verbale ale Senatului;

-cum şi în ce scopuri a organizat, alături de alţi colegi de-ai săi, Congresul Intelectualităţii din care pînă la urmă praful s-a ales;

-de ce a zădărnicit în 2002 fuziunoarea PNR şi PFD, în rezultatul căreia urma să apară o Mişcare pentru Reîntregirea Ţării;

-în ce scopuri a deturnat iniţiativa mea din 2004 de a constitui o nouă şi puternică formaţiune social-politică unionistă şi a preschimbat-o în constituirea unui ONG (FDRM), menit să apere interesele „comunităţii româneşti din RM”...

-cum a folosit şi numele lui Ilie Ilaşcu, pentru a-i da mai multă credibilitate proaspăt-apărutului ONG;

-de ce i-a susţinut în campaniile electorale din România pe Iliescu şi Năstase şi în campania de alegere a primarului Chişinăului- pe canditatul comuniştilor Vasile Ursu;

-în ce scopuri a manipulat atîţia oameni de bună credinţă să adere la For, dispunînd să nu adere cumva şi la MURM, minţindu-i că acesta se va transforma în formaţiune social-politică;

-că serialul de articole „Vai de capul nostru!” a urmărit scopul să ne demoralizeze şi mai mult, să ne inoculeze ideea că suntem un neam de netrebnici, ce merită să dispară de pe faţa pămîntului;

-cum a privat Uniunea Scriitorilor de publicaţia sa „Literatura şi Arta”,acaparînd-o şi transformînd-o în SRL cu unic asociat Nicolae Dabija;

-că a închiriat majoritatea birourilor din clădirea de pe Sfatul Ţării nr.2, privatizată şi aceasta în mod fraudulos pe banii veniţi din România tot de domnia sa, unor firme, iar banii încasaţi nefiind contabilizaţi;

-de ce n-a vrut să publice pe parcursul anilor mai multe articole de ale mele, printre care: „Încotro, domnilor patrioţi?”(1994), „Falimentul R. Moldova”(2002), „Integrarea RM în UE - mituri şi realităţi”(2005), „Apropo, despre integrarea RM în UE”(2006), Statutul şi Programul MURM(de care se preface că nu ştie), rezoluţiile mitingurilor din 26 martie, 28 iunie şi 23 august 2006 ş.a.m.d.;

-de ce n-a întreprins nimic ca să împiedice introducerea istoriei integrate în şcoli, mai ales avînd în vedere că la For au aderat majoritatea pedagogilor din republică, inclusiv Timotei Melnic – preşedintele Ligii Pedagogilor şi Anatol Petrenco – preşedintele Asociaţiei Istoricilor;

-de ce îmdeamnă lumea să nu vină la Adunarea Republicană a Cetăţenilor din 29 octombrie curent şi multe altele...

Dar mai intuiesc ceva: că N. Dabija este securist-sadea încă de pe băncile facultăţii, că şi-a turnat la Moscova mulţi ani de-a rîndul colegii de breaslă, că şi în prezent are o misiune de îndeplinit în furntea Forului Democrat al Românilor din... România.de Est. Avem de a face cu încă un exemplu clasic de diversiune KGB-istă: cum puterea îşi realizează planurile sale obscure cu mîinile „a lor noştri”.

Atîta timp cît nu-i vom deconspira pe securiştii din fruntea noastră, atîta timp cît vom crede în idoli falşi, nu avem sorţi de izbîndă!

Aici aş vrea să pun punct disputei Bratu-Dabija, avînd convingerea că aceasta a fost utilă şi necesară în încercarea de asanare a societăţii şi în speranţa că această temă va fi continuată în mai multe mijloace de informare în masă.

P.S: Materialul respectiv a fost prezentat ziarului „Timpul”, însă redactorul-şef Constantin Tănase a refuzat să-l publice cu toate că codul deontologic îl obligă s-o facă ca replică la interviul dlui Dabija din 6 octombrie curent.

După apariţia în “Jurnal” a interviului cu Ilie Bratu, aşteptam începutul unei polemici între intelectuali despre destinul şi viitorul nostru în cazul revenirii la trupul Ţării şi invers. Aşteptam ca dl. Dabija să mărturisească despre păcatele invocate de Bratu sau să demonstreze că cele afirmate de Bratu nu corespund adevărului. N-am fi atât de exigenţi şi nu am avea pretenţii exagerate faţă de un muritor de rând, dacă acesta nu s-ar bate cu pumnul în piept zicându-şi “stâlpul românismului în Basarabia, care a făcut enorm pentru cauză...” Sunt cuvinte luate din pretinsa scrisoare inserată în “LA” pag.2 din 28 septembrie 2006 (în acelaşi număr cu articolul de fond intitulat scurt pe doi: “Ilie Bratu: un provocator”), semnată chipurile de Eugen Bulat din oraşul Bacău, care ar fi participat la Congresul Refugiaţilor din Basarabia, desfăşurat la Bacău în zilele de 26-27 august 2006. Numai că în faxul pe care l-am primit chiar de la preşedintele Asociaţiei Refugiaţilor, a doua zi după publicarea “scrisorii” în “LA”, se menţionează că o persoană pe nume Eugen Bulat nu a participat la Congres şi nici nu figurează în listele membrilor Asociaţiei. Cine este, deci, autorul “scrisorii”. Cunoaşteţi stilul? “Scrisoarea” se încheie cu cuvintele: “Vai de Basarabia noastră”. Textul apare în pagină alături de o altă scrisoare, semnată de Ion Fiodorov – un nume real, verificat – este o rudă a lui Dabija. Volens nolens îţi apar în faţă mari semne de întrebare: Cine trişează? De ce şi de când?

De altfel, procedeul acesta îl întâlnim şi la un alt coleg de-a lui Dabija, Mihai Morăraş, care în numărul următor al “LA” din 5 octombrie îl “citează”, chipurile, pe Bratu: “... Consiliul Director trebuie să ia o decizie de aderare (fiţi atenţi) necondiţionată (!) la MURM...”. În primul rând, condiţia era pusă nu de Bratu, ci de membrii Mişcării. În al doilea rând, este vorba nu de Mişcărea Unionistă, ci de MSIB (Mişcărea pentru susţinerea iniţiativei Băsescu). Subsemnatul am dat personal citire acestor condiţii de la tribună. Ar părea un fleac, o simpla abreviatură. Or, este absolut normal ca să fii ales preşedinte al unei Mişcări trebuie mai intii să fii membru al acesteia, iar Forul nu avea la moment o decizie de aderare la Comitet (Miscare)a organului de conducere .

Ca să pară mai credibil şi să întărâte lumea împotriva adversarului, Dabija scrie: “Disensiunile au apărut chiar atunci, la prima şedinţă a Comitetului Cetăţenesc, Bratu afirmând, plin de patriotism: Ceea ce a spus Băsescu e o aberaţie”. De fapt, Bratu a spus că interpretarea pe care o face Dabija la Declaraţia Băsescu e o aberaţie. Apoi, Dabija se întreabă ca si cum mirat dacă acţiunile lui Bratu “nu ar fi dirijate din umbră de către primul ministru al Guvernului Vasile Tarlev, al cărui consilier principal e chiar sora lui Ilie Bratu”. De ce nu-i dă şi numele? Pentru că în acest caz poţi uşor verifica lucrurile. Dar adevărul este că premierul in genere nu are consilier principal, iar în lista consilierilor nu figurează nici o femeie.

“În 1988 ..., scrie Dabija în P.S., pag.1, anume eu am propus ... ca limba română (moldovenească) să fie unica limbă de stat în R.M”. Iată ce scrie de fapt referitor la această problemă N. Dabija într-un articol apărut la începutul anului 1989: “Ce înseamnă a declara statalitatea limbii moldoveneşti? ... Declararea limbii moldoveneşti limbă de stat pe teritoriul RSS Moldoveneşti ar însemna doar egalarea ei în drepturi cu limba rusă”. Nu este vorba aici de două limbi de stat? În timp ce tot atunci chiar şi Ion Druţă, considerat de mulţi drept filorus, spunea: “Proclamarea ambelor limbi drept egale de stat înseamnă na-ţi-o bună, că ţi-am dres-o”. “În toată această perioadă, – se laudă Dabija în materialul inserat la rubrica “La Est de Vest” din 28 septembrie, – noi am protestat, am muncit, am scris articole demascatoare, cărţi necesare, am învăţat să nu cedăm, am ajutat lumea să reziste ...”. Şi tot aici aminteşte că “LA” a atins un tiraj de 260 de mii de abonaţi, “adunând în acel an în jur de jumătate de milion de semnături în favoarea limbii române şi a alfabetului latin”. S-o luăm încetişor. Cine ştie cum s-a format în iunie 1988 prima Mişcare Democratică pentru Susţinerea Restructurării, cunoaşte că Dabija nu figura printre lideri. Apoi, la 17 septembrie 1988 gazeta “Învăţământul Public” tipăreşte o scrisoare deschisă adresată Comisiei interdepartamentale a Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM pentru studierea istoriei şi problemelor dezvoltării limbii moldoveneşti, ai cărei semnatari cer ca limba republicii să devină limba de stat şi să se revină la grafia latină. Anume acest apel a făcut ca din toate satele şi oraşele republicii să sosească la Chişinău mii de scrisori cu sute de semnături întru susţinerea revendicărilor din Apel. Scrisoarea a fost semnată de 66 de persoane – oameni de cultură şi artă, savanţi, ziarişti, care nu s-au temut să dea semnalul luptei pentru limbă şi alfabet. Printre ei figurează şi 19 scriitori. Ridicaţi colecţia şi vedeţi! Numele lui Dabija lipseşte.

La 22 septembrie scrisoarea a fost reprodusă în “LA”. Nici aici nu apare numele lui Dabija. Mai mult, după o săptămână, “LA” publică o altă scrisoare către aceeaşi Comisie semnată de alte 138 de personalităţi, printre care şi angajaţii săptămânalului “LA”. Dar nici de data aceasta numele său nu apare, deşi se afla atunci în fruntea colectivului care semnase. Anume în acel an refuză să publice articolul lui Valentin Mândâcanu “Veşmântul fiinţei noastre”, care a fost ţinut de Dabija în sertar câteva luni, până când autorul a fost nevoit să-l publice în revista “Nistru”. Ridicaţi colecţiile şi vedeţi cine semna editorialele chiar şi după anii de avânt 1988-89 când săptămânalul atinsese tirajul record: Silviu Berejan, Vladimir Beşleagă, Aureliu Busuioc, Ion Coţaveică, Tudor Chiriac, Dumitru Matcovschi, Vasile Romanciuc, Larisa Ungureanu, Boris Vieru, Ilie Lupan, Gheorghe Budeanu, Nicolae Negru ş.m.a. Pe ultimii 3 întrebaţi-i cum i-a dat afară de la lucru Dabija. Când Dabija a început să apară cu editorialele “Vai de capul nostru”, care mai mult demoralizau decât încurajau cititorul, tirajul a început să scadă vertiginos .

Ne miră şi similtitudinile din editorialul semnat de Dabija în “LA”din 28 septembrie şi articolul semnat de Mihai Conţiu, apărut la 29 septembrie în “Moldova Suverană”. La Dabija – “Bratu intenţionează să facă din ideea unionistă o afacere. O mare afacere”. La Conţiu – “Unirea Republicii Moldova cu România a fost şi este ... o afacere profitabilă pentru câteva grupuri compacte de români meseriaşi de ocazie”. La Dabija – “Preşedintele (Băsescu) ... nu a vizat Unirea ...”. La Conţiu – “Declaraţiile sale (ale lui Băsescu) vizând Republica Moldova ... nu sunt percepute corect”. La Dabija – “putem face mari deservicii chiar acum când ea (România) e la un pas de a fi acceptătă în Uniunea Europeană”. La Conţiu – “Unirea Moldovei cu România, aşa cum este ea acum reclamată ... aduce deservicii şi României şi Republicii Moldova” sau “o ipotetică unire nu i-ar produce (Romaniei) decât stagnare şi anulare a tuturor eforturilor depuse pentru integrarea euroatlantică” etc. etc.

Despre patriotismul lui Dabija ne vorbesc şi alte fapte. Geaba se bate cu pumnul in piept. De ce când toţi scriitorii aruncau prin 1991 carnetele de partid n-a făcut acest lucru şi N. Dabija? De ce în timpul puciului de la Moscova, aflându-se la odihnă în Crimeea, dânsul dădea dispoziţii la telefon să fie eliminate din articolul său, care urma să apară, pasajele antisovietice, iar după eşuarea puciului a dispus restabilirea acestora? De ce crede domnia sa că intelectualitatea din Basarabia a uitat despre procesul public realizat de Dabija în stil jdanovist la Cepeleuţi, Edineţ, lui Nicolae Lupan? De ce crede dânsul că colegii săi pot uita aşa uşor “donosurile” făcute la Moscova chiar şi după 1990 despre atitudinile antisovietice ale acestora? Acestea sunt doar câteva epizoade de care n-a pomenit Ilie Bratu în interviul său. Dar câte o mai fi fiind? Oamenii trebuie să cunoască odată şi odată adevărul.

Pe noi ne interesează mai puţin, bunăoară, că a fost numit de CC în funcţia de redactor-şef la “LA” sau că a fost lector al CC al ULKT în grupele turistice; cum repartiza apartamentele la “LA” sau cum concedia ziariştii incomozi; de ce a fost exmatriculat de la facultate sau cum a fost zdupăcit pentru alte motive decât pentru patriotismul invocat. Pentru cititori acestea contează mai puţin. Pe noi ne interesează dacă putem încredinţa destinul nostru unor asemenea patrioţi, unor asemenea lideri ai mişcării naţionale, cum le place să fie numiţi.

Nu am vrea să ne referim la insultele, ofensele şi insinuările la care se dedă Dabija în lipsa argumentelor. Poate aceasta îl caracterizează. Un lucru ar fi totuşi de remarcat. Şi iarăşi e vorba de similitudini. De data aceasta la Dabija şi Morăraş. Dabija scrie: “Bratu se vrea cu tot dinadinsul erou naţional, cu statuie încă în timpul vieţii”. Morăraş scrie: “Dânsul, probabil, se vede în vis împărat pe cal alb, “chematul„ ... Si atunci ma intreb si eu ca in titlul „scrisorii”: Ce se intapla acolo la Dvs.? Turghenev scria pe vremuri că dacă vrei să-ţi dezarmezi adversarul, atribuie-i acestuia defectele tale. Punct.

ALTE REFLECŢII ASUPRA UNEI “POLEMICI”

N.Dabija publică în ziarul său articole în care îşi zice mare patriot român, semnîndu-le cu nume inventate

După ce am publicat articolul “Reflecţii asupra unei “polemici” (”Jurnal de Chişinău” din 24 octombrie 2006), în care am demonstrat prin argumente că numele autoproclamatului patriot N. Dabija nu-l găsim nici în prima Mişcare Democratică pentru Susţinerea Restructurării, formată în iunie 1988, şi nici în prima scrisoare colectivă adresată Comisiei Interdepartamentale a Prezidiului Sovietului Suprem din RSSM pentru Studierea Istoriei şi Problemelor Dezvoltării Limbii Moldoveneşti, semnată de 66 de oameni de cultură şi artă, inclusiv 19 scriitori, care cereau ca limba republicii să devină limbă de stat şi să se revină la grafia latină, mai mulţi tineri m-au rugat să reproduc lista acelor literaţi care au avut îndrăzneala în anii regimului sovietic, acum 18 ani, să-şi pună semnătura sub acea petiţie. Iată numele lor: Valeriu Babansky, Vasile Badiu, Vladimir Beşleagă, Alexandru Brodschi, Ion Ciocanu, Alexandru Cozmescu, Nicolae Esinencu, Ion Hadîrcă, Bogdan Istru, Leonida Lari, Emil Loteanu, Gheorghe Malarciuc, Dumitru Matcovschi, Valentin Mîndîcanu, Serafim Saka, Andrei Strîmbeanu, Arcadie Suceveanu, Vasile Vasilache, Vlad Zbîrciog. Subliniem încă o dată că anume aceştia au dat semnalul luptei pentru limba de stat şi alfabetul latin, contribuind ca din toate satele şi oraşele republicii să fie expediate la Chişinău mii de scrisori cu sute de semnături întru susţinerea revendicărilor menţionate. Anume aceşti scriitori (cinci dintre ei au plecat deja în lumea celor drepţi) merită pe de-a-ntregul să declare azi că au fost printre iniţiatorii mişcării noastre naţionale.

Nicolae Dabija nu putea să fie în acei ani un adept al mişcării naţionale din simplul motiv că, avînd o prestaţie activă de comunist înflăcărat în societate, nu vroia să se pună în poară cu cei de sus, deoarece era înaintat la Premiul de Stat al RSS Moldoveneşti pe anul 1988 în domeniul literaturii şi artei. Şi ştia bine că o să-l primească, dacă nu-şi va păta biografia pe care o avea atunci: membru al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (la ultimul Congres al scriitorilor din perioada sovietică el n-a aruncat biletul de partid, cum o făcuse alţi scriitori şi cum s-a lăudat în gazeta sa că a procedat astfel chiar in faţa lui S. Grossu), era membru al organizaţiei comsomoliste a Uniunii Scriitorilor din Moldova, membru al Comisiei privind tineretul de creaţie de pe lîngă Comitetul Central al Comsomolului din Moldova, membru al Comitetului raional de partid Frunze al oraşului Chişinău, Laureat al Premiului Comsomolului din RSS Moldovenească, redactor-şef al săptămînalului “Literatura şi Arta”, unde, conform documentelor de arhivă, a fost numit prin hotărîrea Biroului Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei din aprilie 1986 şi a Plenarei Uniunii Scriitorilor din luna mai acelaşi an. În martie 1989 a devenit deputat al poporului din URSS. În acea perioadă, ca să deţii atîtea funcţii de răspundere şi să te bucuri de un asemenea avantaj nomenclaturist, trebuia să ai mare protecţie în vîrful piramidei.Aici apare o întrebare pe cît de logică, pe atît de interesantă: credeţi oare că un naţionalist (cum se afişează N.Dabija că a fost în anii studenţiei) putea să fie primit în partid, să aibă atîtea favoruri şi să ocupe atîtea funcţii urcîndu-se pe scara ierarhiei comuniste? Niciodată! Unui naţionalist (dacă nu era de accord să colaboreze cu KGB-ul şi să-şi toarne colegii şi prietenii) i se punea pentru totdeauna pecetea pe frunte: era persecutat la tot pasul,nu mai era avansat în serviciu, putea chiar să rămînă pe drumuri etc.

De fiece dată, cînd i se spune adevărul în ochi despre poziţia sa ideologică greşită şi dăunătoare sau despre fraudele şi fărădelegile pe care le-a comis în ultimii ani, N.Dabija recurge la un procedeu pe care-l foloseau comuniştii din perioada asovietică: în loc să-l combată pe oponent prin exemple concrete şi să spună unde are sau nu are acela dreptate, el atacă persoana care l-a criticat, insultîndu-l pe semnatar cu cele mai murdare cuvinte pentru a-i astupa gura, de parcă un om simplu nu are drept să-i spună adevărul în faţă. Dacă nu se poate agăţa de autor, îl ameninţă pe acesta că-l va da în judecată (deşi nu are pentru ce), învinuindu-l totodată pe directorul publicaţiei în care a apărut materialul în cauză, încercînd să-i interzică şi acestuia de a mai publica asemenea materiale. După cum vedem, N.Dabija se crede că ar fi un om incriticabil. Tocmai aşa a reacţionat dînsul la materialul din “Jurnal de Chişinău” al subsemnatului, în care am demonstrat că publică materiale cu semnături inventate. Este vorba de articolul “Ce se întîmplă acolo la dumneavoastră”, scris de Dabija, în apărarea sa,apărut în “LA” din 28 septembrie curent sub semnătura numelui fals Eugen Bulat. Despre această faptă nedemnă a sa a fost vorba şi la adunarea cetăţenilor din 29 octombrie a.c., organizată de dl Ilie Bratu, preşedintele Mişcării Unioniste din Moldova, adunare la care, după ce au vorbit toţi doritorii şi după ce a fost adoptată rezoluţia respectivă, i s-a oferit cuvîntul (în ordine de replică) şi lui Nicolae Dabija. Acesta, in loc să răspundă la critica ce i s-a adus, a încercat să îndruge o alegorie (lupul la stînă), crezînd că cei prezenţi nu-l vor susţine pe Ilie Bratu. Dar intenţia sa provocatoare n-a luat foc, încît, în prezenţa participanţilor la adunare, Dabija a fost nevoit să cedeze şi să-i întindă mîna lui Ilie Bratu. După un asemenea moment de împăcare şi bună înţelegere, Ilie Bratu a avut ingeniozitatea să i se adreseze lui Dabija cu următoarele cuvinte: eu sunt de accord să ne împăcăm cu condiţia că dumneata, domnule Dabija, vei publica în numărul de joi al “Literaturii şi Arta” rezoluţia care a fost aici adoptată şi vei aduce la următoarea adunare preconizată pentru 3 decembrie a.c. cei 140 de mii de membri despre care ai spus azi că îi ai în Forul Democrat al Românilor din Moldova. Prima condiţie N.Dabija a realizat-o cu scîrţ dar şi cu răutate: şi-a reprodus în ziarul său alegoria (ca să nu zicem logoreea) ţintită împotriva lui Ilie Bratu, publicînd doar cîteva rînduri din rezoluţia în cauză. Cît priveşte cea de a doua condiţie, vom vedea cîţi membri va aduce la adunarea cetăţenilor din 3 decembrie. Credem că niciunul sau foarte puţini. Pentru că n-are de unde-i lua. Or, în imaginaţia lui Dabija numărul membrilor creşte zilnic cu zecile de mii. Doar pe hîrtie. În realitate însă el nu are mai mult de o sută de membri la Chişinău, care nu sunt altcineva dect autorii pe care-i publică în paginile “Literaturii şi Arta”, precum şi prietenii, cumetrii şi alte rude ale sale.

Împăcarea lui N. Dabija cu preşedintele Mişcării Unioniste din timpul adunării a fost un gest formal,deoarece chiar în următorul număr al “LA” (din 9 noiembrie 2006) Ilie Bratu a fost din nou atacat într-un articol semnat de Ion Bajureanu, în care Dabija recurge la o altă manieră stalinistă. Oamenii mai în vîrstă ţin minte versurile lui V.Maiakovski care figurau în toate manualele şcolare din perioada sovietică: “Cînd spunem Lenin, subînţelegem partidul, cînd spunem partidul, subînţelegem Lenin”. Cu alte cuvinte, Lenin şi partidul erau considerate una şi aceeaşi. În materialul lui Ion Bajureanu, citat mai sus, N. Dabija este numit marele nostru patriot român, acesta fiind sincronizat cu Forul Democrat al Românilor: dacă îl critici pe Dabija, îi insulţi pe cei 140 de mii de membri ai Forului, ne dă de înţeles anonimul autor, pentru că un asemenea nume nu există în realitate: articolul, în care N.Dabija figurează ca mare patriot român, este scris în redacţie. Vedeţi cît de uşor devii patriot, dacă ai ziar, în care poţi scrie orice. Şi ca să nu dea de bănuit că numele lui Ion Bajureanu este fals, Dabija mai inventează un nume – Parascovia, însoţind articolul în cauză cu următorul post-scriptum: “Noi, familia Ion Bajureanu şi Parascovia Bajureanu aderăm cu trup şi suflet la Forul Democrat al Românilor”. Deci iată cum “creşte” (cu trupuri şi suflete false) numărul aderenţilor la For. Să ştiţi că peste cîteva zile vom avea deacum 150 de mii! Adresîndu-ne către Secţia de informaţii şi adrese a Întreprinderii de Stat “Registru” pentru a afla dacă în municipiul Chişinău există familia Ion şi Parascovia Bajureanu, am primit un răspuns negativ.

În articolul pe care l-am publicat în “Jurnal de Chişinău” scriam că Dabija se laudă precum că “LA”, doar datorită protestelor organizate de dînsul şi a articolelor sale demascatoare, a atins pe timpuri un tiraj de 260 de mii de abonaţi. Un cetăţean mi-a telefonat afirmînd că aceasta e o minciună pe care Dabija o repetă mereu şi pretutindeni: “Literatura şi Arta” a avut în acei ani un tiraj mare, dar acesta n-a atins niciodată cifra de 260 de mii de abonaţi, propunîndu-mi să răsfoiesc încă o dată arhiva săptămînalului, în care, pe ultima pagină în partea de jos, este indicat tirajul.Ceea ce am şi făcut. În consecinţă am constatat că tirajul acestei publicaţii a crescut vertiginos în anul 1988 şi pe parcursul anului 1989, în perioada luptei pentru statalitatea limbii materne şi revenirea la grafia latină.Însă meritul nu este al lui Dabija, deoarece (după cum am arătat mai sus), deţinînd în acei ani priorităţi ale nomenclaturii comuniste, dînsului nu-i ardea să se pună în poară cu cei de sus. Cum putea el să protesteze sau să publice articole demascatoare îndreptate împotriva conducerii, cînd S.Grossu, prim-secretar al CC al PC al Moldovei, şi I.Calin, preşedinte al Sovietului Miniştrilor al RSS Moldoveneşti, urmau să semneze hotărărea cu privire la conferirea Premiilor de stat pentru anul 1988, la care era propus N.Dabija? . Articolele în apărarea limbii de stat şi grafiei latine, precum şi alte multe materiale ce abordau probleme de stringentă actualitate (profitînd de absenţa redactorului-şef, care se afla cu lunile ba la odihnă la sanatoriu, ba în deplasare, apoi la Moscova ca deputat etc.) le scriau colaboratorii săptămînalului, precum şi alţi oameni de litere şi artă din afara redacţiei, făcînd ca gazeta, prin materialele sale bătăioase, la zi, pline de durere, să aibă o autoritate tot mai mare. Dacă la sfîrşitul anului 1988 se abonaseră pentru anul următor 58000 de oameni, în luna decembrie 1989 tirajul ajunsese la cifra de 107640 unităţi, pentru ca în anul următor să atingă recordul de 186760 de exemplare, dar nicidecum 260000, cifră cu care Dabija induce lumea în eroare pentru a arăta că el avea atunci cel mai mare tiraj în Europa.

Din cele expuse mai sus rezultă încă un neadevăr prezentat de N.Dabija în gazeta sa. La 15 aprilie 2004 el scrie următoarele: “am fost prezent joie de joie de-a lungul a peste 15 ani cu editoriale în “L.A.” care să vă facă mai demni, mai buni, mai informaţi, mai curajoşi”. Dacă e să facem puţină aritmetică, iese că începînd cu anul 1989 N.Dabija avea în fiecare număr editoriale care ne chemau să fim, pe lîngă toate celelalte, mai curajoşi. După cum am demonstrat mai sus, pe parcursul anului 1989 (de altfel, ca şi pînă atunci) N. Dabija, nu avea (joie de joie) editoriale pe prima pagină, acestea fiind semnate, după cum am arătat în articolul trecut, de către colaboratorii săptămînalului sau autorii din afara redacţiei. Dabija a început-o cu articolele sale (care aveau menirea să ne facă, cum zice el, mai curajoşi) mai tîrziu, adică atunci cînd poporul (fără ajutorul domniei sale) îşi manifestase deja curajul pentru a obţine limba de stat, grafia latină, suveranitatea şi independenţa. N.Dabija a îndesit-o cu materialele sale pe prima pagină abia prin anul 1993, pentru ca după aceea să le adauge genericul “Vai de capul nostru”, care, după cum menţiona pe bună dreptate Constantin Tănase în “Timpul”, în loc să-l mobilizeze pe cititor, l-a decepţionat şi mai mult, acesta din urmă zicînd: dacă-i vai de capul vostru şi nu sunteţi în stare să faceţi ordine în ţară, să avem nişte salarii şi pensii normale, pe care să le primim la timp. de ce să ne mai abonăm la ziarul vostru? Această concluzie am tras-o pe baza unui fapt real: după ce N.Dabija a inceput să apară, joie de joie, cu editoralele “Vai de capul nostru”, tirajul gazetei a început să scadă de la 186760 (care era în 1990) pînă la 12125 (în 1999). Să ne fie cu bănat, dar nu credem în corectitudinea ultimei cifre. Ştiţi de ce? Pentru că pînă în anul 1993-1994 unele ziare, inclusiv “Literatura şi Arta”, au fost subvenţionate de Guvern, situaţie în care cifra tirajelor de pe ultima pagină a gazetei era corectă. După aceea însă publicaţiile, inclusiv “Literatura şi Arta”, s-au transformat în SRL-uri, existînd din banii primiţi din partea abonaţilor şi sponsorilor. În scopul de a obţine mai multe finanţe, unii redactori-şefi au început să indice în caseta gazetei un tiraj mult mai mare decît cel real. Aşa a procedat şi N.Dabija, scriind pe ultima pagină a fiecărui număr precum că tirajul săptămînalului este de 19620 exemplare. La sfîrşitul anului 2005 sponsorii din România au trimis o scrisoare Tipografiei “Prag-3” din Chişinău interesîndu-se în cîte exemplare se tipăreşte “LA”. Dovedindu-se a fi nişte oameni oneşti şi necorupţi, tipografii n-au ascuns adevărul comunicîndu-le celor de peste Prut că tirajul real al “Literaturii şi Arta” este de patru ori mai mic decît cel arătat în gazetă. Pentru aceasta N.Dabija i-a “pedepsit” pe cei de la “Prag-3” prin faptul că nu-şi mai tipăreşte gazeta sa acolo, mutîndu-se la Editura “Universul”. Nu se ştie ce zic acum sponsorii de la Bucureşti. Însă, pentru a nu da în bară, Dabija nu-şi mai indică tirajul. De ce? Pentru a nu se face de râs în faţa lumii şi a cititorilor săi. Or, în prezent săptămînalul a rămas cu doar circa două mii de abonaţi plus tot atîtea exemplare vîndute în chioşcurile din Chişinău şi din alte oraşe şi centre raionale ale republicii...

Acestea sunt doar cîteva epizoade care indică “onestitatea”, “patriotismul” lui N.Dabija şi marea sa “grijă” ce o poartă faţă de “Literatura şi Arta” pe care, dintr-o publicaţie a Uniunii Scriitorilor, cum era odinioară, a transformat-o într-o ocină personală cu ajutorul căreia, folosind diverse tertipuri, a devenit şi se mai menţine ca martir şi mare patriot român, răzbunîndu-se pe toţi cei care îi spun adevărul în faţă. Dacă va fi cazul, vom mai reveni.

În ultimul timp, autorităţile de la Chişinău tot mai insistent vorbesc despre orientarea R.M. spre Vest. Se face referire adesea la Planul de acţiuni R.M.-UE. Acesta prevede un întreg complex de măsuri pentru liberalizarea şi democratizarea R.M., pentru implementarea unor norme şi reguli europene, dar şi multe obiective cu caracter economic, pentru atingerea cărora, pe lîngă voinţa politică, mai sunt ncesare trei lucruri: bani, bani şi iar bani, pe care R.M. nu-i are şi nici nu-i va avea vreodată. Am mai scris şi am mai vorbit despre asta: R.M. este un stat eşuat, insolvabil şi falimentar la toate capitolele. Acesta, se mai ţine cumva pe banii aduşi de cetăţenii R.M. aflaţi la munci peste hotare. De unde dar bani pentru realizarea planului de acţiuni R.M.-UE, cînd datoriile externe şi interne ale R.M. au depăşit 1.5 mld. $, deficitul balanţei comerciale a depăşi 1,4 MLD USD iar veniturile anuale în bugetul de stat constituie doar 600 mln. $? Căci numai pentru reforma în agricultură sunt necesari mai bine de 2 mld. $, iar pentru construirea doar cîtorva drumuri de circulaţie europeană, sunt necesari alte 5 mld. $… Am curajul să afirm cu certitudine că şi planul de acţiuni R.M.-UE, la fel ca şi APC, ca şi “Strategia pentru Creşterea Economică şi Reducerea Sărăciei” şi multe altele de acest gen, este o momeală pentru cei creduli şi neavizaţi, nemaivorbind de faptul că acest plan nu are nici o finalitate: el nu prevede nici măcar asocierea la UE, darămite integrarea R.M. în UE…

Dar mai e ceva: nici o ţară fostă socialistă nu s-a integrat în UE fără să se fi integrat, mai întîi, în NATO. Apartenenţa la NATO este o precondiţie pentru a putea accede în UE. Ai noştri, însă au tot trîmbiţat despre integrarea în UE, fără să sufle o vorbă despre integrarea în NATO, mai mult, rămînînd în cadrul CSI. R.M., pentru a putea intra în NATO, trebuie mai întîi să rezolve cîteva probleme insurmontabile:

· Să scape de trupe de ocupaţie şi armament străin şi să preia controlul întregului teritoriu;

· Să modifice Constituţia, mă refer la art. 11 , care stipulează că R.M. este un stat neutru;

· Să accepte, în sfîrşit, că drumul Chişinăului spre Bruxelles trece prin Bucureşti, şi nu sărind peste România;

· Să-şi conecteze căile ferate, reţelele electrice şi de gaze la cele europene, ş.a.

ü R.M. este prea slabă ca să determine Rusia să-şi retragă trupele şi armamentul de pe teritoriul său. Nici implicarea UE şi a SUA în calitate de observatori în procesul de soluţionare a diferendului transnistrian nu va schimba această situaţie (s-a şi văzut deja). Trebuia adoptată în Parlament o Declaraţie Politică, în care lucrurile să fi fost numite cu numele lor adevărat: în 1992 a avut loc o agresiune a Rusiei asupra R.M., în urma căreia i-a fost ruptă o parte din teritoriu, ca mai apoi problema să fi fost ridicată în ONU, şi astfel internaţionalizată. Trebuia cerută intervenţia ONU şi a unor trupe de pacificare sub egida ONU, şi nu chemarea de noi forţe armate ale ţării agresoare în calitate de “forţe pacificatoare”…Mai mult chiar, trebuiau cerute despăgubiri Rusiei pentru prejudiciile cauzate…

ü Tot atît de iluzorie este şi modificarea Constituţiei, adică renunţarea la statutul de pseudoneutralitate, dar şi ieşirea din CSI, avînd în vedere componenţa actualului Parlament;

ü Securitatea militară şi politică, pe de altă parte, R.M. va fi în stare să şi le asigure cînd va face parte din NATO, adică niciodată (suntem într-un cerc vicios);

ü Securitatea economică înseamnă, în primul rînd, ca statul să fie solvabil, eficient din punct de vedere economic, altfel spus să producă mai mult decît consumă. În realitate, din păcate, lucrurile în R. Moldova stau tocmai invers.

ü Asigurarea securităţii societale nu necesită bani, e nevoie doar de un pic de minte, bun simţ şi maturitate politică. În fond, securitatea societală nu înseamnă altceva decît pace, linişte şi concorde în societate, lipsa unor animozităţi interetnice sau între societatea civilă şi putere. Din păcate, în R.M. lucrurile la acest capitol stau cît se poate de prost. Insecuritatea societală din R.M. poartă un caracter identitar, totul se învîrteşte în jurul unei probleme artificiale: cine suntem şi ce limba vorbim. Toate tulburările, toate manifestaţiile din Chişinău, începînd cu anul 1988 şi pînă în zilele noastre, au purtat un caracter identitar. Puterea încearcă pe toate căile şi cu toate mijloacele să ne bage pe gît teoria “moldovenismului primitiv”, precum că moldovenii sunt un popor deosebit de cel român, şi că limba vorbită de ei este moldoveneasca, şi nu româna, şi că “poporul moldovenesc” are dreptul la statalitate şi dacă s-ar putea, în hotarele Moldovei medievale a lui Ştefan cel Mare. Tocmai de aceea ni se contestă dreptul nostru sacramental de a ne studia istoria românilor şi limba română şi de a opta pentru restabilirea unităţii naţionale în cadrul unui singur stat – România. Să ne amintim, doar fugitiv, de congresul “Casa noastră – Republica Moldova”, organizat de M. Snegur şi I. Druţă, de încercările repetate şi paranoice de a substitui Istoria Românilor cu Istoria Moldovei sau Istoria Integrată şi de a introduce limba rusă ca a doua limbă de stat, de faimoasa “Concepţie a politicii naţionale de stat”, în care românii sunt plasaţi printre minorităţi alături de ţigani, de “Dicţionarul Moldovenesc-Român” al lui V. Stati, comandat de guvernul Tarlev şi preşedintele Voronin şi editat pe banii contribuabililor, şi mai recent – de apariţia a încă unei blasfemii la adresa poporului român – “Statalitatea poporului moldovenesc”, de V. Stepaniuc, deasemenea pe banii noştri. Să ne mai amintim şi de atacurile permanente şi furibunde la adresa României, învinuirea ei de implicare în treburile interne ale R.M., în timp ce România era, impardonabil, cel mai puţin implicată, de declaraţiile lui Voronin, care numea România “ultimul imperiu din Europa”, de profanarea de către acesta a drapelului de stat al R.M., numindu-l “drapel fascist”, de pseudoreferndumul din 2004, care “atestă” că români în R.M. sunt doar 2.1% ş.a.m.d. Şi toate aceste tâmpenii sunt impuse de sus, adică de putere, ignorîndu-se dreptul la opţiune al fiecăruia dintre noi şi adevărul ştiinţific şi cel istoric. Bineînţeles că guvernanţii de la Chişinău n-au nici o şansă să transpună în practică aberaţiile lor, întrucît nu ţin cont de părerile intelectualilor, a tineretului studios, a mediului academic şi a societăţii civile în genere. În condiţiile unor discursuri identitare paralele, mai ales cînd una dintre părţi,în cazul de faţă – Statul, are toate pîrghiile de influenţare a maselor în mîinile lor, iar cealaltă parte n-are, cel puţin, acces la cele mai importante mijloace de informare în masă – radioul şi televiziunea – ne aflăm în situaţia numită de geopoliticieni “ţară sfîşiată”. Instabilitatea în aceste condiţii este endemică, iar criza – perpetuă.

Poate, oare, R.M. în această situaţie să acceadă la integrarea în structurile europene şi euroatlantice? Ba bine că nu! Pe de altă parte, este capabilă, oare, conducerea de la Chişinău să-şi asume identitatea reală, românească a majorităţii cetăţenilor R.M. şi sa elimine astfel discordiile din societate, să renunţe la pseudoidentitatea moldovenească de sorginte sovietico-stalinistă, care pe lîngă toate, afectează şi relaţiile cu România. Eu unul, nu cred. Asta ar însemna moartea politică a liderilor pseudopatrioţi din Chişinău…

ü Încheierea unor tratate de bază între R.M. şi ţările vecine, care ar consemna lipsa unor litigii şi disensiuni între ele, este o condiţie obligatorie pentru ca R.M. să poată demara procesul de integrare în NATO şi UE. Din păcate, nici pînă azi R.M. nu are semnat un asemenea tratat cu Romînia, membră a NATO şi în curînd şi a UE. Motivul? R.M., în persoana exponenţilor puterii, insistă ca în Tratat să nu fie menţionat sub nici o formă pactul Ribbentrob-Molotov, şi că R. Moldova a apărut în urma dezmembrării României – urmare a punerii în aplicare a acestui Pact, să nu pomenească nimic de trecutul istoric comun, şi că R.M. este cel de-al doilea stat românnesc, să nu se prevadă relaţii speciale, privilegiate între cele două state romîneşti, şi ca la sfîrşitul Tratatului să fie menţionat, că din partea R.M., textul a fost scris în “limba moldovenească”…

Evident că România nu poate semna un astfel de surogat diplomatic, iar cei de la Chişinău nu-şi pot călca pe “mîndria lor naţională”.

ü Obţinerea liberei circulaţii a cetăţenilor R.M. în UE este condiţionată, în primul rînd, de asigurarea securităţii economice a statului, de stoparea migraţiei ilegale, de controlul efectiv al frontierelor, inclusiv pe sectorul transnistrian şi curmarea traficului de droguri, arme şi persoane, lucruri peste puterile Chişinăului;

ü Şi, în sfîrşit, pentru a accede în structurile europene şi euroatlantice, R.M. are nevoie de o locomotivă, aşa cum s-a întîmplat cu toate ţările postsocialiste, care s-au încradat deja în aceste structuri. Atîta timp cît Chişinăul nu va înţelege că o astfel de locomotivă poate fi doar România, unica cu care se învecinează din spaţiul european, şi nu Bulgaria, Ungaria, Polonia sau Lituania cum a încercat R.M. s-o facă, ea n-are nici o şansă să se integreze…Iar pentru aceasta, conducerii de la Chişinău îi trebuie un singur lucru: să se debaraseze de chingile “Moldovenismului primitiv” şi să accepte în sfîrşit identitatea românească a “moldovenilor” din R.M.

În concluzie, R.M. n-are nici o şansă să se integreze de una singură în structurile europene şi euroatlantice.

Între timp, republica se depopulează. Dacă procesele demografice care se atestă în prezent în R.M. vor continua (şi vor continua mai mult ca sigur), peste cel mult 25 de ani aici vor rămîne doar 10% din populaţia actuală a republicii, deci este în pericol de moarte însăşi existenţa “moldovenilor” din aceste teritorii. Soluţia este una singură: Unirea cu Patria-Mamă România! Avînd în vedere că România este deja mambră a NATO, şi foarte curînd şi membră a UE, (re)devenind parte integrantă a României, R.M. va deveni automat şi imediat şi parte a NATO, şi parte a UE, iar de una singură – nicioadată.

Numai astfel va putea fi soluţionată şi problema Transnistriei, căci această problemă, odată cu Unirea R.M. cu România, va deveni problema NATO şi a UE, singurele forţe capabile să determine Rusia să-şi retragă trupele şi armamentul din raioanele de est ale R. Moldova .

ALTE REFLECŢII ASUPRA UNEI “POLEMICI”

N.Dabija publică în ziarul său articole în care îşi zice mare patriot român, semnîndu-le cu nume inventate

După apariţia articolulului “Reflecţii asupra unei “polemici” (”Jurnal de Chişinău” din 24 octombrie 2006), în care autorul demonstrează prin argumente că numele autoproclamatului patriot N. Dabija nu-l găsim nici în prima Mişcare Democratică pentru Susţinerea Restructurării, formată în iunie 1988, şi nici în prima scrisoare colectivă adresată Comisiei Interdepartamentale a Prezidiului Sovietului Suprem din RSSM pentru Studierea Istoriei şi Problemelor Dezvoltării Limbii Moldoveneşti, semnată de 66 de oameni de cultură şi artă, inclusiv 19 scriitori, care cereau ca limba republicii să devină limbă de stat şi să se revină la grafia latină, mai mulţi tineri m-au rugat să reproduc lista acelor literaţi care au avut îndrăzneala în anii regimului sovietic, acum 18 ani, să-şi pună semnătura sub acea petiţie. Iată numele lor: Valeriu Babansky, Vasile Badiu, Vladimir Beşleagă, Alexandru Brodschi, Ion Ciocanu, Alexandru Cozmescu, Nicolae Esinencu, Ion Hadîrcă, Bogdan Istru, Leonida Lari, Emil Loteanu, Gheorghe Malarciuc, Dumitru Matcovschi, Valentin Mîndîcanu, Serafim Saka, Andrei Strîmbeanu, Arcadie Suceveanu, Vasile Vasilache, Vlad Zbîrciog. Subliniem încă o dată că anume aceştia au dat semnalul luptei pentru limba de stat şi alfabetul latin, contribuind ca din toate satele şi oraşele republicii să fie expediate la Chişinău mii de scrisori cu sute de semnături întru susţinerea revendicărilor menţionate. Anume aceşti scriitori (cinci dintre ei au plecat deja în lumea celor drepţi) merită pe de-a-ntregul să declare azi că au fost printre iniţiatorii mişcării noastre naţionale.

Împăcarea lui N. Dabija cu preşedintele Mişcării Unioniste din timpul adunării a fost un gest formal, deoarece chiar în următorul număr al “LA” (din 9 noiembrie 2006) Ilie Bratu a fost din nou atacat într-un articol semnat de Ion Bajureanu, în care Dabija recurge la o altă manieră stalinistă. Oamenii mai în vîrstă ţin minte versurile lui V.Maiakovski care figurau în toate manualele şcolare din perioada sovietică: “Cînd spunem Lenin, subînţelegem partidul, cînd spunem partidul, subînţelegem Lenin”. Cu alte cuvinte, Lenin şi partidul erau considerate una şi aceeaşi. În materialul lui Ion Bajureanu, citat mai sus, N. Dabija este numit marele nostru patriot român, acesta fiind sincronizat cu Forul Democrat al Românilor: dacă îl critici pe Dabija, îi insulţi pe cei 140 de mii de membri ai Forului, ne dă de înţeles anonimul autor, pentru că un asemenea nume nu există în realitate: articolul, în care N.Dabija figurează ca mare patriot român, este scris în redacţie. Vedeţi cît de uşor devii patriot, dacă ai ziar, în care poţi scrie orice. Şi ca să nu dea de bănuit că numele lui Ion Bajureanu este fals, Dabija mai inventează un nume – Parascovia, însoţind articolul în cauză cu următorul post-scriptum: “Noi, familia Ion Bajureanu şi Parascovia Bajureanu aderăm cu trup şi suflet la Forul Democrat al Românilor”. Deci iată cum “creşte” (cu trupuri şi suflete false) numărul aderenţilor la For. Să ştiţi că peste cîteva zile vom avea deacum 150 de mii! Adresîndu-ne către Secţia de informaţii şi adrese a Întreprinderii de Stat “Registru” pentru a afla dacă în municipiul Chişinău există familia Ion şi Parascovia Bajureanu, am primit un răspuns negativ.

În articolul “Reflecţii asupra unei polemici” din “Jurnal de Chişinău” autorul scria că Dabija se laudă precum că “LA”, doar datorită protestelor organizate de dînsul şi a articolelor sale demascatoare, a atins pe timpuri un tiraj de 260 de mii de abonaţi. Un cetăţean mi-a telefonat afirmînd că aceasta e o minciună pe care Dabija o repetă mereu şi pretutindeni: “Literatura şi Arta” a avut în acei ani un tiraj mare, dar acesta n-a atins niciodată cifra de 260 de mii de abonaţi, propunîndu-mi să răsfoiesc încă o dată arhiva săptămînalului, în care, pe ultima pagină în partea de jos, este indicat tirajul.Ceea ce am şi făcut. În consecinţă am constatat că tirajul acestei publicaţii a crescut vertiginos în anul 1988 şi pe parcursul anului 1989, în perioada luptei pentru statalitatea limbii materne şi revenirea la grafia latină.Însă meritul nu este al lui Dabija, deoarece (după cum am arătat mai sus), deţinînd în acei ani priorităţi ale nomenclaturii comuniste, dînsului nu-i ardea să se pună în poară cu cei de sus. Cum putea el să protesteze sau să publice articole demascatoare îndreptate împotriva conducerii, cînd S.Grossu, prim-secretar al CC al PC al Moldovei, şi I.Calin, preşedinte al Sovietului Miniştrilor al RSS Moldoveneşti, urmau să semneze hotărărea cu privire la conferirea Premiilor de stat pentru anul 1988, la care era propus N.Dabija? . Articolele în apărarea limbii de stat şi grafiei latine, precum şi alte multe materiale ce abordau probleme de stringentă actualitate (profitînd de absenţa redactorului-şef, care se afla cu lunile ba la odihnă la sanatoriu, ba în deplasare, apoi la Moscova ca deputat etc.) le scriau colaboratorii săptămînalului, precum şi alţi oameni de litere şi artă din afara redacţiei, făcînd ca gazeta, prin materialele sale bătăioase, la zi, pline de durere, să aibă o autoritate tot mai mare. Dacă la sfîrşitul anului 1988 se abonaseră pentru anul următor 58000 de oameni, în luna decembrie 1989 tirajul ajunsese la cifra de 107640 unităţi, pentru ca în anul următor să atingă recordul de 186760 de exemplare, dar nicidecum 260000, cifră cu care Dabija induce lumea în eroare pentru a arăta că el avea atunci cel mai mare tiraj în Europa.

Dorin Chirtoacă, primarul mun. Chişinău, a făcut azi, 5 octombrie, o comparaţie dintre “Zidul Berlinez”, care despărţea Germania cu râul “Nistru”, care desparte populaţia de pe cele două maluri. Declaraţia a fost lansată în contextual întâlnirii edilului capitalei cu primarul general al oraşului Mannheim din Germania, Peter Kurz.

“Azi sărbătorim Libertatea şi doar în libertate le putem construi pe toate”, a declarat Chirtoacă, subliniind necesitatea stabilirii unor paşi concreţi de colaborare dintre cele două oraşe.
“Vă mulţumesc pentru primirea ospitalieră. Împreună vom găsi punctele de pornire pentru colaborarea noastră intensă şi mă bucur că putem să vă sprijinim în acestă cale de dezvoltare cât mai bună”, a declarat Peter Kurz, primarul general al oraşului Mannheim, Germania.

Motivul prezenţei acestuia la Chişinău îl constituie aniversarea a 20 de ani de la Căderea Zidului Berlinului, dar şi iniţierea unei colabărări strânse între cele două oraşe - Chişinău şi Mannheim.

Kurz şi-a exprimat dorinţa ca parteneriatul dintre oraşul său şi mun. Chişinău să se dezvolte spre binele oamenilor. Pe parcursul acestei zile, primarul oraşului german urmează să facă vizite la liceul “M. Kogălniceanu”, Institutul Oncologic, S.A. “Apă-Canal”, Staţia de Epurare ş.a..

Sursa: UNIMEDIA, 05 oct 2009
Reporter: Maia Visterniceanu

Rusine, dle Chirtoaca!
Se vede treaba ca afirmatiile dvs anterioare despre consolidarea "statalitatii R.Moldova" si, ca nu se pune problema unirii "cu un alt stat", nu erau vorbe-n vint, acesta-i crezul dvs, de fapt... Ca si intentiile de a dezvolta un parteneriat strategic cu dusmanul de moarte al Neamului Romanesc-Rusia, iar cu Romania si Ucraina-relatii de buna vecinatate... Pacat ca ati mai facut studiile in Romania, daca nici pina acum n-ati inteles ca Tzara noastra se numeste Romania in frontierele ei firesti de pina la invazia sovietica din 1940! Si ca frontiera de la Prut este adevaratul zid berlinez al romanilor... Mare le va fi dezamagirea tinerilor care au crezut in dvs si v-au votat masiv... Iarta-l, Doamne!

Scris de Viorica Radu, luni, 01 Februarie 2010 08:33, www.voceabasarabiei.net

Avocata parlamentară, Tamara Plămădeală, a fost într-o vizită de documentare în satul Palanca, raionul Ştefan Vodă. Ea a discutat cu cetăţenii din sat şi cu reprezentanţii administraţiei publice locale despre situaţia creată în legătură cu prevederile Tratatul de frontieră cu Ucraina. Potrivit avocatului, se încalcă dreptul la libera circulaţie atât al locuitorilor satului Palanca, cât şi al tuturor cetăţenilor R. Moldova.

Problema frontierei de stat între Republica Moldova şi Ucraina a început cu 15 ani în urmă. Puţin mai târziu, în anul 1999, preşedinţii de atunci ai statelor Lucinschi şi Kucima au semnat Tratatul de Frontieră şi Protocolul adiţional, în care s-a specificat că Moldova transmitea în proprietate Ucrainei sectorului de 7,7 km pe şoseaua Odesa-Reni în regiunea satului Palanca.

Dincolo de acest traseu se află pământuri şi păşuni moldoveneşti, iar sătenii din Palanca, darămite alţi cetăţeni moldoveni, au anumite puncte de trecere la proprietatea lor. În ultimii ani, situaţia s-a agravat. Săteanca Vera, zice că este tot mai îngrijorată de ceea ce se întâmplă.

Faptul că moldovenii nu pot trece liber traseul este o încălcare a drepturilor omului, susţine avocata parlamentară, Tamara Plămădeală, care a fost în teritoriu într-o vizită de documentare. În decembrie 2009 şi în ianuarie 2010, Tamara Plămădeală a depus două sesizări la Curtea Constituţională invocând încălcarea drepturilor la proprietate şi la libera circulaţie cu care se confruntă locuitorii din acea zonă.

Prin Palanca patrulează grupe de grăniceri moldoveni, care spun că monitorizează ca ucrainenii care traversează traseul să nu treacă ilegal pe teritoriul nostru. Ei verifică dacă oamenii din sat au permis care confirmă că sunt din Palanca. Consilierul local, Ştefan Gavrilovici, spune că este inutilă această procedură.

Pe traseu, unii săteni vând legume şi fructe, iar cei mai mulţi cumpărători sunt ucrainenii, însă acestora li se interzice să le achiziţioneze pe motiv că ar prejudicia piaţa ucraineană. Astfel, cei din Palanca o duc tot mai greu şi mai greu, confirmă vânzătoarea Larisa.

Soluţia este ca actuala guvernare să scoată de sub jurisdicţia Ucrainei acest traseu, susţine primarul de Palanca, Larisa Voloh. Căci, chiar dacă iniţial i-au asigurat că nimeni nu va face nici un control sătenilor, aceste restricţii devin tot mai simţite.

Cu 2 luni în urmă, prim ministrul, Vlad Filat, a vizitat Palanca. Însă, se pare că el este de acord să cedeze şi pământul traseului pe care îl solicită ucrainenii, deşi a spus că nu se va semna nici un acord fără consimţământul satului. Cu toate acestea, sătenii sunt de părerea că dacă nu se va întreprinde nimic la acest capitol, terenurile de după traseu, vor fi preluate de ucraineni.

Nu mai cedati nici o palma din Paminturile stramosesti!
Autor: Ilie Bratu, februarie 01, 2010

Stimaţi parlamentari ai AIE şi membri ai Guvernului, vă cerem respectuos:
1. Declinaţi de urgenţă apartenenţa R.Moldova la CSI şi demolaţi sîrma ghimpată de la Prut!
2. Nu mai cedaţi Ucrainei nici o palmă din pămînturile strămoşeşti! Demarcarea frontierei dintre R.Moldova şi România, pe de o parte, şi Ucraina, pe de altă parte, trebuie făcută într-un singur mod: pe Nistru!, R.Moldova şi României urmînd să le revină sudul şi nordul Basarabiei, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, trecute în mod criminal în 1940 în componenţa Ucrainei!
3. Răspundeţi Statului Român în problema cetăţeniei cu aceeaşi monedă: aşa cum România acordă basarabenilor cetăţenia română pe motiv că şi-au pierdut-o în urma vitregiei istoriei, tot aşa şi R.Moldova, ar trebui să acorde cetăţenia R.Moldova cetăţenilor români (şi urmaşilor acestora) care au rădăcini basarabene, nevoiti să se refugieze peste Prut de urgia hoardelor sovietice invadatoare!
........
7. Întreprindeţi de urgenţă acţiunile care se impun în vederea readucerii teritoriilor româneşti înstrăinate de la est de Prut la trupul Patriei-mamă România!
Daca ve-ti mai vinde macar o palma din Paminturile stramosesti vecinului hapsin si hraparet de la est, blestemati ve-ti fi in vecii vecilor si nu ve-ti avea liniste nici in mormint! Dragi tineri! E timpul sa va mobilizati si sa demarati actiunile de protest impotriva intentiilor antinationale si criminale ale renegatului ministru de externe Iurie Leanca! Depuneti urgent la primarie o Declaratie prealabila si incepeti protestele, cit nu-i prea tirziu!
Doamne ajuta!

Scris de Petru Bogatu. miercuri, 03 Februarie 2010 09:56, www.voceabasarabiei.net.

Democraţii lui Marian Lupu şi Dumitru Diacov au ieşit din front. Nu din coaliţia de guvernământ. Nu din luptă. Ei nu rup rândurile deocamdată. Rămân încă pe poziţii împreună cu AIE. Au abandonat doar linia de front şi fac figură separată.

Încă mai ieri, cele patru formaţiuni ale Alianţei pentru Integrarea Europeană dovedeau toleranţă reciprocă, indispensabilă într-o coaliţie politică largă. În cazul în care exprimau opinii discutabile, nu intrau, totuşi, în polemică, punând interesele generale mai presus decât cele înguste de partid. Din nefericire, lucrurile încep să se schimbe în rău. De la un timp încoace, Marian Lupu, bunăoară, dacă nu-i convine vreo părere a colegelor de la guvernare, nu ezită să o taxeze prompt şi fără menajamente.

Astfel, liderul PD şi-a nuanţat poziţia în ceea ce priveşte subtitrarea filmelor, exprimându-şi clar dezacordul cu poziţia Guvernului Filat. Nu şi-a ascuns el nemulţumirea şi în legătură cu formarea comisiei pentru studierea şi evaluarea regimului comunist.

În fine, s-a ajuns până într-acolo, încât Marian Lupu l-a criticat dur pe ministrul român de externe, Teodor Baconschi, pentru faptul că acesta, în numele ţării sale, a declarat că respinge orice demers menit să acrediteze ideea unei naţiuni sau a unei limbi distincte de cea română. Potrivit liderului PD, astfel de afirmaţii ar fi ofensatoare pentru majoritatea populaţiei din Republica Moldova. Dar cine i-a spus dlui Lupu că opiniile sale, potrivit cărora dincoace de Prut ar exista o naţiune şi o limbă distinctă de cea romănă, n-ar fi şi ele ofensatoare pentru o altă parte a populaţiei Republicii Moldova? Dar asta-i deja o chestiune de logică şi noi n-am vrea astăzi să zăbovim asupra ei.

Despre altceva vorbim. Şi anume despre calculul politic pe care şi l-a făcut Partidul Democrat când a decis să se distanţeze public şi uneori zgomotos de restul AIE. Motivaţia unui atare comportament este limpede. PD este un partid oportunist care îşi schimbă tacticile de luptă după împrejurări, subordonându-şi principiile unor interese politice şi electorale momentane. Până la un punct, poziţia sa poate fi şi înţeleasă, şi scuzată.

Formaţiunea lui Marian Lupu are de muncit mult în mijlocul unui electorat de stânga, în mare parte spălat pe creier de propaganda comunistă. Aceşti alegători trebuie recuperaţi şi aduşi sub stindardul democraţiei şi cursului naţional de integrare europeană. Şi cum declaraţiile radicale ale partenerilor de coaliţie riscă să perturbe eforturile PD, cred că pragmatismul urmează să se impună în AIE în dauna frazelor frumoase şi a tonului triumfalist.

Atâta doar că, nu numai partidele de centru-dreapta, ci şi PD trebuie să adopte o poziţie echilibrată şi conciliantă. Dacă Mihai Ghimpu, de exemplu, nu se arată impacientat de moldovenismul lui Lupu, de ce Marian Lupu nu dă dovadă de clemenţă faţă de romănismul lui Ghimpu şi îl pune la respect ori de câte ori are ocazia? Pl, şi PLDM au şi ele un electorat care în cea mai mare parte simte şi vorbeşte româneşte. Cu toate acestea, şi liberalii, şi liberal-democraţii nu se arată îngrijoraţi de discursul lui Lupu care uneori vine în contradicţie cu opţiunile lor. De ce dar liderul PD nu le răspunde lui Ghimpu şi Filat cu aceeaşi monedă?. De ce nu este şi el la fel de răbdător cu ei?

Se creează impresia că, menajându-şi propriul electorat, cântându-i mereu în strună, Marian Lupu întrece măsura. Nu de alta, dar continuând tot aşa, ar putea să răstoarne barca. Iar un eventual naufragiu nu-i exclus să fie mai periculos pentru el decât pentru partenerii săi de pe dreapta. Cum-necum, aceştia au deja un electorat stabil şi bine definit. Lupu însă e abia la nceput de cale. S-a desprins de stânga comunistă, dar nu şi-a zidit deocamdată o solidă stângă democratică. Mai e mult până departe.

Înţeleg că Marian Lupu se vede nevoit să ţină cont de angoasele minorităţilor naţionale, să se conformeze unor prejudecăţi şi rătăciri identitare. Totuşi, ca să-i aduni în jurul PD pe foştii votanţi PCRM, trebuie să ai grijă şi de educaţia lor, nu doar de seducerea acestora cu vorbe mieroase scoase din arsenalul ideologic al comuniştilor.

Problema lui Marian Lupu e că el începe să vorbească cu alegătorii de stânga nu doar în limbajul fostului preşedinte comunist, ci şi cu argumentele acestuia. E o cale complet greşită şi extrem de periculoasă. Mergând pe acest drum, liderul PD poate să fie perceput exclusiv ca o clonă a ex-preşedintelui comunist. Şi cum în toate cazurile copia păleşte în faţa originalului, Lupu riscă să piardă pariul cu Voronin.

Şi pe urmă, opt ani de guvernare comunistă au dovedit că proiectul politic Republica Moldova nu poate fi clădit pe un fals de sorginte stalinistă. Acesta nu face decât să divizeze şi să învrăjbească societatea. Iată de ce, chiar dacă, prin oportunismul său excesiv, adună niscaiva puncte electorale în prezent, PD nu face decât să-şi ruineze viitorul cel mai apropiat.

Dacă doreşte să se afirme ca un partid de stânga de tip european, PD trebuie să fluidizeze toate frontierele, şi cele culturale, şi cele geografice, şi cele din capetele oamenilor, nu să le închidă cu sârma ghimpată a moldovenismului vulgar. Cum-necum, în Europa nu mai există hotare între ţări. Au căzut toate. Va dispărea şi cel de la Prut.

bună democraţie-dacă nu gîndeşti ca mine eşti duşman a lumii ăntreji.
1.P.Bogatu ţi sa ros limba lingîndui pe comunişti mai eri, azi îi lingi pe anarhişti. Vezi mai păstreazo este chip să mai vină la putere şi alţii, ce te faci atunci cu limba ta roasă de romîn.

Partidul Reintregirii Nationale
Autor: Stelica Andrei, februarie 03, 2010

Cred ca aceasta este o idee foarte buna! Odata constituit acest partid, cred ca s-ar creea aceea stare de spirit in Moldova de peste Prut ca, drumul pentru integrare in UE este ireversibil! Mi-e teama insa de anemia UE care, dupa cum vedeti, se misca incet - bineinteles si din cauza ca unii membri UE sunt buni prieteni ai Moscovei. Eu cred ca o presa libera, ziare romanesti, televiziuni, posturi de radio in limba romana - actiuni de re-educare a acelor moldoveni "spalati pe creier" de comunisti, colaborate cu actiuni concrete economice din parte Romaniei, ar creea aceea masa critica de votanti care ar spune un "DA", re-unirii cu Romania. Cred ca este cea mai rapida cale! Transnistria? Ce se intimpla cu ea? Ce sa se intimple!? Pai, le bagam mortul in casa UE. Sa ne ajute ei sa-l trezim la viata! Sa mai discute ei cu Moscova, caci Moldova s-a saturat! Ar trebui sa fie ceva de genu: "chiar daca voi (UE) nu ne vreti, noi va vrem"! N-avem loc la masa UE?! Nu-i nimic, stam pe acelasi scaun cu patria-mama, Romania! Da?!

tineti minte daca ajunje Lupu presedinte ajunjem mai rau de cum a fost , Lupu e omul Cremlinului, acest om ne tradeaza mai mult decit ar trebui, la samitul CSI cind Lupu sa intulnit cu Medvedev, lui Medvedev ea placut tare de Lupu, asa ca oameni buni asteptativa la CSI si saracie mai mare, si puteti sa uitati de EU daca ajunje Lupu presedinte...

Foarte bun articol, dle Bogatu! Nu intotdeauna sint de acord cu Dvs., dar de data asta - bravo!

TOTAL DE ACORD CU ILIE BRATU. PE TRICOLOR E SCRIS UNIRE !!! TRAIASCA UNIONISMUL SI

PD in frunte cu comunistul deghizat in democrat Marian Lupu este cuiul lui Pepelea in AIE, iar lupu este, evident, omul Moscovei. Scopul lui este de a impiedica RM sa se apropie de Romania si UE... Iata si citeva argumente: el insista ca RM sa ramina in CSI si sa-si pastreza neutralitatea... Si, in acelasi timp-sa se integreze in UE?! EL, probabil, ne considera de prosti pe toti... Apartenenta la NATO este o preconditie pt a putea adera la UE! Asa ca din intentiile AIE de a integra RM in UE f. curind praful se va alege! E timpul ca PL, PLDM si citeva partide extraparlamentare sa se constituie intr-un singur Partid (alianta) al Reintregirii Nationale si sa declanseze o vasta campanie de constientizare a populatiei ca unica modalitate ca si teritoriile romanesti din stinga Prutului sa se integreze in UE este (Re)Unirea de urgenta cu Patria-mama(varianta germana)! Sa tina cont de lozincile pe care le scandau tinerii in PMAN la 7 aprilie 2009 si de faptul cum a fost intimpinat Presedintele Basescu atit la Chisinau, cit si la Tiganca: Jos hotarul de la Prut!, U-NI-RE! Traiasca, traiasca...! s.a.m.d. Asta isi doresc adevaratii patrioti din stinga Prutului!
PS. Sunt foarte bucuros ca un asemenea renegat national precum marian lupu n-a ajuns presedinte al RM si sper ca niciodata nu se va intimpla acest lucru!

R. Moldova are o evoluţie oarecum originală faţă de alte foste republici sovietice. La sfârşitul anilor 80, când URSS se destrăma, RM era în avangarda renaşterii naţionale şi a luptei pentru independenţă.

Autor: Lilian Negură, www.unimedia.md, 05.02.2010
Funcţia: University of Ottawa

Doar Estonia şi Lituania au început mai devreme mobilizarea populară în jurul ideilor naţionale. Din acest considerent, în acea perioadă Moldova era citată în toate buletinele de ştiri ruseşti şi internaţionale alături de ţările baltice. Spre deosebire însă de ţările baltice, în Moldova începea să se cristalizeze o problemă care a rămas nerezolvată până în prezent – problema identitară. Dacă lituanenii, estonienii şi letonii nu aveau nici un dubiu în ce priveşte denumirea limbii în care vorbesc şi din ce etnie fac parte, în Moldova situaţia a fost diferită.

Spre deosebire de ţările baltice, în R Moldova puterea sovietică a pus în aplicare un experiment de inginerie socială în care a încercat crearea unei identităţi etnice noi, care a avut ca suport diabolizarea şi alterizarea identităţii româneşti. În acest context, pe de o parte populaţia a fost educată de puterea sovietică să aibă frică de tot ce poartă denumirea de român sau românesc, iar pe de altă parte politicienii din partidele democratice făceau abstracţie de fricile populaţiei sovietizate construind discursul lor electoral pe promovarea identităţii româneşti. Ca rezultat, atunci când politicienii din ţările baltice erau preocupaţi de necesitatea întăririi independenţei ţărilor lor prin edificarea unei economii de piaţă şi a unui sistem politic democratic după modelul ţărilor europene, în R Moldova politicienii dezbăteau aprins denumirea limbii. Atunci când Estonia prelua expetiza finlandeză, ţara vecină cu care are afinităţi lingvistice şi culturale, înaintând rapid spre UE, societatea moldovenească era speriată de pericolul României.

Astfel, această lipsă de înţelegere a dispoziţiilor electoratului din partea elitei politice democratice a dus la faptul că în 1994 nomenclatura comunistă agrară a preluat puterea speriind populaţia cu pericolul unirii cu România. Toată perioada care a urmat, sperietoarea unirii cu România a funcţionat impecabil ca instrument electoral al nomenclaturii comuniste, datorită căruia ea a putut să câştige alegerile şi să se menţină la putere. Abia în 2009, odată cu schimbarea elitei politice, opoziţia democrată a reuşit să evite capcana identitară construind discursul său electoral pe probleme ca sărăcia, integrarea europeană, etc. care corespondeau cu dispoziţiile electoratului. Aceasta a favorizat mult succesul lor electoral.

Problema denumirii limbii este deci în RM una care conţine un risc major pentru politicienii democraţi. Din acest considerent eu înţeleg măsurile de precauţie pe care unii lideri din AIE le iau atunci când propun să elimine articolul despre limba de stat din noul text al constituţiei. Logica este simplă : atunci când nu exită obiectul conflictului, dispare şi conflictul. În acest fel se măreşte şansa ca modificarea principală a constituţiei, cea despre alegerea preşedintelui, pentru care s-a iniţiat reforma constituţională, să fie mai uşor votată. Cu toate acestea, eu aş vrea să atrag atenţia asupra riscului că dacă se va merge pe această soluţie se poate întâmpla ca, deşi în Declaraţia de Independenţă se stipulează că limba de stat este limba română, o majoritate simplă din Parlament să oficializeze la un moment dat o a doua limbă de stat printr-o lege organică (la solicitarea başcanului Găgăuziei, de exemplu).

Acel articol 13 din constituţie a fost rezultatul unor lupte grele în perioada anilor 1980. Datorită acestui articol, românii din RM au avut un argument extrem de serios pentru ca să-şi promoveze statutul lor de etnie majoritară. Fără el, în RM era să se păstreze status-quo-ul anilor 1980 când discursul ipocrit despre internaţionalism justifica perpetuarea dominaţiei totale a limbii ruse în societate. Putem vedea acest model în Transnistria unde deşi există 3 limbi de stat, funcţionează în realitate doar una, limba rusă.

Eu cred că denumirea limbii nu este o problemă de fond, ci o problemă de formă. Ceea ce este cu adevărat important este ca limba română sa fie limbă de stat de facto în R. Moldova, adica limba română să fie utilizată în viaţa publică în Chişinău şi în administraţia publică din toate localităţile, inclusiv Bălţi sau Ciadât-Lunga, minorităţile etnice să cunoască limba română, etc. Aceasta e mai important, în opinia mea, decât faptul că limba de stat din R. Moldova se numeşte moldovenească, cu condiţia că nu se pune la îndoiala că e vorba de una şi aceeaşi limbă cu limba română. Dacă moldovenii sunt români, oricine afirmă că este moldovean afirmă implicit că este român.

In acelaşi timp dacă se declanşează acum lupta pentru denumirea limbii din constituţie, există riscul ca cei care o vor iniţia să piardă puterea, asa cum s-a intâmplat de fiecare dată până acum. Sondajele arată că moldovenii ţin la numele de moldovean şi pentru ca ei să accepte să se numească români trebuie să treacă ceva timp, timp în care ei să ajungă să deconstruiască mitul despre imperialismul românesc.

La această etapă varianta de compromis ar putea fi următoarea : articolul 13 – “Limba de stat în R Moldova este limba moldovenească. Limba moldovenească poate fi numită in R. Moldova şi limba română, ceea ce semnifică că aceste doua limbi sunt identice”, iar atunci cand opinia publica va fi pregătită, va putea fi schimbată definitiv denumirea limbii din Constituţie. O altă soluţie la această problemă ar fi ca în constituţie să se facă trimitere, în ce priveşte limba de stat, la Declaraţia de Independenţă, fără să se specifice denumirea limbii pentru că ea este déjà specificată în acest document fondator al statului şi fără ca să fie posibil ca limba de stat să fie determinată printr-o simplă lege organică.

Stimate Domn,
Cat ne costa aceste sfaturi atat de pretioase ? 10 centi ? Nu - un cent !
Lasati Constitutia noastra in pace ! Faceti mai bine demersuri Reginei Marii Britanii, ar fi mai corect !

Dle Negura! Glotonimul "limba moldoveneasca" vine de la riul Moldova, riu, care curge prin Romania si nu prin R.Moldova. Asa ca, n-avem nici un drept, noi, cei din stinga Prutului, sa numim limba pe care o vorbim, moldoveneasca... Avind in vedere ca prin inima capitalei republicii molotov-ribbentrop curge riul Bic, dupa analogie, ar trebui sa numim limba pe care o vorbim-limba biceana! Si etnonimul nostru, corespunzator, ar trebui sa fie "biceni"... Cum vi se pare, dle "sfatuitor"? Dar Dvs, stimati internauti?

De acord cu tot ce s-a scris in articol, dar un lucru nu-l inteleg. Si anume ultimul alineat. Ca n-ar trebui sa specificam ce limba vorbim caci s-ar supara altii. Asta inseamna ca ne temem de adevar. Doar noi vorbim limba romana si nu are nimic legatura cu a fi sau a nu fi roman. De fapt, aici e buba pentru multi: din moment ce ei considera ca sunt moldoveni, nu vor sa recunoasca nici faptul ca vorbim limba romana. Dar una n-ar nimic cu alta. Eu de exemplu nici nu vreau sa fiu considerat roman, eu ma consider moldovean, si totusi asta nu ma impiedica sa spun ca eu vorbesc romana. Stimate dle Lilian, Dvs ar trebui sa stiti mai bine ca limba moldoveneasca NU EXISTA, ea este doar rodul fanteziilor si politicii colonialiste ruse/sovietice. De ce atunci dar atunci trebuie sa lasam ca altii sa se minta pe sine, numai sa nu se supere. Imi vine sa lesin cind aud asa propuneri (dl Lupu Marian desteptul mamei lui tot venise 2 saptamini in urma cu asa propuneri) ca sa lasam sa ne mintim mai departe ca vorbim o limba care de facto exista doar in imaginatia unor oameni bolnavi. Americanii cit sunt ei slabi de minte si tot nu le-a dat prin cap sa numeasca limba lor americana. Rusine dlor care au asa pareri.

S-a spus ca denumirea LIMBA ROMANA este denumirea STIINTIFICA, recomandata de savanti, iar cea de limba moldov'neasca este o denumire POLITICA.
Iata asa trebuie sa se scrie si in constitutie.
Oamenii cu carte ii urmeaza pe savanti. Iar pentru oamenii cu insuficienta stiinta de carte se poate face o concesie, daca altfel nu se poate acum.

Aropo, ceea ce e stiintific nu poate fi votat, ci doar se ia act de aceasta.
LIMBA ROMANA exista ca atare, ea este brevetata de autorii gramaticii limbii romane.
Nu poate cineva sa foloseasca aceste norme si sa utilizeze alta denumire pentru limba.
E o incalcare a dreptului de autor.
In consecinta AGEPI ar trebui sa dea amenzi.
Deci, deci denumirea de limba moldov'neasca poate fi utilizata DOAR PENTRU VARIANTA VORBITA, ORALA.

Facand abstractie de orice argument logic, toata aceasta pledoarie a autorului ar putea fi valabila in functie de pozitia elitelor fata de o anumita chestiune. Este limba si identitatea nationala a basarabenilor obiect pe care sa il negociezi intr-un troc politic? Daca raspunsul e afirmativ, ceea ce ar fi jalnic pentru Basarabia, atunci nici argumentele istorice, nici cele stiintifice nu mai au niciun fel de valoare. Mie mi se pare ca, cu tot respectul pentru autor, aceasta este directia in care semnatarul acestei analize incearca sa duca opinia publica.

LIMBA ROMANA TREBUIE SA FIE TRECUTA IN CONSTITUTIE, moldovenii, ardelenii, oltenii, banatenii, dobrogenii toti vorbim limba romana indiferent unde ne aflam, in R Moldova se vorbeste romana si nu moldoveneste, cun nici oltenii din RO nu vorbesc olteneste, cum nici ardelenii din RO nu vorbesc ardeleneste, cum nici moldovenii din RO sau din R moldova nu vorbesc moldoveneste si lista ar putea continua, toti vorbim limba romana, ce naiba mai oameni buni suntem in sec 21 nu stim ce limba vorbim pe ambele maluri ale Prutului? un roman din RO

Ce e diferit intre "Limba de stat" si "Limba oficiala" ?
Există o diferenţă ce nu poate fi ignorată:
- "Limba de stat"= Gosudarstvenîi Iazîk (e vizibilă influenţa rusă în formulare, e.g. "Statalitate"), reprezintă limba statului dominant într-o grupare de state.
- "Limba oficiala"= limba utilizată în derularea activităţilor fiscale, juridice şi comerciale, interne şi externe în ţara considerată. Dacă reprezentanţii puterii RM nu rezolvă clar problema limbii oficiale prin menţionarea sa în Constituţie, situaţia scapă de sub control atât în interiorul cât şi în exteriorul RM.

mari patrioti mai sunteti voi astia care sustineti identitatea moldovenesca diferita de cea romana cand mergeti si aprindeti lumanari la statuile lui eminescu,vieru,stefa cel mare, etc etc...procedati macar ca voronin..mergeti la statuia lui lenin...macar voronin are sange in oua....voi va batjocoriti ce aveti mai sfant ....inteleg ca nu a fost usor pentru cei din basarabia dar voi astia care aveti acces la informatie nu aveti scuze pentru comentariile voastre....sunt unii care se tot chinuie sa va dea lectii de istorie....istoria o traiti voi chiar in aceste momente cand parte din tara voastra este ocupata de rusia si parte de ucraina care nici macar nu va permite accesul la marea neagra ....gagauzii vor limba rusa in timp ce voi va tot intrebati de 20 de ani ce sunteti....va este rusine cu eminescu? cu vieru?

"Dacă reprezentanţii puterii RM nu rezolvă clar problema limbii oficiale prin menţionarea sa în Constituţie, situaţia scapă de sub control atât în interiorul cât şi în exteriorul RM."
Cat pentru autirul articolului, un academic Huuuuooooo!

Un compromis bazat pe minciună nu face decât să perpetueze nevroza colectivă pe care o trăiesc basarabenii. Austriecii ştiu că vorbesc germană, mexicanii ştiu că vorbesc spaniolă, brazilienii ştiu că vorbesc portugheză, numai moldovenii trebuie protejaţi de realitatea că vorbesc limba română. Ce sunt moldovenii, copii de grădiniţă, ca să li se spună că pe ei i-a adus barza?

Limba este română. Când lingviştii vor spune că moldoveneasca e o limbă diferită de română, aşa cum spaniola e diferită de portugheză, atunci puteţi scrie în Constituţie că limba este moldovenească. Dar până atunci, e română. Punct.

un om, o natiune CARE NU ARE CURAJUL SA RECUNOASCA ADEVARUL merita sa ZACA IN SARACIE.

Nu dau DOI BANI pe toata polologhia asta, si pe tot taiat firul in patru, si dezbatutul la infinit.

Vi sa zis de catre Romania de MII DE ORI, ca puteti fi independenti, DEALTFEL ROMANIA ESTE PRIMA TARA CARE VA RECUNOSCUT INDEPENDENTA si va ajutat FARA INTERES INTOTDEAUNA ! dar singura pretentie este sa lasati dracului minciuna ca exista o "limba moldoveneasca" si ASTA NU PENTRU ca ne-ar deranja ca ati avea o limba proprie politica ci pentru ca la o adica MOLDOVA de vest DIN ROMANIA este mult mai mare si ca suprafata si ca populatie decat MOLDOVA de est DIN REP.MOLDOVA (ex URSS RSSM) !

Deci macar putin respect fata de noi vest-moldovenii care ne plang ochii cand auzim asemenea ineptii. Usurinta cu care se vorbeste despre prostii atat de imense ne face sa ne doara sufletul.

DUPA 20 de ani de URSS voi inca stati si mai sustineti teza KGBista ?????
OARE CAT DE PROOOOOOOOOOOOST POTI SA FI ?

Deci vreti sa fiti independenti, nu aveti decat, nu vreti Unire nu aveti decat, (desi sunteti FOOOOOOOOOOARTE PROOOOOOOOOOOOOSTI pentru ca daca macar v-ati uita la FAPTE si nu la VORBE GOALE ati vedea ca Romania va apara granita de Vest, Romania nu va invadat, Romania nu a trimis armate de nici un fel, IAR PE CE DE ALTA PARTE Ucraina nu va ajutat deloc in speranta ca fura ea Transnistria (Rusia nu are cum sub nici o forma) apoi Rusia va incalcat independenta, va sugrumat spatiul cultural si lingvistic, va fura bani si va saraceste, va facut praf granita de Est)

(continuare) dar macar recunoasteti dracului ADEVARUL si treceti mai departe la dezvoltarea tarii.

Si trebuie sa recunoasteti adevarul ca VORBITI LIMBA ROMANA, SUNTETI DE NATIONALITATE ROMANI, VORBITI LIMBA ROMANA - GRAIUL EST-MOLDOVEAN dar vreti sa fiti independenti, si nu vreti Unire.

E perfect, e foarte bine. Dar macar recunoasteti adevarul si mergeti inainte.
Ca altfel zaceti in continuare in saracie sa taiati firul in 4.

Culmea este ca generatia imediat de dupa caderea URSS a avut mai mult DEMNITATE in a-si recunoaste LIMBA ROMANA in Constitutie si in a avea "Desteapta-te ROMANE" ca imn national.

BRAVO LOR ! CINSTE LOR !
Bravo celor curajosi, Cinste celor corecti !

Si nu zic asta ca castig eu ceva ca vest-moldovean, ci pentru ca CASTIGATI VOI INSIVA IN PRIMUL RAND ! Nu este o datorie fata de noi, asta PROST INTELES, este o datorie a voastra fata de voi est-moldovenii insiva !

Cand o sa intelegeti acest lucru si o sa treceti peste FRICA si URA indusa tot timpul de KGB in trecut si de rusi in prezent o sa intelegeti mai bine toate astea.

Pana atunci somn usor, si .... poate va desteptati.

Scris de Stela Popa, sâmbătă, 06 Februarie 2010 20:36, www.voceabasarabiei.net.

Saptamana aceasta vice-presedintele Comisiei de Politica Externa a Senatului Romaniei- Viorel Badea, senator pentru Românii din Europa şi Asia, si-a lansat la Chisinau un birou senatorial. Un lucru mare spun unii, iar altii ca e un act de curaj, deoarece implica multa munca. Asadar, pe marginea acestui subiect ascultati in aceasta emisiune autorul ideii lansarii acestui birou la Chisinau - Viorel Badea.

- Deputatul roman Florin Postolachi, ales in circumscriptia din Brasov, presedinte al asociatiei 15 noiembrie 1987, dar si fost detinut politic.

"Mai aproape de Europa" o emisiune a studioului teritorial Vocea Basarabiei Bucureşti, 06.02.2010

Cind au sa inteleaga si senatorii Viorel Badea, Mihaela Popa, Daniel Humelnicu, si toti ceilalti senatori si deputati din Parlamentul Romaniei, intreaga clasa politica de la Bucuresti, ca "acasa" pt R.Moldova inseamna "In componenta Romaniei", "la trupul Patriei-mama" si nu "in marea familie a statelor europene" sau "alaturi de Romania"? Nu "alaturi de Romania", ci in cadrul, sau, in componenta Romaniei, si nu altfel! Cind au sa inteleaga politicienii de la Bucuresti ca R.Moldova n-are nici o sansa sa se integreze de una singura, ca stat independent, in UE, si ca unica modalitate ca si teritoriile romanesti de la est de Prut sa se integreze in UE este revenirea acestora in componenta Romaniei (varianta germana)? Nu integrarea R.Moldova in UE, ca mai apoi sa ne regasim in spatiul european, ci tocmai invers: (Re)Unificarea, lichidarea consecintelor pactului Molotov-Ribbentrop ca o conditie necesara si obligatorie ca si aceasta parte a Romaniei sa devina parte a UE (vedeti www.proromania.net). Bravo, dle Eugen Popescu, ash vrea sa va cunosc! Treziti-va, Romani de pretutindeni, luptati pentru Reintregirea Tzarii, dealtfel, se va stinge Fiinta Nationala Romaneasca in teritoriile romanesti de la est de Prut!

Lupu: Ştiinţific - româna, iar denumirea politică - moldoveneasca

www.jurnal.md, 09.02.2010

O precizare pt dl-tov Lupu: nu "moldoveneasca", ci "biceana", asa ar fi corect, avind in vedere ca glotonimul "limba moldoveneasca" provine de la riul Moldova, riu, care curge prin Romania si nu prin R.Moldova. In schimb, prin capitala republicii molotov-ribbentrop curge riul Bic, deci, dupa analogie, ar trebui sa numiti limba pe care o vorbiti (din punct de vedere politic)-"biceana"! Si punctum!

Republica Moldova şi Uniunea Europeană – două decenii de relaţii bilaterale

Evenimentele excepţionale ce au avut loc la graniţa ultimelor două decenii ale secolului trecut au creat condiţiile propice pentru accederea noului stat dintre Prut şi Nistru la marea familie europeană. Relativa apropiere din anii `90 ai secolului XX a fost urmată de întărirea relaţiilor dintre Republica Moldova şi forurile europene, cu atât mai mult cu cât, din 2007, prima a devenit vecin nemijlocit al Uniunii Europene.

Republica Moldova a început relaţiile sale cu Uniunea Europeană după 27 august 1991, în calitate de succesor al URSS, la fel ca şi alte foste republici sovietice. Comisia Europeană a iniţiat, în noul context geo-politic din estul Europei şi determinată de reconsiderarea caracterului instituţiilor europene după luarea deciziilor de la Maastricht, relaţiile cu statele nou apărute în fostul spaţiu sovietic.

La 20 iulie 1992 Comisia propunea semnarea acordurilor de parteneriat şi cooperare cu statele succesoare ale URSS. Iniţial negocierile au fost demarate cu mai multe ţări membre ale CSI, dar nu şi cu Republica Moldova. La 1 noiembrie 1993 preşedintele de atunci al Republicii Moldova, Mircea Snegur adresa preşedinţilor Consiliului European şi Comisiei Europene scrisori, în care constata că Moldova este unica ţară din spaţiul Europei centrale şi de est, cu care Uniunea Europeană nu şi-a definit încă relaţiile. Anul următor era acreditat la Bruxelles primul ambasador al Republicii Moldova, în calitate de şef al misiunii acestui stat pe lângă Comunităţile Europene. Tot în această perioadă, între 1993-1995, aveau loc vizite la Bruxelles ale unor înalţi demnitari ai Republicii Moldova: Mircea Snegur, Andrei Sangheli şi alţii, urmate de vizita doamnei Elisabeth Schroedter, membră a Parlamentului European, în 1995.

Tot în această perioadă era negociat şi semnat Acordul de Parteneriat şi Cooperare între Uniunea Europeană şi Republica Moldova. Evenimentul avea lor la 28 noiembrie 1994, la numai zece luni de la ultimul mesaj al preşedintelui Snegur către Comisia Europeană. Dat fiind că procesul de intrare în vigoare a acordului era de lungă durată, la 2 octombrie 1995 a fost semnat şi la 1 mai 1996 a intrat în vigoare „Acordul interimar privind comerţul între Republica Moldova şi Uniunea Europeană”. Acordul menţionat avea ca efect o vădită creştere a schimburilor comerciale între cele două entităţi partenere.

La 13 decembrie 1996 preşedintele de atunci al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, succesorul lui Mircea Snegur, formula pentru prima dată, în mesajul său către Jacques Santer, preşedintele Comisiei Europene, dorinţa Moldovei de a deveni către anul 2000 membru asociat al Uniunii Europene. Preşedintele Comisiei nu a răspuns mesajului şi, un an mai târziu, la sfârşitul lui octombrie a anului 1997, Petru Lucinschi trimitea înaltului oficial european o nouă scrisoare, în care reitera dorinţa Republicii Moldova de a obţine statutul de membru asociat al Uniunii. Solicita, cu această ocazie, şi iniţierea negocierilor de încheiere a acordului de asociere. La sfârşitul aceluiaşi an, preşedintele Lucinschi expedia tuturor şefilor statelor membre ale Uniunii Europene scrisori cu un conţinut similar, cele mai multe dintre ele fără un efect imediat.

La sfârşitul anului 1997 a avut loc şi vizita la Bruxelles a lui Ion Ciubuc, la acea vreme prim-ministru al Republicii Moldova. Cu această ocazie, conducătorul executivului moldovean solicita sprijin în vederea obţinerii de către statul de la est de Prut a statutului de membru asociat al Uniunii Europene. Purta, de asemenea, discuţii ample cu cu Jean-Luc Dehaene, omologul său belgian, Hans Van Den Broek, comisar european şi Francois Lamoureux, important oficial al Comisiei Europene în domeniul extinderii Uniunii.

Odată cu intrarea în vigoare a „Acordului de Parteneriat şi Cooperare” dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, la 1 iulie 1998, relaţiile celor două entităţi au fost plasate într-un cadru legislativ oficial. Noul acord punea şi bazele juridice aplicării programului TACIS (Tehnical Aid to the Commonwealth of Independent States) de asistenţă în Moldova. Programul era adresat statelor foste membre ale Uniunii Sovietice şi cuprindeau o gamă largă de măsuri şi acţiuni, în domeniul reformelor administrative, a consolidării societăţii civile şi ONG-urilor, a reformelor sociale şi cooperării la nivelul structurilor de învăţământ superior. Acordul de Parteneriat şi Cooperare, instituit pentru o perioadă de 10 ani, avea următoarele obiective ample: continuarea dialogului politic, promovarea comerţului şi a investiţiilor, cooperarea în domeniul legislativ, economic, social, financiar şi cultural, susţinerea eforturilor Moldovei de a consolida democraţia, de a dezvolta economia şi de a finaliza tranziţia la economia de piaţă.

Autorităţile de la Chişinău au întreprins ample acţiuni pentru crearea cadrului instituţional care să susţină aspiraţiile europene ale tânărului stat de la est de Prut. Cadrul instituţional pentru implementarea Acordului de Parteneriat şi Cooperare a inclus înfiinţarea Consiliul de Cooperare şi a Comitetul de Cooperare Uniunea Europeană – Republica Moldova. În afară de structurile menţionate mai sus, a fost instituit Comitetul Parlamentar de Cooperare pentru promovarea dialogului politic la nivel parlamentar.

În martie 1999 avea loc vizita primului-ministrului al Republicii Moldova, Ion Sturza la Bruxelles. În cadrul vizitei Ion Sturza a avut întrevederi cu membrul Comisiei Europene Hans Van Den Broek şi alte persoane oficiale. În cursul convorbirilor primul ministru moldovean a informat pe oficialii europeni de faptul că unul dintre pilonii Programului de activitate a Guvernului îl constituia obiectivul de integrare graduală în Uniunea Europeana.

Noul mileniu a adus o şi mai mare apropiere a forurilor politice de la Bruxelles şi de la Chişinău şi extinderea direcţiilor de cooperare şi de ajutor material, financiar şi logistic al Republicii Moldova de către Uniunea Europeană. Prima zi a anului 2000 înregistra extinderea valabilităţii „Acordului privind comerţul cu produse textile” semnat cu Uniunea Europeană, iar, la 24 ianuarie al aceluiaşi an, Comisia Europeană oferea Republicii Moldova autorizaţia de a exporta pe piaţa comunitară vinuri produse de două soiuri de viţă de vie. O zi mai târziu avea loc la Bruxelles o nouă reuniune a Consiliului de Cooperare dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova. Delegaţia moldoveană condusă de primul ministru Dumitru Bragiş, a abordat subiectul necesităţii continuării procesului de reformă din Republica Moldova, problema circulaţiei cetăţenilor Republicii Moldova pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, circulaţia mărfurilor şi capitalurilor, posibilitatea achiziţionării unui împrumut. Reprezentanţii Uniunii au invitat autorităţile moldovene să acorde o mai mare atenţie problemelor ce ţin de cooperarea în domeniile justiţiei, afacerilor interne, transporturilor, culturii.

Tot în anul 2000 un regulament al Comisiei Europene garanta Republicii Moldova un regim special în cadrul Sistemului General de Preferinţe. Republica Moldova urma să beneficieze de reduceri tarifare suplimentare variind de la 10% până la 30%.

La 18 septembrie 2000 avea loc, la Bruxelles, o nouă întrunire a Comitetul de Cooperare Parlamentară Republica Moldova –Uniunea Europeană. Guvernul Republicii Moldova era reprezentat, de această dată, de Iurie Leancă, prim-viceministrul Afacerilor Externe al guvernului de la Chişinău. S-a ajuns la concluzia, în urma discuţiilor, că nu există altă cale pentru aderarea la structurile europene, decât cea a modernizării sistemului legislativ şi a consolidării statutului de drept. Se impuneau, aşadar, ample reforme la nivelul legislativului şi a sistemului judiciar. În luna decembrie a aceluiaşi an avea loc o nouă întrunire a reprezentanţilor celor două părţi, de această dată la Chişinău. În cadrul discuţiilor au fost abordate un şir de subiecte ce ţineau de intensificarea dialogului politic, includerea Moldovei în calitate de participant cu drepturi depline în cadrul Pactului de Stabilitate, retragerea trupelor ruse, problema transnistreană, precum şi unele aspecte legate de asistenţa financiară, tehnică şi umanitară din partea UE, în special, în contextul calamităţilor naturale din centrul şi nordul Republicii.

În anul 2001, când Republica Moldova a devenit membră a Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi a Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, ţara a fost invitată să participe la activităţile Conferinţei Europene, care este un for consultativ la nivel de miniştri ai afacerilor externe ai ţărilor candidate la aderare în Uniunea Europeană. La 27 decembrie 2001 a fost adoptat „Documentul de strategie a ţării pentru Moldova” (Country Strategy Paper) pentru perioada 2002-2006. Acest document stabilea obiectivele de cooperare ale Uniunii Europene cu Republica Moldova, axându-se pe implementarea programului de susţinere a reformelor.

Nevoia aderării la structurile şi la valorile europene a fost afirmată, în ultimul deceniu, de toate forţele politice ale Republicii Moldova. La 20 mai 2001 Strategia generală a Partidului Popular Creştin Democrat pe termen mediu prevedea, „ca obiectiv de bază, realizabil pe durata mandatului nostru de guvernare, să angajăm procedurile tehnice şi să asigurăm condiţiile economice, sociale şi politice pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană şi la NATO până la sfârşitul acestui deceniu”. De asemenea, se considera ca fundamental pentru rezolvarea conflictului transnistrean implicarea directă a comunităţii europene.

Pe parcursul anului 2001 au avut loc noi întâlniri şi dezbateri în care au fost implicaţi oameni politici din Republica Moldova şi România, alături de înalţi funcţionari ai Uniunii Europene. Între 29 aprilie şi 1 mai 2001 se desfăşura la Bucureşti summit-ul privind Mediul şi Dezvoltarea Durabilă în Regiunea Carpato-Dunăreană, la care participa o delegaţie a guvernului de la Chişinău, condusă de însuşi preşedintele de atunci, Vladimir Voronin. Două luni mai târziu cel din urmă întreprindea o vizită la Bruxelles, în vederea participării la Masa Regională a Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-est. În cadrul acestei întruniri a fost oficializată admiterea Republicii Moldova ca participant cu drepturi depline la pact. A fost semnată şi Declaraţia de intenţii vizavi de Memorandumul de înţelegere privind liberalizarea şi facilitarea comerţului. Acest document prevedea negocierea până la sfârşitul anului 2002 a unor acorduri de comerţ liber între statele semnatare ale Memorandumului.

În luna septembrie a anului 2001 avea loc, la Chişinău, ediţia a IV-a a Comitetului de Cooperare Parlamentară Republica Moldova - Uniunea Europeană, iar luna următoare, în capitala României, cea de-a doua Conferinţă Regională pentru Europa de Sud-est. În cadrul celei din urmă întruniri Republica Moldova era reprezentată de o delegaţie condusă de ministrul Transporturilor şi Comunicaţiilor şi înregistra includerea statului de la est de Prut în proiectul regional privind facilitarea comerţului şi a transportului. În sfârşit, în luna decembrie, avea loc vizita lui Bodo Hombach la Chişinău . În cadrul vizitei a avut loc şi Conferinţa internaţională cu tema “Participarea în Pactul de Stabilitate - accelerator al reformelor social-economice în regiune”.

Anul 2002 a fost marcat, de asemenea, de o intensă activitate diplomatică desfăşurată de conducătorii de la Chişinău în vederea apropierii de instituţiile europene. La 26-27 februarie 2002 o delegaţie a Republicii Moldova întreprindea o vizită la Bruxelles. Din aceasta făceau parte Andrei Stratan, ambasador cu misiuni speciale, coordonator naţional al Pactului de Stabilitate şi Vasile Zgârdan, viceministru al Transportului şi Comunicaţiilor. Unul dintre scopurile vizitei a fost şi participarea la ceremonia de semnare a Memorandumului de Înţelegere privind Coridorul Pan-European VII (Dunărea).

De asemenea, în cursul anului 2002 au continuat noi întâlniri ale instituţiilor şi comisiilor înfiinţate cu scopul gestionării acţiunilor de apropiere şi de integrare în structurile Uniunii Europene. La 14 martie 2002 se desfăşura cea de-a treia reuniune a Comitetului de Cooperare Moldova – Uniunea Europeană (la Bruxelles). Delegaţia din Republica Moldova era condusă de Marian Lupu, viceministru al Economiei, iar cea a Uniunii Europene, de G. Lohan, şef de unitate în Direcţia Generală relaţii externe a Comisiei Europene. Delegaţiile s-au ocupat de stabilirea de măsuri în domeniile comerţului şi investiţiilor, de armonizarea legislativă, gestionarea vămilor şi cooperarea transfrontalieră, de principiile de organizare a justiţiei şi afacerilor interne. În data de 15 aprilie 2002 avea loc cea de a patra reuniune a Consiliului de Cooperare Moldova – Uniunea Europeană de la Luxemburg. La propunerea Comisiei Europene, părţile au căzut de acord asupra includerii unei noi priorităţi, cea de a cincia, în implementarea Acordului de Parteneriat şi Cooperare - mediul investiţional..

În ce priveşte eforturile de securizare a frontierelor Uniunii Europene, în luna septembrie a lui 2002 o delegaţie condusă de Ion Morei, atunci ministru al Justiţiei în Republica Moldova, participa la „Conferinţa internaţională privind prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane în Europa lărgită”, conferinţă ce avea loc la Bruxelles. Anul, următor, în luna martie, aveau loc consultări trilaterale la nivel de experţi Moldova – Ucraina - Comisia Europeană cu privire la controlul comun la frontiera moldo-ucraineană şi aplicarea noilor ştampile vamale ale Republicii Moldova.

Pe linia constituirii cadrului instituţional intern care să sprijine politica europeană a guvernului Republicii Moldova, la 13 noiembrie 2002 era emis Decretul cu privire la crearea Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană. De asemenea, pe parcursul anului 2002 au avut loc mai multe reuniuni ale Delegaţiei Parlamentului European pentru Moldova, Ucraina şi Belorus. Anul următor, la 28 februarie 2003, în cadrul Parlamentului Republicii Moldova era fost constituită Comisia Naţională pentru Integrare Europeană (CNIE) condusă de vicepreşedintele Parlamentului, M. Camerzan. La 8 august 2003 guvernul adopta Hotărârea cu privire la crearea Departamentului Integrării Europene pe lângă Ministerul Afacerilor Externe şi subdiviziunilor de integrare europeană în cadrul ministerelor şi departamentelor de resort. După ceva mai mult de o lună, la 16 septembrie, Comisia Naţională pentru Integrare Europeană adopta Concepţia de Integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

Tot în cursul anului 2003, Ion Stăvilă participa, în numele guvernului Republicii Moldova, la Reuniunea ministerială „Europa lărgită: cooperare în regiunea Europei Centrale şi de Est prin frontiere comune cu UE extinsă”. Au fost abordate subiecte privind perspectivele cooperării regionale în perioada post-extindere, în special aspectele cooperării transfrontaliere, combaterea în comun a crimei organizate, a traficului ilicit şi prevenirea migraţiunii ilegale. Sfârşitul anului aducea vizita lui Gunter Verheugen, comisar pentru Extindere al Uniunii Europene, care aborda problematica stadiului actual şi perspectiva relaţiilor cu Uniunea, principiile şi conţinutul Politicii Noii Vecinătăţi.

Putem aprecia, aşadar, că anii 1990 – 2003, cu precădere cei de la începutul primului deceniu ai noului mileniu, au fost martorii unei apropieri treptate şi constante a Republicii Moldova de structurile Uniunii Europene, de consolidare a suportului legislativ şi instituţional în perspectiva integrării europene. Anul 2004 a fost martorul petrecerii a două evenimente importante în spaţiul est-european şi, implicit, fundamentale pentru politica externă a Republici Moldova: la 2 aprilie 2004, şapte noi state devin membre ale NATO, printre ele şi România, şi astfel graniţa de vest a Republicii Moldova devine frontieră cu alianţa Nord Atlantică. După nici o lună, la 1 mai 2004, aderarea a zece noi membri la Uniunea Europeană aducea Republica Moldova şi mai aproape de spaţiul Uniunii Europene.

Evoluţiile ascendente şi apropierea considerabilă a fostelor republicii sovietice de spaţiul comunitar au impus Uniunii Europene elaborarea unei noi politici faţă de mai multe state, inclusiv şi faţă de Republica Moldova. În urma lansării, în 2002, de către diplomaţia britanică şi cea suedeză a ideii oferirii Ucrainei, Bielorusiei şi Moldovei a statutului de vecini speciali ai Uniunii Europene, la 11 martie 2003 era publicată Comunicarea Comisiei Europene cu titlul “Europa lărgită – vecinătatea: un nou cadru propus pentru relaţiile cu vecinii Uniunii Europene de la est şi sud”. Acest document propunea ţărilor vecine cu Uniunea, inclusiv Republicii Moldova, colaborarea cu Uniunea Europeană în următoarele domenii:

- implicarea politică mai activă a Uniunii Europene în prevenirea conflictelor şi aplanarea crizelor;

La 1 iulie 2003 Consiliul European adopta un nou document, numit “Deschizând calea pentru noul instrument destinat Politicii de bună vecinătate”. Acest nou document identifică obiective cheie pentru viitoarea cooperare transfrontalieră, şi anume:

- cooperarea în vederea înlăturării riscurilor comune, în domenii precum mediul înconjurător, sănătatea publică şi lupta împotriva crimei organizate;

Noul instrument de vecinătate trebuia să substituie instrumentul precedent – TACIS, dar fiind că cel din urmă era planificat până în 2006, Comisia a decis că noul instrument va fi aplicat abia după expirarea termenului de valabilitate a programului TACIS. În schimb, pentru perioada respectivă 2004-2006 a fost propus un alt instrument financiar temporar – programul de vecinătate, prin care trebuia să fie finanţată cooperarea transfrontalieră dintre statele membre şi cele vecine cu Uniunea Europeană, dar şi dintre statele candidate la aderare şi cele nemembre, care au frontieră comună cu viitoarele state membre.

Politica Europeană de Vecinătate a Uniunii Europene (PEV) a inclus Strategia PEV, rapoartele de ţară şi planurile de acţiuni. Strategia PEV şi Rapoartele de ţară au fost publicate la 12 mai 2004, iar Planurile de Acţiuni a şapte ţări, inclusiv al Moldovei – la 9 decembrie 2004. În pofida cadrului nou de cooperare, baza juridică a relaţiilor dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană a rămas aceeaşi – Acordul de Parteneriat şi Cooperare.

În prima jumătate a anului 2004 aveau loc şi runde de consultări privind elaborarea Planului individual de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană pentru 2004 – 2006. La 30 aprilie 2004, la Bruxelles, era semnat „Protocolul adiţional la Acordul de Parteneriat şi Cooperare dintre Comunitatea Europeană cu statele membre şi Republica Moldova”. Prin semnarea acestui protocol, Acordul de Parteneriat şi Cooperare Republica Moldova - Uniunea Europeana era extins asupra statelor care au devenit membre ale Uniunii la 1 mai: Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia si Ungaria. De asemenea, în cursul lui 2004, aveau loc întâlniri şi erau semnate acorduri pe anumite aspecte punctuale. La 29 septembrie 2004 era semnat cu Comisia Europeană „Acordul privind implementarea sistemului de control dublu al exportului unor produse siderurgice din Moldova”. La 15 octombrie 2004 avea loc, la Bruxelles, cea dea treia reuniunea trilaterală Republica Moldova – Uniunea Europeană - Ucraina consacrată problematicii frontierei moldo-ucrainene. La 26 octombrie 2004 Parlamentul European aproba propunerea Consiliului Uniunii Europene şi Comisiei Europene privind semnarea „Protocolului Adiţional la Acordul de Parteneriat şi Cooperare dintre Comunităţile Europene cu statele lor membre şi Republica Moldova”. Printr-o rezoluţie legislativă, Parlamentul European a ratificat extinderea Acordului de Parteneriat şi Cooperare asupra statelor care au devenit membre ale UE la 1 mai 2004. La 9 decembrie, 2004 - Comisia Europeană aproba Planul de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană, iar în ultimele zile ale anului Parlamentul Republicii Moldova ratifica Protocolul adiţional la Acordul de Parteneriat şi Cooperare dintre Comunităţile Europene şi statele lor membre, pe de o parte, şi Republica Moldova, pe de alta parte, luând în consideraţie aderarea a zece noi ţări la Uniunea Europeana.

Astfel Republica Moldova a intrat într-o nouă fază a relaţiilor cu Uniunea Europeană. În vederea cooperării cu succes între Republica Moldova şi Uniune în cadrul PEV, au fost luate măsuri de consolidare a cadrului instituţional al integrării europene a Moldovei, şi anume:

- a fost creată Comisia naţională pentru integrare europeană (noiembrie 2002), care la 16 septembrie 2003 a aprobat şi a prezentat Comisiei Europene Concepţia integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană;

- pe parcursul anului 2003 a fost creată Comisia parlamentară pentru integrare europeană, Departamentul pentru integrare europeană în cadrul MAE, şi subdiviziuni pentru integrare europeană în toate ministerele şi departamentele din ţară;

- în 2004 a fost creat grupul interministerial pentru armonizare legislativă, şi prin hotărârea Guvernului Republicii Moldova s-a decis deschiderea misiunii diplomatice a Republicii Moldova pe lângă Uniunea Europeană;

- la sfârşitul anului 2004 ministrul Afacerilor Externe a fost numit concomitent viceprim-ministru, pentru o coordonare mai eficientă a tuturor activităţilor care au tangenţe cu procesul de integrare europeană a Republicii Moldova;

- începând cu perioada anului 2002, au început activităţile de pregătire a cadrelor în problematica Uniunii Europene, din rândul funcţionarilor de la ministere, cadrelor universitare, reprezentanţilor ONG.

În acest fel, la începutul anului 2005, când începe implementarea Planului de acţiuni, în Republica Moldova erau create condiţiile necesare pentru ca acest proces să fie lansat şi să ia amploare.

La 4 martie 2005, în prima şedinţă a Parlamentului ales în urma scrutinului din 6 martie 2005, forul legislativ al Republicii Moldova adopta în unanimitate Declaraţia cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrării europene. O lună mai târziu programul de acţiuni al guvernului Republicii Moldova alcătuit pentru perioada 2005- 2009 şi intitulat „Modernizarea ţării – bunăstarea poporului”, proclama integrarea europeană şi realizarea Planului de Acţiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova drept priorităţi fundamentale ale activităţii executivului de la Chişinău. Prin decret prezidenţial, Ministerul Afacerilor Externe era transformat în „Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene”, iar funcţia de ministrului de Externe era promovată la rangul de viceprim-ministru.

Planul de acţiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova prevedea intensificarea relaţiilor politice, de securitate, economice şi culturale şi „împărtăşirea responsabilităţii pentru prevenirea conflictelor şi reglementarea acestora”, unul din obiectivele principale ale planului fiind sprijinirea de către Uniunea Europeană a eforturilor de soluţionare a conflictului transnistrean. În plan erau recunoscute aspiraţiile europene ale Republicii Moldova şi se făcea referinţă la Concepţia de Integrare Europeană a Republicii Moldova pe care Chişinăul a prezentat-o Comisiei Europene. În acelaşi timp, Planul de Acţiuni stipula că nivelul relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova va depinde de ataşamentul celei din urmă faţă de valorile comune şi de capacitatea acesteia de a implementa priorităţile stabilite. Planul prevedea o serie de perspective noi pentru dezvoltarea relaţiilor de parteneriat dintre Uniune şi Republica Moldova:

1. Perspectiva de a trece de la cooperare la integrare prin participarea Republicii Moldova la piaţa internă a Uniunii şi la politicile şi programele sale;

2. Intensificarea cooperării politice prin elaborarea unor mecanisme de dialog politic;

3. Angajamentul ferm al Uniunii Europene de a sprijini soluţionarea conflictului transnistrean;

6. Participarea Republicii Moldova la acţiunile şi programele cu caracter cultural şi educaţional ale Uniunii Europene;

Planul de acţiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova cuprindea măsuri pe termen scurt şi lung organizate în şapte domenii de cooperare:

6. Transport, energie, telecomunicaţii, mediu înconjurător, cercetare, dezvoltare şi inovaţie;

Scopul Planului de Acţiuni era nu aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, ci doar apropierea de criteriile de aderare, încât să fie un stat mult mai pregătit pentru demararea procesului la sfârşitul perioadei de aplicare a planului, în 2008.

Planul de Acţiuni suplinea o serie de deficienţe ale Acordului de Parteneriat şi Cooperare în ceea ce priveşte drepturile omului şi valorile democratice. Planul prevedea obiective concrete la acest capitol, urmărindu-se ca acestea să constituie obiectul unei colaborări politice mai intense între cele două entităţi implicate. În plus, o parte din priorităţile Planului de Acţiuni se referă la acest domeniu, şi anume:

a. Consolidarea stabilităţii şi eficienţei instituţiilor care garantează democraţia şi statul de drept;

b. Asigurarea respectării libertăţii mass-media şi a libertăţii exprimării;

Structura capitolelor generale cuprinse în Planul de Acţiuni este similară cu cea a structurii criteriului politic de la Copenhaga.

Planul de acţiuni Uniunea Europeană - Republica Moldova în cadrul PEV, adoptat pe 22 februarie 2005 pentru o perioadă de 3 ani, prevedea instrumente de implementare anuale, cu un set de priorităţi şi termeni de realizare pentru anii 2005 şi 2006 şi evaluări generale în noiembrie 2005 şi martie 2006. Complementar, la 4 mai 2006, Republica Moldova era acceptată în calitate de membru cu drepturi depline în cadrul Procesului de Cooperare în Europa Sud Est (SEECP).

La 1 decembrie 2005 debuta activitatea Misiunii de monitorizare a frontierei moldo-ucrainene şi aveau loc încercări de rezolvare a conflictului transnistrean. Implicarea oficialilor europeni în găsirea de soluţii pentru rezolvarea conflictului transnistrean constituia un câştig important al prevederilor PEV. Raportul din 2006 consemna progrese în rezolvarea conflictului transnistrean şi în compartimentul managementului la graniţa moldo-ucraineană, progrese bune în domeniul cooperării cu instituţiile financiare internaţionale şi reducerea sărăciei în unele zone ale Republicii Moldova. Progrese se înregistrau şi la capitolul comerţ. Republica Moldova adera la noul sistem generalizat de preferinţe plus al Uniunii Europene (GSP +). De asemenea, succese se înregistrau şi la capitolul luptei împotriva crimei organizate. Probleme grave erau însă înregistrate în ceea ce privea funcţionarea instituţiilor democratice şi climatul instituţional, progrese foarte reduse realizându-se în ceea ce privea libertatea presei şi în lupta împotriva corupţiei.

Mai pe amplu se cuvine a ne referi la activitatea Misiunii Uniunii Europene de asistenţă la frontiera moldo-ucraineană (EUBAM). Acţiunile acesteia porneau de la constatarea că instituţiile conducătoare ale Republicii Moldova nu deţineau controlul a aproximativ 400 km din graniţa naţională, cea existentă între Moldova şi Ucraina şi gestionată de autorităţile separatiste, iar conflictul transnistrean se afla la mai puţin de 100 km de noua graniţă Uniunii Europene din 2007.

Misiunea oferă asistenţă de ordin frontalier, vamal şi fiscal guvernelor Republicii Moldova şi Ucrainei. Memorandumul de Înţelegere între Comisia Europeană, Guvernul Republicii Moldova şi Ucrainei, încheiat pe o perioadă iniţială de doi ani, prevedea prezenţa a 120 de experţi europeni care să monitorizeze activitatea serviciilor vamale de la opt puncte de pe graniţă dintre cele două ţări, între care două pe sectorul transnistrean. Experţii respectivi aveau dreptul de a face vizite fără preaviz la orice punct de frontieră moldo-ucraineană, de-a lungul itinerarului de tranzit şi la oficiile de tranzit, precum Odesa şi Iliceovsk, la staţiile de poliţie internă, posturile vamale sau birourile de încasări vamale, de a fi prezenţi la procesul de vămuire a mărfurilor, de a examina documentele vamale cu privire la import şi înregistrările comerciale însoţitoare etc. Cartierul general al EUBAM era stabilit la Odesa, cu oficii la Kiev şi Chişinău.

Politica Europeană de Vecinătate a însemnat, pentru statele vizate, şi o importantă asistenţă financiară. Fonduri alocate PEV sunt gestionate prin Instrumentul European de Parteneriat şi Cooperare care deţine, pentru perioada 2007 – 2013, un buget de aproximativ 12 miliarde euro.

Pentru o mai bună gestionare a fondurilor, pentru perioada respectivă s-a hotărât a fi create mai multe instrumente. Printre acestea merită menţionate: Fondul de Investiţii al Vecinătăţii, la care statele membre ale Uniunii Europene contribuie alături de împrumuturile BEI, BERD etc. Contribuţia Uniunii este de 700 milioane euro; Facilitatea pentru Guvernare, în valoare de 320 milioane euro.

Republica Moldova a beneficiat între 1991 – 2007, în special în cea de a doua parte a intervalului, de fonduri europene în valoare de circa 300 milioane euro. Asistenţa a fost furnizată prin intermediul programelor TACIS şi FSP (Food Security Programmes). Domeniile de interes, finanţate, au fost reforma instituţională, legislativă şi administrativă, dezvoltarea economică şi atenuarea consecinţelor sărăciei.

După 2007 Republica Moldova s-a bucurat de beneficiile Instrumentului European de Vecinătate şi Parteneriat, program al Uniunii Europene pentru statele vecine, care a înlocuit mai vechiul program TACIS. Instrumentul prevedea, pentru Republica Moldova, un buget de 42 milioane euro în anul 2007 şi 47 milioane euro pentru anul următor.

Un domeniu prioritar – securizarea frontierei pe sectorul transnistrean a făcut obiectul programul EUBAM, cu un buget de 20 milioane euro pentru 2007. Asistenţa financiară menţionată a fost completată cu dotarea de către Uniunea Europeană a punctelor vamale şi a celorlalte organisme implicate în gestionarea frontierelor cu echipamente, prin intermediul proiectului BOMMOLUK.

Printre alte instrumente financiare adresate Republicii Moldova mai menţionăm Iniţiativa Europeană pentru Democraţie şi Drepturile Omului, cu un buget de peste un miliard euro şi un acord cadru între BEI şi Republica Moldova în 2005. În cazul Republicii Moldova, împrumuturile de la BEI sunt cumulate cu fondurile disponibile pentru granturi în cadrul Instrumentului European de Parteneriat şi Cooperare (ENPI).

Strategia Europeană a Republicii Moldova pentru perioada 2007 – 2013, adoptată în mod oficial de către Comisie la 7 martie 2007, are la bază Politica Europeană de Vecinătate, Acordul de Parteneriat şi Cooperare Uniunea Europeană – Republica Moldova şi Planul de Acţiuni.

Bugetul prevăzut pentru perioada 2007 – 2010 pentru Republica Moldova este de 209,7 milioane euro, dintre care cea mai mare parte (40 - 60 %) era destinat celei de a treia priorităţi.

Republica Moldova face parte şi din numeroase organizaţii regionale, la care a aderat în ultimele două decenii:

Pe aceeaşi linie a colaborării internaţionale se încadrează şi noua practică a cooperării transfrontaliere. Aceasta a fost iniţiată de Uniunea Europeană şi constă în formarea unor euroregiuni care reunesc autorităţi locale şi regionale din ţări vecine cu scopul realizării unor obiective economice şi de securitate.

Condiţiile pentru dezvoltarea optimă a acestui program sunt prezente la graniţa de pe Prut: echilibru economic minimal, unitatea de limbă, cultură şi moştenire istorică. Colaborarea transfrontalieră este finanţată prin intermediul fondurilor structurale, în cadrul programului INTERREG. Pentru valorificarea activităţii euroregiunilor, în 2006 în Republica Moldova a fost înfiinţat Ministerul Administraţiei Publice Locale.

Euroregiunile în care se încadrează regiuni din teritoriul Republicii Moldova sunt următoarele: Dunărea de Jos, Prutul de Sus, Siret – Prut – Nistru.

Programul de vecinătate România – Republica Moldova a debutat în 2004. coordonat de Direcţia de Cooperare Transfrontalieră din cadrul Ministerului Integrării Europene din România. Obiectivul prioritar stabilit era dezvoltarea economico-socială durabilă în zona de graniţă dintre România şi Moldova, prin dezvoltarea principiului cooperării transfrontaliere, cu două obiective strategice – intensificarea cooperării economice şi sociale transfrontaliere şi îmbunătăţirea coerenţei în infrastructura transfrontalieră în măsura în care acest lucru contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei.

1. Dezvoltarea economică şi socială, realizabilă prin protecţia mediului şi a naturii, managementul teritoriului şi al frontierei, dezvoltarea economică locală, turism, educaţie şi servicii sociale.

2. Acţiuni „people to people”, prin contacte directe în domeniile: dezvoltare economică, mediu, turism, schimburi culturale, democraţia locală, planificare şi studii de dezvoltare, educaţie şi tineret, sănătate şi servicii sociale, sport, cultură, activităţi sociale, acţiuni în domeniul combaterii traficului de femei, sprijin pentru dezvoltarea societăţii civile.

Instituţiile statului moldovenesc şi societatea civilă din Republica Moldova şi-au exprimat întotdeauna dorinţa de apropiere de structurile Uniunii Europene şi s-au declarat dispuse să coopereze pentru atingerea acestui deziderat. La 24 martie 2005 a fost adoptată Declaraţia Parlamentului Republicii Moldova privind parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrării europene, care prevedea consensul larg al celor patru fracţiuni parlamentare în ceea ce privea promovarea consecventă şi ireversibilă a cursului strategic spre integrarea europeană. Drept urmare a acestei Declaraţii, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat un şir de măsuri legislative importante pentru consolidarea democraţiei şi statului de drept în Republica Moldova, care au fost elaborate cu participarea societăţii civile şi a opoziţiei.

La 22 octombrie 2006 lua fiinţă Mişcarea „Acţiunea Europeană”, al cărui scop este şi în prezent întreprinderea de „eforturi în opera de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană şi alte organisme internaţionale, prin acţiuni concrete de democratizare, modernizare şi europenizare a actului guvernării, a instituţiilor statului şi a societăţii în ansamblu”. Sondajele întreprinse în rândurile cetăţenilor Republicii Moldova în ceea ce priveşte opţiunea lor proeuropeană sunt sugestive: dacă înainte de 1997 doar o treime din locuitorii Republicii Moldova considerau benefică integrarea statului în structurile europene, după 2003 în jur de 70% dintre ei vedeau în aderarea la Uniunea Europeană o cale de creştere a nivelului de trai şi a democratizării vieţii politice a statului de la est de Prut.

În februarie 2009 avea loc revizuirea Instrumentului european de vecinătate şi parteneriat. Raportul Parlamentului European sublinia necesitatea măririi pachetului financiar IEVP pentru a permite PEV să îşi atingă obiectivele din ce în ce mai ambiţioase şi să sprijine noile sale iniţiative regionale. Se insista pe o mobilitate sporită, crearea de parteneriate şi contacte interpersonale, în domeniile educaţiei, cercetării şi dezvoltării, vieţii economice şi dialogului politic. Toate ţările PEV, mai ales Ucraina şi Moldova, erau incluse în politica energetică a Uniunii Europene şi erau avansate măsuri de cooperare în domeniul energiei.

Pe data de 21 decembrie 2009, la Bruxelles s-a desfăşurat cea de a XI-a reuniune a Consiliului de Cooperare Republica Moldova – Uniunea Europeană. Delegaţia Republicii Moldova a fost condusă de Vlad Filat, prim-ministru al Republicii Moldova şi a fost formată, printre alţii, de Iurie Leancă, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, şi Natalia Gherman, viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene. S-au abordat mai multe probleme, printre care cooperarea dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova în domeniul democraţiei şi drepturilor omului, colaborarea economică şi sectorială, aspecte legate de justiţie, libertate şi securitate. Cu această ocazie au fost apreciate acţiunile recente ale guvernului de la Chişinău în reformarea instituţiilor, economiei şi societăţii moldoveneşti. La reuniune, a fost adoptată o declaraţie comună în care sunt susţinute eforturile Republicii Moldova şi menţionate acţiuni în perspectiva apropierii celor două părţi. Printre acestea se numără lansarea negocierilor privind Acordul de Asociere şi, în acest context, determinarea părţilor de a face paşi concreţi în vederea creării zonei de liber schimb cuprinzător şi aprofundat. Părţile au declarat intenţia de a lansa în anul 2010 dialogul cu privire la liberalizarea regimului de vize. În declaraţia comună, reprezentanţii Uniunii au recunoscut aspiraţiile europene ale Republicii Moldova. De asemenea, a fost discutată problematica transnistreană şi a fost confirmată continuarea cooperării în căutarea unei soluţii viabile pentru conflictul transnistrean. Pe parcursul vizitei la Bruxelles, Vlad Filat a semnat un Memorandum de înţelegere cu privire la acordarea de către instituţiile comunitare a asistenţei consultative guvernului Republicii Moldova. Memorandumul prevedea detaşarea de către Uniunea Europeană a unui grup de consilieri de rang înalt la nivelul organelor importante ale statului de la est de Prut, pentru consilierea funcţionarilor moldoveni în promovarea şi implementarea unor politici sectoriale în domeniul integrării europene.

Aşadar, după două decenii de apropiere tot mai intensă, Republica Moldova colaborează cu structurile comunitare în domenii dintre cele mai variate. Chiar dată perspectivele aderării la Uniunea Europeană sunt îndepărtate, o viitoare extindere fiind evitată de forumurile europene în anii următori, aportul financiar, tehnologic, cultural şi uman al Uniunii este unul dintre cele mai importante în democratizarea Republicii Moldova, în creşterea nivelului de trai al locuitorilor şi revigorarea economică a statului dintre Prut şi Nistru.

R. Moldova, incotro?

Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa sunt teritorii naţionale româneşti, rupte de la trupul României în mod criminal în 1940. R.Moldova este un stat artificial, o consecinţă directă a Pactului Molotov-Ribbentrop, pact, condamnat şi declarat nul „ab initio” de întreaga comunitate internaţională, inclusiv de cele două părţi semnatare: URSS şi Germania! Actul Unirii din 27 martie 1918 n-a fost anulat de nimeni şi este în vigoare şi azi, iar Acordul de Pace de la Paris din 10 februarie 1947 este lovit de nulitate, întrucît în acest „document” este stipulat un mare neadevăr:,,Frontierele României...vor fi cele care erau în fiinţă la 01.01.1941”, ori, la acea dată Basarabia şi Nordul Bucovinei erau ocupate de ruşi şi nu exista nici un document semnat de România şi URSS cu privire la frontiere! Experimentul îndelungat de „independenţă” a R. Moldova a eşuat ireversibil. R.Moldova este de ani buni
cel mai sărac stat, cu cel mai mic produs intern brut, dar cu cele mai mari datorii pe cap de locuitor din Europa (spre exemplu,PIB-ul RM pe cap de locuitor la ora actuală este de 8,5 ori mai mic fată de Romania...), insolvabil şi falimentar la toate capitolele, fără securitate politică, economică şi societală, fără resurse energetice şi zăcăminte naturale, incapabilă să-şi controleze întregul său teritoriu!...
R. Moldova nu este în stare să asigure nici minimul de existenţă cetăţenilor săi, din care cauza au emigrat circa 1.3 mln de români, în special tineri, şi exodul acestora continuă... Ca urmare - nu se mai întemeiaza familii, în tot mai multe sate se închid şcolile din lipsă de copii, ni se stinge Neamul văzînd cu ochii... Există pericolul real ca peste cîţiva ani ponderea populaţiei băştinaşe în aceste teritorii să coboare sub 50% din numărul total, iar de aici pînă la dispariţia totală nu rămîne decît un pas!
R. Moldova n-are nici o şansă să se integreze de una singură, ca stat independent, în Uniunea Europeană, să nu-şi facă nimeni iluzii! R.Moldova nici în NATO nu poate intra (condiţie obligatorie ca un stat fost comunist să adere la UE) din cel puţin două motive:
- nu-i permite constituţia, care stipulează că R.Moldova este stat neutru, iar modificarea acesteia nu este posibilă nici pe cale parlamentară, nici prin referendum, ţinînd cont de conjunctură politică şi starea de spirit din societate;
-R.Moldova nu-şi controlează o bună parte din teritoriu şi frontiere şi nu este în stare să determine Rusia să-şi retragă trupele de ocupaţie şi armamentul de pe teritoriul său cu toată implicarea UE şi a SUA, iar NATO niciodată n-a încorporat zone de instabilitate şi insecuritate!
În aceste circumstanţe, unica soluţie de a salva de la pieire şi a conserva fiinţa naţională românească în teritoriile româneşti din stînga Prutului, de a le integra în structurile europene şi euroatlantice şi de a scăpa de trupele de ocupaţie şi armamentul rusesc, este (Re)Unirea de urgenţă a R.Moldova cu Patria-mamă România (varianta germană)!
Redevenind parte integrantă a Statului Român, avînd în vedere că România este membră şi a NATO, şi a UE, teritoriile româneşti din stînga Prutului vor deveni imediat şi automat parte şi a NATO, şi a Uniunii Europene! (Re)Unindu-se cu Ţara (în hotarele recunoscute pe plan internaţional), problema Transnistriei va fi transferată pe agenda de preocupări a Uniunii Europene şi NATO, unicele forţe de pe glob, în stare să determine Rusia să-şi onoreze obligaţiile asumate la Istanbul în 1999!
A sosit momentul să ne angajăm cu toţii, cei cu inima română, în lupta sfîntă pentru Reunificarea Ţării în contextul nulităţii Pactului Molotov-Ribbentrop şi a Acordului de Pace de la Paris din 1947 şi în lumina Actului Final de la Helsinki din 1975 şi a altor Acte Internaţionale, care stipulează că frontierele dintre state pot fi modificate prin mijloace paşnice cu acordul părţilor! E timpul să conştientizăm cu toţii: existenţa în continuare a R. Moldova ca stat independent este echivalentă cu stingerea fiinţei naţionale româneşti în aceste teritorii în foarte scurt timp! Ar fi cazul să inţeleagă si politicienii nostri: nu integrarea R.Moldova în UE şi, mai apoi, Unificarea, ci tocmai invers: Reunificarea, ca o condiţie necesară şi obligatorie ca şi această parte a României să devină parte a NATO şi UE! Atîta timp cît va exista o frontieră artificială între români, linişte şi stabilitate în
această zonă a Europei nu va fi! UE şi SUA sunt interesate şi vor sprijini (Re)Unificarea României, aşa cum au făcut-o şi în cazul celor două Germanii, pentru a asigura stabilitatea şi securitatea în Europa!
Să facem tot ce e omeneşte posibil în sensul conştientizării concetăţenilor noştri de necesitatea imperioasă a (Re)Unirii cu Patria-mamă România!
Să ne refacem Ţara, fraţilor, cît încă nu-i prea tîrziu!

Ilie Bratu, presedintele Asociatiei PRO ROMANIA.

Rezultatele alegerilor locale din 5/19 iunie 2011 ar trebui să-i pună serios pe gînduri pe politicienii de pe malul Bîcului. Acum ne bucurăm că am cîştigat primăria mn. Chişinău, dar victoria e îndoelnică: să nu uităm că majoritatea în CMC o deţin comuniştii, ori, anume CMC decide aproape totul, primarul avînd obligaţia să ducă la îndeplinire hotărîrile acestuia… Dar ce ne aşteaptă pe viitor? R.Modova ocupă temeinic ultimul loc în Europa după nivelul de trai, ceea ce înseamnă că exodul populaţiei băştinaşe va continua: ce se va întîmpla peste vreo cîţiva ani, cînd ponderea acesteia va coborî sub 50%? Cine a făcut o analiză: cîţi dintre alegătorii incluşi pe liste sunt plecaţi peste hotare şi figurează doar cu numele? Cum asigurăm dreptul acestora să participe în viaţa politică din Republică? Sau îi excludem în continuare şi-i lăsăm pe cei veniţi cu tancurile peste noi şi urmaşii acestora să ne hotărască destinul? Am fost mărinimoşi cu ei, le-am acordat cetăţenia şi acum ei ne hotărăsc soarta…

Stimată AIE! Aveţi sarcina să întroduceţi de urgenţă votul electronic pentru toate tipurile de alegeri şi să deschideţi de 5 ori mai multe secţii de votare peste hotare! Ca mai apoi, să-i organizaţi şi să-i convingeţi pe conaţionalii noştri, plecaţi de nevoie în străinătate, să participe la alegeri! Iar asta înseamnă să le oferiţi atît lor, cît şi celor care au mai rămas acasă, o soluţie reală, plauzibilă, de integrare în UE! Povestea despre integrarea R.Moldova în UE ca stat independent nu mai este credibilă… Tot mai mulţi concetăţeni de-ai noştri încep să-şi dea seama că R.Moldova are o singură soluţie să devină parte a UE: calea germană, în cazul nostru, prin (Re)Unirea cu Patria-mamă România! Sunt, oare, în stare Filat, Ghimpu şi Lupu să înţeleagă măcar în al 12-lea ceas acest adevăr şi să acţioneze în consecinţă? Dacă aceştia nu înţeleg (sau nu vor să înţeleagă…), e nevoie să apară urgent pe scena politică din R.Moldova un Partid Unionist, care i-ar oferi societăţii o şansă reală, şi nu una demagogică, de a accede în UE! Repet pentru a nu ştiu cîta oară: existenţa şi în continuare a R.Moldova ca ,,stat independent” este echivalentă cu stingerea fiinţei naţionale în aceste teritorii în foarte scurt timp! Să nu înţeleagă cei din AIE această tristă realitate?

Dacă primele două categorii sunt reprezentate de o sumedenie de partide şi partiduţe, cea de-a 3-a nu este reprezentată de nici un partid! Nu există la ora actuală în R.Moldova o forță politică care ar avea ca obiectiv declarat (Re)Unirea cu Patria-mamă, lichidarea consecințelor Pactului Molotov-Ribbentrop! Iar numărul unioniștilor e în continuă creştere: intelectualitatea, noua generaţie, cei plecaţi la muncă în ţările UE, majoritatea celor care şi-au redobîndit cetăţenia romană…! Apariţia unui Partid Unionist pe scena politică a R.Moldova este imperios necesară! Un asemenea Partid ar consolida forţele de orientare naţional-patriotică şi le-ar mobiliza în lupta sfintă pentru Reîntregirea ţării şi asigurarea continuităţii Neamului Românesc în teritoriile româneşti din stînga Prutului! Un asemenea Partid trebuie constituit imediat, astfel, ca acesta să aibă timp să se consolideze şi să participe la eventualele alegeri parlamentare anticipate din toamnă! Sunt sigur, un asemenea partid, dacă va fi în stare să-i mobilizeze la alegeri şi pe cei plecaţi de nevoie la muncă peste hotare, va cîştiga din prima majoritatea în Parlament, cu condiţia că vor declanşa imediat o vastă campanie de educare patriotică şi conştientizare a populaţiei despre necesitatea stringentă a (Re)Unirii cu Patria-mamă România!

Ideal ar fi ca PL, PLDM şi PD să fuzioneze, din care fuziune să rezulte Partidul Reîntregirii Naţionale! Cu condiţia ca acestea să îmbrăţişeze deschis opţiunea unionistă ca unică soluţie pentru salvgardarea şi conservarea fiinţei naţionale şi de integrare în UE! Nu integrarea în UE şi, mai apoi, Unirea, cum cred unii, ci tocmai invers: revenirea la trupul ţării, lichidarea consecinţelor Pactului Hitler-Stalin, ca o condiţie necesară şi obligatorie ca şi teritoriile româneşti din stînga Prutului să devină parte a UE!

O altă soluţie ar fi ca dl Dorin Chirtoacă să preia conducerea PL şi să-l transforme în Partid al Reîntregirii Naţionale, bazîndu-se pe sprijinul de care se bucură în rîndul tinerilor şi a unei bune părţi a societăţii, dar şi din partea Statului Roman, cu condiţia ca acesta să îmbrăţişeze deschis opţiunea unionistă! Dacă dl Chirtoacă va înţelege acest adevăr, succesul îi este asigurat şi-i prezic un mare viitor! De nu - se va stinge în neputinţă şi rutină…

Nu mai avem mult timp la dispoziţie: Unirea trebuie realizată urgent, altfel – pierim ca Neam! Dacă n-o facem în timpul cel mai apropiat, Basarabia va deveni gubernie rusească, ne aşteapră aceeaşi soartă ca şi pe românii dintre Bug şi Nistru, sau a celor din sudul Basarabiei şi nordul Bucovinei, trecute arbitrar şi ilegal la Ucraina: vom dispărea!

În concluzie: viitorul nostru european (şi în general!) nu poate fi decît românesc, ori nu va fi deloc!

În calitate de deputat în Parlamentul 1990-1994, am semnat și eu Declarația de Independență, din 2 motive: a) ca un pas necesar și obligatoriu de desprindere de imperiul rus; b) ca prim pas spre revenirea acasă, la trupul Patriei-mamă România! Anume așa am înțeles fraza din Declarație: ,,R. Moldova… este liberă să-și construiască prezentul și viitorul în spațiul etnic și istoric al devenirii sale naționale”, ori, spațiul, despre care este vorba, nu este altceva decît România în frontierele sale firești de pînă la ocupația sovietică din 1940! Din păcate, toți guvernanții care s-au perindat la putere (inclusiv actualii), au întors-o invers: ca Independență față de România… Și asta – după ce întreaga comunitate internațională și, în primul rînd, cele 2 țări semnatare, Germania și URSS, și chiar R. Moldova, au condamnat Pactul Molotov-Ribbentrop și l-au declarat nul ab initio. Spre deosebire de republicile baltice, care au lichidat consecințele Pactului diavolului, ,,ai noștri” au mers pe calea perpetuării lor... Iată de ce toți ăștia, fără excepție, pot fi calificați ca cei mai mari separatiști și urmași ai lui Hitler și Stalin!

La 20 de ani de ,,independență” tot mai multă lume realizează că RM este un stat eșuat… PIB-ul RM pe cap de loc. în 2010 a constituit doar 1.630 $, tocmai… 50% din PIB-ul anului 1991, în timp ce PIB-ul României a fost de 7.542 $! Chiar dacă vom păstra ritmurile de creștere economică, ne-ar trebui cam 40 de ani ca să atingem nivelul anului 1991 și vreo 150 - pe cel al României! Spre finele anului 2011 datoria externă însumată a RM va depăşi 5 mld, în timp ce veniturile în bugetul de stat vor constitui doar 1.7 mld USD. Situaţia se schimbă pe an ce trece din proastă în şi mai proastă; dacă în 1991 datoriile externe ale RM (în USD) constituiau 180 mln, în 2007 – 2.3 mld, în 2011 – peste 5 mld… În 2010 importurile au totalizat 3,5 mld, iar exporturile doar 1,7 mld USD… RM s-a postat temeinic pe ultimul loc în Europa după nivelul de trai, aceasta nu este în stare să asigure nici dreptul la viață cetățenilor săi. Explic: salariul mediu în RM actualmente constituie apr. 3000 lei, în timp ce coșul minim de consum (a nu se confunda cu minimul de existență) este de circa 3500 lei/pers. Astfel, o familie cu 2 copii ar trebui să cîștige cel puțin 14.000 de lei/lună ca să trăiască cît de cît…

Majoritatea întreprinderilor industriale au fost acaparate de Rusia în contul „datoriilor” acumulate faţă de aceasta pentru gazele şi energia electrică livrate, actualmente ni se înstrăinează şi ultima avuţie care ne-a mai rămas – pămînturile strămoşeşti... RM nu dispune de zăcăminte naturale şi resurse energetice, iar importul lor la preţurile impuse de Rusia a dus la falimentarea acesteia!

Agricultura a ajuns într-o situaţie deplorabilă: din republică exportatoare de produse agroalimentare, RM a ajuns să importe cea mai mare parte dintre acestea…

Drumurile R.Moldova au ajuns într-o situaţie catastrofală, mai proaste ca în Burchina Faso, iar investiţiile în acest domeniu sînt nesemnificative...

Educaţia se află într-o situaţie dezastruoasă, nivelul de instruiire a specialiştilor este extrem de scăzut, diplomele obţinute în RM n-au nici o valoare în lume…

La fel stau lucrurile și în domeniul sănătăţii. Trecerea la asistenţa medicală contra plată a îngrădit accesul majorităţii populaţiei la serviciile medicale calificate.

Evident, lumea pleacă din ,,raiul moldovenesc”. Deja au emigrat circa 1.3 mln de persoane (38%!) și exodul continuă! Rămîn satele pustii, se închid școlile, ni se stinge Neamul! Iar cei plecați nu se mai întorc, locul lor fiind ocupat de venetici… Actualmente ponderea populației băștinașe în RM constituie apr. 53%, există pericolul real ca peste 4-5 ani aceasta să coboare sub 50%, iar de aici pînă la stingerea totală a ființei naționale nu rămîne decît un pas! Din simplul motiv că ,,eliberatorii” și urmașii acestora ne vor hotărî soarta, la urnele de vot, în condițiile cînd conaționalii noștri, plecați, sunt scoși din viața politică. Credeți că guvernanții vor întroduce votul electronic, asigurîndu-le acestora dreptul la vot? Eu, unul, nu cred! Lor le convine să plecăm cu toții: pe de o parte își asigură liniștea, nu mai are cine protesta; pe de alta - cei plecați trimit în RM cam 3-4 bugete anuale, anume pe remitențele lor și se ține acest stat artificial; în al 3-lea rînd, în locul băștinașilor plecați, vin ruși… Acesta și este scopul lor diabolic: să ne transforme în gubernie rusească, pe cale democratică, prin votul cetățenilor, căci noi am fost generoși, le-am acordat tuturor ocupanților cetățenia RM…

Guvernanții încearcă să ne convingă că ne vor duce în UE prin uşa din spate, fără să sufle o vorbă despre obligativitatea integrării în NATO! Nici o ţară fostă comunistă nu s-a integrat în UE fără să se fi integrat inițial în NATO! Apartenenţa la NATO este o precondiţie pentru a putea accede în UE! Pentru a se putea integra în NATO (și UE), însă, R. Moldova trebuie mai întîi să rezolve cîteva probleme insurmontabile:

─ să scape de trupele de ocupaţie şi armamentul rusesc şi să preia controlul asupra întregului său teritoriu şi al frontierelor;

─ să modifice art. 11 al Constituţiei, care stipulează că R. Moldova este un stat neutru;

─ să-şi asigure securitatea politică, economică, energetică şi societală;

─ să-şi racordeze căile ferate, reţelele electrice şi magistralele de gaze la cele europene şi multe altele...

RM nu este în stare să determine Rusia să-şi retragă trupele şi armamentul de pe teritoriul său. Nici implicarea UE şi a SUA în procesul de soluţionare a diferendului transnistrian n-a schimbat situaţia. Tot atît de iluzorii sunt şi modificarea Constituţiei şi ieşirea din CSI, avînd în vedere conjunctura politică şi starea de spirit din societate. Pe de altă parte, RM nu-şi poate asigura securitatea politică atîta timp, cît nu-și controlează întregul său teritoriu și frontierele...

Securitate economică înseamnă ca statul să fie solvabil, să producă mai mult decît consumă. În RM, însă, lucrurile stau tocmai invers...

De securitate energetică nici nu merită să vorbim atîta timp cît şi gazele, şi energia electrică, şi cărbunii, şi produsele petroliere vin în special din Rusia, în situaţia cînd R. Moldova nu dispune de toate acestea…

Securitate societală înseamnă linişte şi concordie în societate, lipsa unor animozităţi interetnice. Insecuritatea societală din R. Moldova poartă un caracter identitar, totul se învîrte în jurul unei probleme artificiale: cine suntem şi ce limbă vorbim. Pînă cînd nu se va recunoaşte oficial (în Constituție) că băştinaşii sunt ROMÂNI și că limba de stat este Limba Română, securitate societală aici n-are cum să fie...

În concluzie, R. Moldova n-are nici o şansă să se integreze într-un viitor previzibil de una singură în NATO și UE, indiferent de forţele politice care o guvernează (vor guverna)!

Astfel, povestea despre integrarea RM în UE ca stat independent, este cea mai mare minciună și păcăleală pe care au promovat-o vreo dată guvernanții de pe malul Bîcului!

Unica soluţie de a salva de la pieire şi de a conserva fiinţa naţională românească în teritoriile româneşti înstrăinate de la est de Prut, de a ne integra în structurile europene şi euroatlantice şi de a scăpa de trupele de ocupaţie şi armamentul rusesc este revenirea de urgenţă la trupul Patriei-mamă România! (varianta germană).

Redevenind parte integrantă a Statului Român, avînd în vedere că România este membră şi a NATO, şi a UE, teritoriile româneşti din stînga Prutului vor deveni automat parte şi a NATO, şi a UE! Unindu-ne cu România (în hotarele recunoscute pe plan internaţional), problema Transnistriei va fi transferată în competenţa UE şi a NATO, unicele forţe de pe glob în stare să determine Rusia să-şi onoreze obligaţiile asumate la Istanbul în 1999! Redevenind parte a României şi, implicit, a UE, acestea vor veni încoace cu investiţii, vor deschide sute de mii de locuri de muncă bine plătite, astfel, ca tinerii noştri să nu mai fie nevoiţi să emigreze, mai mult, astfel îi vom putea aduce acasă şi pe cei plecaţi de nevoie în străinătate!

Este clar: nici actuala guvernare n-are de gînd să purceadă la lichidarea consecințelor Pactului Hitler-Stalin! Și ăstora le trebuie ,,țară”, chiar cu prețul dispariției noastre din aceste teritorii! Și ăștia, deopotrivă cu comuniștii, se conduc de ,,Concepția Politicii Naționale de Stat” a lui Stepaniuc, se închină bisericii ruse, păstrează și depun flori la monumentele lui Lenin, Cotovschi, Lazo... La ora actuală în RM nu există nici un partid care ar avea ca obiectiv readucerea teritoriilor românești de la est de Prut în componența Patriei-mamă, acesta trebuie constituit de urgență! Cine ar trebui să-l constituie? Această datorie sfîntă le revine tinerilor de 30-40 de ani, bine școliți și educați în spiritul Limbii Române și a Istoriei Românilor! Cîteva nume: Gh. Cojocaru, V. Stăvilă, Octavian Țicu, Ana Guțu, Dumitru Vengher, Vitalie Lisnic, Eugen Rusu, Daniel Lache, Vlad Durnea, Vitalie Călugăreanu, Aureliu Cornescu, Sandu Cioroi, Tudor Obadă, Igor Pletosu… și lista poate continua cu multe altele, dar asta vă revine vouă, dragi tineri! Acum e timpul vostru: organizați-vă, mobilizați-vă, constituiți de urgență acest partid (Mișcare) și făuriți-vă viitorul cu propriile voastre mîini! Nu uitați: viitorul vostru european (și în general) nu poate fi decît romănesc, ori nu va fi deloc!

O fantomă bîntuie prin Europa: R. Moldova sau Republica Molotov-Ribbentrop!

Chiar de la bun început vreau să subliniez: R. Moldova este o anomalie istórică, o consecinţă directă a Pactului Molotov-Ribbentrop! Eu îi mai zic Republicii Moldova - coadă de şopîrlă: şopîrla a rămas de partea dreaptă a Prutului, iar coada - pe malul stîng… Paradoxal, dar unii chiar cred că pot face din coadă de şopîrlă-şopîrlă… Rusia comunistă nu s-a limitat doar la ocuparea şi anexarea teritoriilor româneşti de la est de Prut, dar le-a şi hăcuit, trecînd in mod absolut ilegal şi criminal la Ucraina sudul si nordul Basarabiei, nordul Bucovinei si ţinutul Herta, tăindu-ne, astfel, ieşirea la Dunăre şi Marea Neagră şi văduvindu-ne de Carpaţii noştri milenari… Unde ne sunt cetăţile noastre de pe Nistru, Cetatea Albă şi Hotinul? Unde ne este Cernăuţiul nostru istoric? De cînd Tighina face parte din Transnistria?

R.Moldova nu-şi controlează o bună parte din teritorii si frontiere, acestea fiind ocupate de ruşi…Un astfel de stat se cheamă stat eşuat! În situaţia cînd R.Moldova are frontieră doar la vest, iar la est porţile sunt deschise vraişte şi controlate de ruşi, apare fireasca întrebare: cui aparţine, de fapt, frontiera de la Prut?

R.Moldova este un stat insolvabil şi falimentar la toate capitolele… Experimentul de peste 20 de ani de existenţă a R.Moldova ca ,,stat independent” a eşuat definitiv şi ireversibil! După 20 de ani de ,,independenţă” PIB-ul R.Moldova pe cap de loc. a constituit în 2010 doar 1.630 $, tocmai… 50% din PIB-ul anului 1991, în timp ce PIB-ul României a fost de 7.542 $/pers! Chiar dacă vom păstra ritmurile de creştere economică, ne-ar trebui cam 40 de ani ca să atingem nivelul anului 1991 şi vreo 150 - pe cel al României! În prezent datoria externă însumată a RM depăşeşte deja 5 mld, în timp ce veniturile în bugetul de stat pe anul 2011 vor constitui doar 1.7 mld USD… Situaţia s-a schimbat pe parcursul anilor din proastă în şi mai proastă… Astfel, dacă în 1991 datoriile externe ale RM (în USD) constituiau 180 mln, în 2007 – 2.3 mld, în 2011 – peste 5 mld… R.Moldova s-a postat temeinic pe ultimul loc în Europa după nivelul de trai, aceasta nu este în stare să asigure nici dreptul la viaţă cetăţenilor săi… Anume din această cauză lumea pleacă pe un cap din ,,raiul moldovenesc”. Deja au emigrat circa 1.3 mln de persoane (38%!) şi exodul continuă! Rămîn satele pustii, se închid şcolile din lipsă de copii, ni se stinge Neamul văzînd cu ochii! Iar cei plecaţi nu se mai întorc (la ce să se întoarcă?), locul lor fiind ocupat de venetici… Actualmente ponderea populaţiei băştinaşe în R.Moldova constituie apr. 53%, există pericolul real ca peste 4-5 ani aceasta să coboare sub 50%, iar de aici pînă la stingerea totală a fiinţei naţionale nu rămîne decît un pas! Din simplul motiv că ,,eliberatorii” şi urmaşii acestora ne vor hotărî soarta, la urnele de vot, în condiţiile cînd conaţionalii noştri, plecaţi în lumea largă, sunt scoşi din viaţa politică. Credeţi că actualii noştri guvernanţi, foarte democraţi şi liberali, vor întroduce votul electronic sau prin corespondenţă, asigurîndu-le acestora dreptul la vot? Eu, unul, nu cred! Lor le convine să plecăm cu toţii: pe de o parte îşi asigură liniştea, nu mai are cine protesta; pe de alta - cei plecaţi trimit încoace cam 3-4 bugete anuale, anume pe remitenţele acestora şi se mai ţine acest stat artificial; în al 3-lea rînd, în locul băştinaşilor plecaţi, vin ruşi… În concluzie: existenţa in continuare a R.Moldova ca ,,stat independent” este echivalentă cu stingerea fiintei naţionale in aceste teritorii! Probabil că acesta şi este scopul lor diabolic: să ne transforme în gubernie rusească…

R.Moldova nu are bază economică şi nu dispune de resurse energetice şi zacaminte naturale proprii, toate acestea fiind importate, costul lor depăşind întreg bugetul acesteia… Pe de altă parte, numai întreţinerea Preşedinţiei, Parlamentului, Guvernului, ambasadelor, armatei, vămilor, raioanelor şi altor structuri parazitare ne costă peste un mld de EURO… Închipuiţi-vă ce s-ar întîmpla dacă numai şase luni de zile cei plecati peste hotare n-ar trimite încoace nici un ban: R.Moldova ar intra in colaps total!

R.Moldova este un stat sfîşiat, acesta nefiind în stare să asigure liniştea şi concordia, lipsa unor animozităţi interetnice, în societate. Insecuritatea societală din R. Moldova poartă un caracter identitar, totul se învîrte în jurul unei probleme artificiale: cine suntem şi ce limbă vorbim… Nici actualii guvernanţi nu sunt dispuşi să recunoască oficial (în Constituție) că băştinaşii acestor locuri sunt ROMÂNI şi că Limba de Stat a R.Moldova este LIMBA ROMÂNĂ, astfel, pace şi securitate societală în această zonă a Europei prea curînd nu va fi…

R.Moldova este un stat bazat pe minciună, neadevăr şi valori false precum: limbă moldovenească, popor moldovenesc, popor polietnic, eliberare şi nu ocupaţie in 1940, monumente lui lenin, Cotovschi, Lazo şi comsomolului leninist, inchinarea la biserica rusă, tancuri urcate pe piedestal si cu ţevile îndreptate spre România, pichete de grăniceri, unde se face ,,educaţie patriotică” prin proslăvirea ocupanţilor ruşi ca apărători ai ,,patriei” ş.a.m.d. E ca un castel construit pe nisip: n-are nici o şansă să stea în picioare mult timp…

Existenţa frontierei pe Prut, trasată de Stalin şi Hitler, constituie un focar de instabilitate în Europa! Atîta timp cît va exista această frontieră strîmbă între români, linişte şi stabilitate in Europa nu va fi! Europa are tot interesul ca teritoriile româneşti de la est de Prut să revină în componenţa României şi, astfel, să asigure securitatea şi stabilitatea şi în această zonă a Europei, după modelul german…

Integrarea R.Moldova in UE ca stat independent - cea mai mare minciună şi păcăleală pe care au promovat-o vreo dată guvernanţii de pe malul Bîcului… Foarte curînd îşi vor da seama de acest lucru si cei mai inrăiţi susţinători ai acestei idei, şi atunci decepţia în clasa politică de aici va fi cvazitotală! Doar apariţia unei noi forţe politice, care le-ar oferi oamenilor cu adevărat soluţii pentru ieşirea din situaţia catastrofală în care se află Republica Molotov-Ribbentrop şi populaţia acesteia, i-ar mai aduce în faţa urnelor de vot!

Iar soluţia pentru toate problemele existente în R.Moldova nu este decît una singură: (Re)Unirea cu Patria-mamă România, lichidarea consecinţelor Pactului Molotov-Ribbentrop! Redevenind parte integrantă a Statului Unitar Român, avînd în vedere că România este membră şi a NATO, şi a Uniunii Europene, teritoriile româneşti din stînga Prutului vor deveni automat parte şi a NATO, şi a UE! În doar cîteva luni vor fi egalate salariile, pensiile şi bursele cu cele similare din România, toţi cetăţenii R. Moldova vor deveni automat cetăţeni ai României şi, implicit, ai UE, dar cu teritorii cu tot, şi nu în afara lor! În scurt timp România şi Uniunea Europeană vor veni aici cu investiţii masive, vor deschide sute de mii de locuri de muncă bine plătite, astfel ca tinerii noştri să nu mai fie nevoiţi să plece în lumea largă ca să-şi cîştige existenţa, mai mult, astfel îi vom putea aduce acasă şi pe cei plecaţi de nevoie în stăinătate! Unindu-ne cu România (în hotarele recunoscute pe plan internaţional), problema Transnistriei va fi transferată în competenţa Uniunii Europene şi a NATO, unicele forţe de pe glob, în stare să determine Rusia să-şi onoreze obligaţiile asumate la Istanbul în 1999!

Curentul unionist în teritoriile româneşti înstrăinate prinde tot mai mult radacini: tînăra generaţie, intelectualitatea, cei cu cetăţenie română, cei plecati peste hotare…, in marea lor majoritate sunt susţinatorii acestui curent.

Cine sa realizeze Unirea? Clasa politică actuală - nici intr-un caz: absolut toate partidele aflate la guvernare, inclusiv PL, deopotrivă cu comunistii, sunt separatiste, se străduiesc din răsputeri să perpetueze consecinţele Pactului Molotov-Ribbentrop, spre beneficiul lor si nenorocirea noastra, ai celor mulţi… A fi demócrat incă nu înseamnă a fi patriot… Notiunea de patriot vine de la cuvîntul Patrie… Aici e toată problema: toate componentele AIE, la fel ca si comuniştii, îi zic Republicii Molotov-Ribbentrop - Ţară (Patrie), pentru ăştia ,,Ţara” se termină la Prut (adevaraţi urmaşi ai lui Stalin şi Hitler!), in timp ce adevărata noastra Patrie este România în frontierele ei fireşti de pînă la ocupaţia rusească din 1940… Este imperios necesar ca pe scena politică din R.Moldova să apară o nouă şi veritabilă forţă politică, alcătuită din tineri bine şcoliţi si educaţi in spiritul Limbii Române şi a Istoriei Românilor, care n-au apucat sa fie contaminaţi de molima comunisto-sovietică, si asupra carora nu planează suspiciunea de fi colaborat cu KGB sau SIS, şi al carei obiectiv declarat ar fi tocmai readucerea teritoriilor româneşti de la est de Prut acasă, in componenţa României! Anume in acest sens am lansat proiectul ,,Partidul Reîntregirii Naţionale (PRN)”, vezi www.proromania.net. Apropo, Grupul de Iniţiativă pentru crearea PRN este în ultima fază de constituire, aşadar, cei cu simţire românească, locuitori ai mn Chişinău, dar şi cei din teritoriu, care au vocaţia pentru a fi lideri în raioanele (mn) lor de baştină, ar trebui să se grăbească… (Pentru răuvoitori: eu nu pretind a fi lider, nici măcar nu mă aflu in Republica Molotov-Ribbentrop, dar asta e o altă poveste...).

Principala preocupare a noului Partid în prima fază trebuie să fie educaţia patriotică şi conştientizarea populaţiei de necesitatea imperioasă a (Re)Unirii cu Patria-mama România, crearea unei stări de spirit unioniste in societate, folosind toate argumentele de rigoare, în spiritul Constituţiei R.Moldova şi a Actelor Internaţionale în domeniu!

P.S. Şi dacă tot suntem în ajunul lui 1 decembrie, Ziua Naţională a tuturor Românilor, mă întreb: cam ce motive am avea noi, românii basarabeni, să sărbătorim 1 decembrie (de altfel, ca şi 27 martie)? Ne bucurăm şi noi, alături de ceilalţi confraţi, de consecinţele anului 1918? Facem şi noi parte, cumva, din România Mare, la făurirea careia şi-au adus contribuţia şi înaintaşii noştri basarabeni? Sau ne facem a uita că după 1918 a urmat 1940, consecinţele cărua le resimţim şi azi? Consider că toate manifestaţiile care se vor organiza în Basarabia (dar şi în Ţară) cu această ocazie trebuie să se desfăşoare sub lozincile: Jos consecinţele Pactului Molotov-Ribbentrop!, România Mare-vechile Hotare! Reeditarea anului 1918-necesitate stringentă!

Pe site-ul PNL, în preajma Congresului III al Partidului, au fost publicate proiéctele de Statut şi Program ale acestuia. Le-am studiat foarte atent, în speranţa că mă voi regăsi şi n-ar mai fi nevoie de un nou Partid Unionist, Partidul Reîntregirii Naţionale (vedeţi www.proromania.net)...

În timp ce obiectivul principal, stipulat în Statutul PNL, este Unirea R.Moldova cu România

,,Partidul promoveaza imperativul reîntregirii neamului românesc, prin lichidarea consecintelor juridice ale Pactului criminal Molotov-Ribbentrop, ca sa se restabileasca adevarul istoric pentru partea poporului român ce locuieste în frontierele legale ale Republicii Moldova, recunoscute de ONU, dupa proclamarea Independentei fata de URSS. PNL pledeaza pentru unificarea – pe cale pasnica, democratica – a celor doua state românesti, adica pentru Unirea Republicii Moldova cuRomânia, drept cea mai scurta cale de desprindere de sfera de influenta ruseasca si de accedere rapida în NATO si UE” (pag.52),

Programul PNL, care ar fi trebuit să traseze căile, planul de acţiuni, în vederea implementării acestui obiectiv, în realitate este un program cap-coadă de consolidare a statului Republica Molotov-Ribbentrop…):

,,PNL considera ca Republica Moldova are nevoie de un ritm economic. de crestere economica de minimum 10%-15% anual, pe o perioada de timp îndelungata, pentru a se apropia de standardul european de viata. (pag.14);

PNL se pronunta pentru consolidarea statalitatii Republicii Moldova în formula celui de-al doilea stat românesc. Partidul accepta cedarea unei parti din suveranitatea statala doar în cazul formarii Uniunii Interstatale România–Republica Moldova si al aderarii la UE ca prima etapa spre unificarea celor doua state – România si Republica Moldova (pag.19);

PNL va solicita suportul României si al structurilor europene pentru a se acorda cetatenia româna tuturor locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului, ceea ce va contribui la integrarea populatiei aflate sub regim separatist în primul si în al doilea state românesti, ca si în spatiul euratlantic… (pag.19);

PNL pledeaza pentru reîntregirea cît mai rapida a spatiului românesc de pe ambele maluri ale Prutului, însa considera ca statul actual Republica Moldova trebuie sa avanseze spre procesal de reîntregire în paralel cu modernizarea si europenizarea sa, conform standardelor euratlantice si angajamentelor asumate prin Pactele semnate cu NATO si UE (pag.19);

Constructia statala trebuie modernizata, în vederea integrarii europene… (pag.20);

Republica Moldova este parte integranta a spatiului cultural european si integrarea plenara si fara echivoc a tarii în structurile europene constituie efortul principal în asigurarea unui loc firesc în noua arhitectura europeana (pag.24);

Partidul pledeaza pentru continuarea reformei în domeniul militar, pe baza unei conceptii ce prevede transformarea armatei în Republica Moldova în una profesionista, cu militari angajati în baza de contract, care sa fie compatibila ca spirit, practici, dotare, cu standardele NATO (pag.24);

PNL se pronunta pentru aderarea Republicii Moldova la NATO, ca garantie a securitatii nationale, a suveranitatii si a independentei statale… (pag.24);

Partidul acorda prioritate absoluta integrarii euratlantice/europene a Republicii Moldova, prin aderarea plenara la structurile politice, economice si de securitate ale Europei (pag.25);

Aceasta sarcina se poate realiza cel mai lesne prin sprijinul din partea României/

prin Unirea cu România/ cu care, în prima etapa, se vor stabili relatii speciale si privilegiate… si cu care ne vom regasi - în cadrul comunitatii europene - în spatiul cultural si de limba comun. (pag.26);

PNL se pronunta pentru constituirea Uniunii Interstatale România – Republica Moldova..., acordarea cetateniei române tuturor locuitorilor celui de-al doilea stat românesc, indiferent de nationalitate (pag.27 Transnistria, ca parte inalienabila a Republicii Moldova, va

Transnistria, ca parte inalienabila a Republicii Moldova, va ramîne în “antecamera” Uniunii Europene si va beneficia automat de avantajele aderarii din momentul reglementarii definitive a conflictului (pag.27);

Republica Moldova va porni în aceste relatii de la realizarea sarcinilor fundamentale de consolidare a statului si de regasire a sa în familia euratlantica/europeana (pag. 27 )”.

1) PNL îi zice în continuare aceastei anomalii istorice, R.Moldova – ţară, în timp ce adevărata noastră Ţară (Patrie) este România în frontierele ei fireşti de pînă la ocupaţia rusească din 1940;

2) PNL limitează termenul de ,,naţional” doar la spaţiul cuprins de R.Moldova, pentru cei din PNL, ,,naţionalul” se termină la Prut…;

3) PNL vede ca şi pînă acum Unificarea celor două state româneşti prin acordarea cetăţeniei române tuturor locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului şi prin crearea Uniunii Interstatale România–Republica Moldova… Ambele aceste obiective sunt, pe cît de periculoase, pe atît de păguboase: ele, de fapt, urmăresc consolidarea statului R.Moldova şi depopularea acestor teritorii de români…;

4) Pentru PNL integrarea plenara si fara echivoc a tarii în structurile europene constituie efortul principal în asigurarea unui loc firesc în noua arhitectura europeana;

5) Iar poziţia PNL în problema teritoriilor de la est de Nistru, aduce a cu totul altceva, numai nu a patriotism: ,, Transnistria, ca parte inalienabila a Republicii Moldova, va ramîne în “antecamera” Uniunii Europene”… Cine zicea că planul Belcovschi nu are susţinători şi în R.Moldova?

6) PNL consideră că… ne vom regasi (cu România) în cadrul comunitatii europene, în spatiul cultural si de limba comun, şi se pronunţă pentru aderarea R.Moldova la UE ( ca ,,stat independent”) la prima etapa spre unificarea celor doua state …

7) Proiectul ,,Partidul Reîntregirii Naţionale” este mai actual ca oricînd!

Aproape toate necazurile în teritoriile româneşti din stînga Prutului îşi au rădăcinile în criza identitară care încă stăpîneşte o bună parte a societăţii. Nici după 20 de ani de aşa zisă independenţă a R.Moldova multă lume, în special generaţiile mai în vîrstă de la ţară, nu ştiu că „moldoveni” din stînga Prutului sunt şi ei ROMÂNI, parte a Poporului Român, la fel ca şi „moldovenii” din dreapta Prutului, oltenii, muntenii, ardelenii, bănăţenii, bucovinenii, dobrogenii sau maramureşenii… Această anomalie se datorează nu doar politicii antinaţionale promovate de fostul regim sovietic de ocupaţie, dar, mai cu seamă, politicii „moldovenismului primitiv” şi agresiv, promovată de-a lungul anilor de noii guvernanţii de la Chişinău, mai ales după faimosul congres „Casa noastră – R.Moldova”, organizat de Mircea Snegur şi Ion Druţă (1994)… Deci, să nu ne mire faptul că încă există situaţii cînd frate cu frate se trag de păr, unul susţinînd sus şi tare că-i moldovean şi vorbeşte „moldoveneşte”, iar celălalt – că-i român şi vorbeşte româneşte… În situaţia cînd o bună parte a populaţiei este văduvită de conştiinţa naţională, avem de a face cu o societate sfîşiată, incapabilă să-şi unească eforturile pentru a-şi făuri un viitor mai bun, punînd în pericol însăşi existenţa şi continuitatea fiinţei naţionale în aceste teritorii! Iată de ce elita societăţii, intelectualitatea, generaţia tînără, crescută şi educată în spiritul limbii române şi a istoriei românilor, au obligaţia să acţioneze cu mai multă hotărîre şi curaj întru formarea şi consolidarea conştiinţei naţionale la românii basarabeni. Şi atunci întregii societăţi i se va lumina şi calea pe care trebuie s-o urmeze!

Aceast articol vine în sprijinul celor care doresc să-şi cunoască istoria şi propria identitate naţională, dar şi a celor care vor să se includă în nobila şi necesara activitate de conştientizare a populaţiei băştinaşe din stînga Prutului de apartenenţa sa la Neamul Românesc şi necesitatea imperioasă a lichidării consecinţelor pactului Stalin-Hitler şi revenirii la sînul Patriei-mamă România!

Etnonimul „român” s-a incetăţenit în teritoriile vechii Dacii odată cu ocuparea acesteia de către imperiul roman şi provine, evident, de la cuvîntul „roman”. Poporul român s-a format ca urmare a simbiozei dintre daci şi romani în întreg arealul vechii Dacii. Şi românii, la fel ca şi ruşii, francezii, italienii sau nemţii au trecut prin fărîmiţarea feodală ca, pînă la urmă, să se constituie în state centralizate, cu menţiunea că la români acest proces a purtat un caracter paşnic, spre deosebire de toate celelalte state şi popoare… Iar existenţa Principatului Moldova mai bine de 500 de ani pînă la Unirea din 1859 nu înseamnă sub nici o formă că aici s-a născut un popor nou, „moldovenesc”. Şi locuitorii Moldovei feodale, şi cei din Muntenia, căreia i se mai zicea şi Valahia sau Ţara Românească, şi cei din Transilvania ocupată de unguri, aveau conştiinţa unităţii naţionale şi se numeau cu toţii la fel: valahi sau români. La fel îi numeau toţi călătorii străini prin principatele române şi cancelariile domneşti ale tuturor statelor pe parcursul istoriei. Este edificator faptul că însuşi ţarul Rusiei, Ivan al III-lea, îl numea pe Ştefan cel Mare – „Ştefan, volohul” şi pe fiica acestuia – „Elena, voloşanca”. Chiar prima carte tipărită în Moldova, cunoscută nouă cu denumirea de „Cazania lui Varlaam”, se numea, de fapt „Carte românească de învăţătură…”, tălmăcită „din limba slavonească pre limba românească…”. În prefaţa acestei cărţi însuşi domnitorul Moldovei de la acea vreme, Vasile Lupu, se adresa astfel: „Cuvînt împreună către toată seminţenia românească… Vasile voevod…, domn a toată Ţara Moldovei, dar şi milă şi pace şi spăşenie a toată seminţia românească pretutinderea ce se află pravoslavnici întraceastă limbă…”. Evident, domnitorul îi avea în vedere pe toţi românii: şi pe cei din Moldova, şi pe cei din Muntenia (Ţara românească, Valahia), şi pe cei din Ardeal (Transilvania).

Cronicarul Miron Costin în lucrarea sa „Cronica Ţărilor Moldovei şi Munteniei” (Cronica polonă) spune: „…Ca şi noi, şi muntenii se numesc români, ceea ce este acelaşi lucru ca romani. Şi dintre ei sunt mulţi în ţara Transilvaniei şi peste tot ţinutul Maramureşului şi al Oltului în munte…” Şi mai departe: „…Numele cel mai adevărat, autentic, de la primul descălecat prin Traian este român sau romanus, care nume acest popor l-a păstrat întotdeauna între dînşii…pînă astăzi, acelaşi nume este dat îndeobşte şi muntenilor, şi moldovenilor, şi celor ce locuiesc în ţara Transilvaniei. Român este un nume schimbat în curgerea anilor din roman şi astfel, cînd întrebi pe cineva dacă ştie moldoveneşte, spun: ştie româneşte?... Un alt nume ei înşişi nu au primit între dînşii niciodată”, “...şi ţărâi noastre, Moldovei, şi Ţărâi Munteneşti NUMELE CEL DIREPTU de moşie, IESTE RUMÂN, cum să răspundŭ şi acum toţi acéia din Ţările Ungureşti lăcuitori şi munténii ţara lor şi scriu şi răspundŭ cu graiul: ŢARA ROMÂNEASCĂ.”

Un alt cronicar, Grigore Ureche, încă şi mai înainte (în 1647), în „Letopiseţul Ţării Moldovei” scria: „Rumânii, cîţi se află lăcuitori în Ţara Ungurească şi la Ardeal, şi la Maramoroşu de la un loc sunt cu moldovenii şi toţi de la Rîm se trag…”.

Istoricul transilvănean Nicolae Olahus printre primii demonstrează în scrierile sale unitatea de limbă şi neam a poporului român din Muntenia, Moldova şi Transilvania. În principala sa operă „Hungaria et Atila” (1563) în capitolul ce se referă la Moldova spunea: „…Moldovenii au aceeaşi limbă, aceleaşi obiceiuri şi aceeaşi religie ca şi Muntenia… Limba lor şi a celorlalţi valahi a fost odinioară romana…”.

Cronicarul Constantin Cantacuzino (Muntenia) în „Istoria Ţării Româneşti” scria: „…Însă rumânii înţeleg nu numai ceştia de aici, ci şi din Ardeal, care încă şi mai neaoşi sunt, şi moldovenii şi toţi cîţi şi într-altă parte se află şi cu această limbă, măcară fie şi ceva osebită şi nişte cuvinte din amestecarea altor limbi…”.

Dimitrie Cantemir în „Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor” (1717-1723) scria: „…Aratăsă pre scurt precum neamul moldovenilor, muntenilor, ardelenilor, care cu toţii cu un nume de obşte români se cheamă, să fie din rodul său hireşi romani…”, ,,...Noi, moldovenii, LA FEL NE SPUNEM ROMÂNI, iar limbii noastre nu dacica, nici moldoveneasca, ci ROMÂNEASCĂ, astfel ca, daca vrem sa-l intrebam pe un strain de stie limba noastra, nu-l intrebam: «Scis moldavice?», ci «ŞTII ROMÂNEŞTE?», adica (in latineste): «Scis Romanice»?”, «... chiar dacă acest neam a fost imparţit in trei ţinuturi de căpetenie, totuşi, toţi se cheamă cu acelaşi nume de ROMÂNI, dispreţuind, adică dînd de-o parte numele de VALAHI, care le-a fost dat de către popoarele barbare». Acelaşi Dimitrie Cantemir în lucrarea sa „Descrierea Moldovei” scria: „Aşadar, întregul nostru neam românesc se vădeşte printr-o tradiţie veşnică parcă, a-şi trage începutul din cetăţeni romani… Chiar dacă acest neam a fost împărţit în trei ţinuturi…, totuşi, toţi se cheamă cu acelaşi nume de români, dispreţuind… numele de valahi, care le-a fost dat de către popoarele barbare… Noi, moldovenii, la fel ne spunem români, iar limbii noastre nu dacică, nici moldovenească…, ci românească, astfel că dacă vrem să-l întrebăm pe un strein de ştie limba noastră, nu-l întrebîm „ştii moldoveneşte” ci „ştii româneşte?”.

Cei mai de seamă reprezentanţi ai şcolii ardelene – Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior şi Ion Budeanu-Deleanu demonstrează cu prisosinţă românitatea locuitorilor din cele trei principate dunărene, constituite pe teritoriul vechii Dacii. Spre exemplu, chiar titlurile unor lucrări ale lui Samuil Micu vorbesc de la sine:

- Istoria şi lucrările şi întîmplările românilor (1801-1805) în 4 volume.

Gheorghe Şincai în lucrarea sa „Hronica românilor şi a mai multor neamuri” (1816) scria: „…Din partea coloniei care au rămas în Dacia veche şi din romanii… trecuţi peste Dunăre… s-au prăsit toţi românii, cîţi sunt de-a stînga Dunării, cum cură în Marea Neagră…”.

Gheorghe Asachi între anii 1814 şi 1818 a ţinut la Iaşi primul curs de „inginerie hotarnică în limba română”. Tot el este în Moldova ctitorul presei în limba română: în 1829 scoate primul ziar românesc „Albina românească” cu suplimentul literar „Alăuta românească”.

Mihail Cogălniceanu editează între anii 1841-1845 revista „Arhiva românească”.

În „Cuvînt întroductiv pentru deschiderea cursului de istorie naţională” rostit la Academia Mihăileană (1843) Mihail Cogălniceanu spunea: „Eu privesc ca Patria mea toată acea întindere de loc unde se vorbeşte româneşte şi ca istoria naţională istoria Moldovei, a Valahiei şi a fraţilor din Transilvania”.

Principala operă a lui Alecu Russo (1850) se intitula „Cîntarea României” şi, parcă, anticipa Unirea a două Principate în care locuiau români şi constituirea României moderne!

Vasile Alexandri în „Cîntece populare româneşti” (1850) scria: „…Unu-i moldovean, unu-i ungurean, şi unu-i vrîncean!... Adică, unu-i de pe Valea Moldovei, unu-i de la Vrancea, şi unu-i din Ardeal. Din nenorocire poporul nostru din Moldova confundă foarte des numele de ardelean cu cel de ungurean, căci el nu a ajuns a cunoaşte cît e de întins pămîntul locuit de români. El nu ştie că dincolo de toate hotarele ţării lui, că peste Carpaţi şi pînă în sînul Ungariei, că peste Dunăre şi pînă în sînul Macedoniei, că peste pîrîul Molniţei şi peste rîul Prutului se află tot români ca dînsul, care au acelaşi port, aceleaşi obiceiuri ca dînsul şi care, într-un cuvînt, sunt fraţii lui de acelaşi nume şi de acelaşi sînge! Puţini sunt la număr între români care au cunoştinţă de întinderea neamului lor şi mai puţini încă acei care sunt convinşi de puterea ce ar dobîndi acest neam nenorocit cînd toate ramurile lui ar fi readunate pe lîngă vechea lui tulpină…”.

Dar să vedem dacă nu cumva, odată cu ocuparea şi anexarea în 1812 de către Rusia ţaristă a unei jumătăţi din teritoriul Moldovei, numită ulterior, Basarabia, aici s-a născut un alt popor… Şi de această dată am să operez cu documente.

Curtea imperială din St. Petersburg, 1840: „…Moldova şi Valahia sunt ţări locuite de un popor care are o singură origine, o singură limbă, o singură Credinţă, în pofida separaţiei lor pe plan civil, ele au avut necontenit o singură soartă comună: au suferit împreună de-a lungul secolelor, purtând aceeaşi cruce grea, iar acum sorb o nouă viaţă din acelaşi izvor dătător de viaţă. Ele au acelaşi trecut, acelaşi prezent şi, bineînţeles – acelaşi viitor!” (Revista Ministerului Instrucţiunii Publice, fasculul 29, secţiunea IV, Petersburg, 1840, pag 7)

Istoricul rus N. Nadejdin în lucrarea sa „Raport despre călătoria întreprinsă în 1840-1841 în teritoriile slave de sud” (traducerea îmi aparţine) publicată în cartea „Notiţele societăţii de istorie şi antichitate din Odesa” (1844) scria: „…Românii pînă în prezent alcătuiesc principala etnie a regiunii Basarabia, iar viţa acestora este răspîndită şi de această parte a Nistrului pe întreaga întindere de la Ovidiopol pînă la Dubăsari”.

În „Dicţionar enciclopedic”, vol. 53, editat la Sanct Petersburg în 1899 se spune: „În timpul de faţă românii locuiesc compact în regatul României, în Basarabia rusească, în cea mai mare parte a Bucovinei, în partea de sud a Ungariei, în Transilvania, Macedonia, Istria şi Dalmaţia. Numărul total al acestora este de aproximativ 10 mln… În Basarabia, care aparţine Rusiei, se numără aproximativ 1.000.000 de români. Toţi aceşti români, despărţiţi în plan teritorial şi politic între trei state, alcătuiesc în raport cu limba şi etnia un tot întreg…”.

N. Durnovo: «… toate scolile organizate in Basarabia au scopul de a transforma românii basarabeni in velicorosi, ceea ce nu reuseste…» (Peterburgskie vedomosti, 27 mai (9 iunie) 1912).

L.S. Berg: «Moldovenii sunt românii care populeaza Moldova, Basarabia si o parte din guberniile Podolia si Herson; acestia populeaza in proportie nu prea mare si gubernia Ekaterinoslav» (Basarabia. Tara, populatia, economia. Petersburg, 1918).

Alexandru Hîjdău, care trăia în Basarabia ocupată de ruşi în „Epistolă către români” scria: „Vă trimit urări de bine din partea Basarabiei, pentru care sunt scumpe şi pline de însemnare viitoarele destine ale României unite, Patria-mamă; primiţi aceste urări ale mele ca un glas sufletesc al unui frate, pentru că eu sunt trup din acelaşi trup şi os din aceleaşi oase din care sunteţi plămădiţi şi voi, şi în vinele mele curge acelaşi sînge românesc, care curge în vinele voastre”.

Constantin Stamati–Ciurea la sfîrşitul sec.XIX scria: „Limba română rustică, precum o vorbeşte poporul nostru din Basarabia, a fost singurul izvor din care m-am adăpat…”.

Din discursul lui T. Ioncu, reprezentantul Partidului Naţional Moldovenesc la Congresul popoarelor din Kiev (8-14 septembrie 1917): „Salut Congresul naţiunilor în numele românilor din Basarabia! Mulţi aţi auzit de moldoveni, dar puţini cred că ştiţi că naţiune moldovenească nu există! Numele Moldova, moldoveni este numai teritorial, dar nu naţional, iar dacă noi numim moldoveneşti comitetele şi organizaţiile noastre, o facem numai din punct de vedere tactic, fiindcă cuvîntul român sună prea aspru la urechile vrăjmaşilor noştri…”.

Alexei Mateevici: «Mai înainte de toate sa ştiţi că … fără unire nu vom putea dobîndi nimic. Deci, să avem un gînd, o inimă, un ideal! Al doilea sfat e acesta. Lucrul drept poate inflori numai dacă se intemeiază pe idei drepte. Cu mîhinre am vazut astazi că între d-voastră nu toţi sunt uniţi asupra ideii drepte. Unii se socot moldoveni, alţii – cei mai puţini – români. Ei bine, dacă aţi luat asupra d-voastră sarcina de a lumina poporul, apoi trebuie sa daţi poporului idei adevarate, căci altfel intreg invătămîntul e fără rost. Da, suntem moldoveni, fii ai Vechii Moldove, insă facem parte din marele trup al românismului, aşezat prin România, Bucovina si Transilvania. Fraţii noştri din Bucovina, Transilvania si Macedonia nu se numesc după locurile unde trăiesc, ci-şi spun români. Aşa trebuie să facem si noi! N-avem două limbi si două literaturi, ci numai una, aceeaşi cu cea de peste Prut. … Trebuie să ştim că suntem români… Aceasta trebuie să le-o spunem şi copiilor şi tuturor celor neluminaţi…”Aceasta să se stie din capul locului, ca sa nu mai vorbim degeaba… Noi trebuie sa ajungem de la limba noastră proastă de astăzi numaidecat la limba literară românească» (Din cuvîntarea rostită la primul Congres al învăţătorilor moldoveni din Basarabia, care a avut loc la 25-28 mai 1917).

Primele cărţi tipărite în Basarabia în limba română sub ocupaţia rusească se numeau: „Cursul primitiv de Limba Rumână” şi „Abeceda Rumână” (1865), autor – profesorul Ioan Doncev.

Engels: «Finlanda este finlandeza si suedeza, Basarabia – româneasca, iar Polonia Congresului – poloneza (…). Aici nici nu poate fi vorba de unirea unor neamuri inrudite, care poarta numele de rus, aici avem de a face pur si simplu cu o cucerire prin forta a unor teritorii straine, pur si simplu cu un jaf». (Opere, ed. v.22, Moscova, 1962, p.30-31).

Marx: «Валахи, или дако-румыны, составляющие основную массу населения области, расположенной между нижним Дунаем и Днестром, представляет собой чрезвычайно смешанный народ, принадлежащий к православной церкви и говорящий на языке, которой происходит от латинского и во многом напоминает италиянский... Из них жители Трансилвании и Буковины – поданные Австрийской империи; население же Молдавии и Валахии, единственных двух княжеств, где дако-румынская раса достигла политического существования, имеет своих собственных князе й, номинально являющихся вассалами Порты, а фактически находящихся под верховенством России.» (1853 год.) К. Маркс, Ф. Энгельс, том. 9. стр. 7).

„Limba română e un fel de italiană orientală. Băştinaşii din Moldo-Valahia se numesc ei înşişi români; vecinii lor îi denumesc vlahi sau valahi.”. Despre numărul românilor Karl Marx specifica: „Românii din Ţara Românească – 2500000, Moldova – 1500000, Transilvania – 1486000, Banatul Timişoarei – 1085000, Bucovina – 300000, Basarabia – 896000. Total – 7767000”. «Administratia ruseasca din toate judetele Basarabiei a ordonat sa fie arse orasele si satele in momentul apropierii inamicului. Acest ordin este cu atat mai ridicol, cu cat, dupa cum rusii inteleg prea bine, românii basarabeni nu vor regreta plecarea lor mai mult decat românii din Valahia si Moldova…» (opere, ed. II, vol. 10, Moscova, 1958, p.495).

«Taranul român din basarabia nutreste pentru «muscal» numai ura» (K. Marx: Insemnari despre români, Bucuresti, 1964, p.167)

Lenin: «…в целом ряде случаев живущие по окраинам угнетенные народности имеют своих сородичей по ту сторону границы, пользующихся большой национальной независимостью (достаточно вспомнить хотя бы по западной и южной границы государства – финнов, шведов, поляков, украинцев, румын. (1914 год) В. И. Ленин, П. С. С., том 25, стр. 271).

«румыны в России живут хуже, чем в Австрии» (В. И. Ленин, П. С. С. том 28, стр. 257, anul 1915)

«Только маленькие государства на Балканах можно назвать национальными государствами, причем не надо забывать, что громадное (по сравнению со всем числом представителей данной нации) количество румын и сербов живут вне пределов своего государства, что вообще «государственное строительство» на Балканах в направлении буржуазно-национальном не закончилось… (январь 1917 год) В. И. Ленин, П.С.С., том 30, стр. 355).»

Rajmund Piotrowski: «… termenul de «limba moldoveneasca» are o istorie mai veche pe teritoriul Basarabiei. Acest termen a fost un instrument al politicii imperiale tariste, iar apoi al politicii imperiale staliniste-bolsevice. Menirea acestui instrument era de a izola Basarabia, iar mai tarziu – Republica Moldova de la arealul românesc»

Ruben Budagov: «Numai pentru faptul că I.V. Stalin aminteste «limba moldovenească» a apărut problema limbii moldoveneşti de sine stătătoare, deşi majoritatea lingviştilor considera pană acum ca românii si moldovenii vorbesc aceeaşi limbă» (Voprosi iazakoznania, 1957, Nr.2, p. 154).

Silviu Berejan: «limba exemplara nu poate fi numita moldoveneasca, pentru ca limba literara, «moldoveneasca», nu exista. Exista numai vorbire dialectala moldoveneasca» (Literatura si Arta, 24.08.1985).

Nicolae Corlateanu: «Se impune a intelege cu totii, o data si pentru totdeauna, ca incercarile intreprinse in perioada sovietica de a crea o noua limba literara romanica pe teritoriul fostei RSSM, diferita de cea româna, n-a dat si, de fapt, nu puteau da nicicand rezultatele scontate. Dimpotriva, au dat nastere la discutii infructuoase, pentru ca in nici un chip nu se poate ascunde adevarul confirmat istoriceste prin unitatea de limba, literatura, creatii artistice. O data si odata trebuie sa ajungem cu totii la intelegerea ca limba noastra literara trebuie numita cu numele sau adevarat – româna. Acest lucru nu afecteaza in nici un fel nici ambitiile, nici orgoliul cuiva, cu atat mai mult independenta si suveranitatea statala a Republicii Moldova» (Limba Romana, nr. 4 (22), 1995, p.10-19).

Ion Constantin Ciobanu: ,,… de cata intelepciune au dat dovada stramosii nostri ca au numit aceasta limba cu un cuvant neutru. Limba română! Doamne fereste daca aceasta limba s-ar fi nascut din uzurpare si s-ar fi numit dupa vreo regiune oarecare munteneasca, olteneasca, ardleneasca, banateana, bucovineana, moldoveneasca etc.! Atunci, s-ar fi vazut cum joaca dracul intr-un picior! Sintagma «limba româna» e unificatoare. Ea nu inalta, nu coboara, nu subapreciza pe nimeni, ea creeaza la toti condtii egale! Si taie o data si pentru totdeauna apa de la moara ratacitilor» (Moldova literara, 18.VI.1995)

Eugen Coseriu: «A promova sub orice forma o limba moldoveneasca deosebita de limba româna este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greseala naiva, ori o frauda stiintifica; din punct de vedere istoric si practic, e o absurditate si o utopie; din punct de vedere politic, e o anulare a identitatii etnice si culturale a unui popor si, deci, un act de genocind etno-cultural».

Sărut vatra şi-al ei nume
Care veşnic ne adună,
Vatra ce-a născut pe lume
Limba noastră cea română.
Cant a Patriei fiinta
Si-a ei rodnică ţărână
Ce-a născut în suferinţă
Limba noastră cea ROMÂNĂ.
Pre pământ străvechi şi magic
Numai dânsa ni-i stăpână:
Limba NEAMULUI MEU DACIC,
Limba noastră cea ROMÂNĂ.

În al limbilor tezaur
Pururea o să rămână
Limba doinelor de aur,
Limba noastră cea ROMÂNĂ.

Declaratia Adunarii Generale anuale a Academiei de Stiinte a Republicii Moldova

«Adunarea Generala anuala a Academiei de Stiinte a Republicii Moldova confirma opinia stiintifica argumentata a specialistilor filologi din republica si de peste hotarele ei aprobata prin Hotararea prezidiului ASM din 9.IX.1994, potrivit careia denumirea corecta a limbii de stat (oficiale) a Republicii Moldova este limba româna. 29 februarie 1996».

Limbile oficiale ale Uniunii Europene sunt in număr de 23 ( limbi in care se desfasoară lucrările Parlamentului European ), pentru ca cele 27 de state membre ale Uniunii Europene utilizează doar 23 de limbi oficiale, denumirile regionale ale acestor limbi oficiale nefiind acceptate.
Iata definitia pe care Comisia Europeana o da limbii romane:
- “Limba româna – limbă indoeuropeană din familia romanică, din grupul italo-romanic, limbă raspandită in spaţiul carpato-danubiano-pontic şi in peninsula Balcanică, unde este folosită de circa 30 000 000 de vorbitori nativi, si care este limba oficială in România şi Republica Moldova.”

Despre necesitatea stringentă a apariţiei pe scena politică din R.Moldova a unei veritabile forţe unioniste am mai vorbit şi cu alte ocazii. Odată cu lansarea în spaţiul public a proiectului ,,PARTIDUL REÎNTREGIRII NAŢIONALE”, mai multă lume mă (se) întreabă: dacă avem cel puţin 3 partide unioniste în RM (PL, PNR şi PNL), de ce ar mai trebui încă unul? Mi-ar fi plăcut şi mie să fie aşa, mai mult, mi-aş fi dorit ca aceste 3 partide să fuziónese şi să se transforme ele în acea forţă unionistă de care societatea are atîta nevoie. Din păcate, realitatea e cu totul alta…, dar să le luăm pe rînd.

PARTIDUL LIBERAL (PL). Cine încă n-a reuşit să ia cunoştinţă de Statutul şi Programul PL, îi îndemn s-o facă: vor constata cu stupoare că, de fapt, PL luptă pentru consolidarea Republicii Molotov-Ribbentrop şi pentru integrarea acesteia în NATO şi UE ca ,,stat independent”, iar despre (Re)Unirea cu Patria-mamă - nici un cuvînt! Iar poziţia PL în această problemă, exprimată în repetate rînduri de liderii acestuia, în primul rînd, de către Ghimpu şi Chirtoacă, este următoarea: ne vom regăsi în cadrul UE, după ce şi RM va adera (ca ,,stat independent”) la UE… Adică, niciodată, subliniez eu! Fiindcă RM n-are nici o şansă să adere de una singură în structurile europene şi euroatlantice! Povestea despre integrarea RM în UE ca ,,stat independent” este cea mai mare minciună şi păcăleală pe care au promovat-o (conştient) vreo dată guvernanţii de pe malul Bîcului (argumente găsiţi cu duiumul-pe site-ul www.proromania.net). Aceştia aşa şi n-au înţeles (mai exact-se încăpăţînează să înţeleagă: de ce oare?) un lucru simplu de tot: nu integrarea RM în UE şi, mai apoi, Reunificarea, ci tocmai invers: (Re)Unirea cu Patria-mamă România ca singură soluţie ca şi teritoriile româneşti din stînga Prutului să devină parte a UE (calea germană). Cine încă nu s-a convins că, Ghimpu, în realitate, este antiunionist, îi indemn să-l asculte în carne şi oase: http://www.facebook.com/l.php?u=http%3A%2F%2Fwww.youtube.com%2Fwatch%3Fv%3DQm7Ax0Ocu0M&h=1AQA8DMIb

Vă voi povesti un caz real: în preajma alegerilor parlamentare din aprilie 2009 Mişcarea Unionistă (pe care comuniştii aşa şi n-au înregistrat-o) adoptase un Apel către toţi membrii şi susţinătorii MURM să susţină în alegeri PL, ca cel mai apropiat nouă ca orientare politică… Înainte de a-l da publicităţii, i-am transmis textul şi dlui Ghimpu, spre informare. În scurt timp mă sună dl Ghimpu, indignat la culme, îmi adresă cîteva cuvinte dulci şi mi-o trînti: ,, eu n-am nevoie de susţinerea voastră, pe mine şi aşa mă acuză alde Voronin că sunt unionist…, voi vreţi lichidarea statului R.Moldova, dar eu vreau în Parlament!”. Iar susţinerea fără perdea a candidaturii mancurtului, românofobului şi slugoiului Moscovei - Lupu - la funcţia de Preşedinte al Republicii nu are decît o singură explicaţie: ori că Lupu a devenit, întretimp, şi el unionist, ori că Ghimpu a fost dintotdeauna omul lor… Dvs, ce credeţi?

PARTIDUL NAŢIONAL ROMÂN (PNR). Este un partid cvaziinexistent, dovadă e şi aşa zisul lor Congres, desfăşurat recent, la care au participat tocmai 40 de persoane, cam toţi membrii acestui ,,partid”. Iar dacă o să mai luaţi cunoştinţă şi de Programul acestuia, vă veşi convinge, că acesta n-are nici în clin, nici în mînecă cu idealul de Reîntregire a Ţării şi Neamului Românesc…

PARTIDUL NAŢIONAL LIBERAL (PNL). Vă mărturisesc sincer, am aşteptat cu nerăbdare Congresul acestui partid, sperînd că la acest eveniment PNL se va transforma, aşa cum se trîmbiţa de o habă de vreme, într-un veritabil Partid Unionist la care aş fi aderat fără rezerve şi eu şi toţi ceilalţi unioniţti din RM şi n-ar mai fi fost nevoie de un alt partid unionist…. N-a fost să fie! În timp ce obiectivul principal, stipulat în Statutul PNL, este Unirea R.Moldova cu România, Programul PNL, care ar fi trebuit să traseze căile, planul de acţiuni, în vederea implementării acestui obiectiv, în realitate este un program pronunţat de consolidare a statului Republica Moldova.

Cîteva pasaje din Programul PNL, adoptat la Congresul III al acestuia din 3 decembrie 2011:

,,PNL considera ca Republica Moldova are nevoie de un ritm de crestere economica de minimum 10%-15% anual, pe o perioada de timp îndelungata, pentru a se apropia de standardul european de viata. (pag.14);

Constructia statala trebuie modernizata, în vederea integrarii europene… (pag.20);

PNL se pronunta pentru aderarea Republicii Moldova la NATO, ca garantie a securitatii nationale, a suveranitatii si a independentei statale… (pag.24);

Partidul acorda prioritate absoluta integrarii euratlantice/europene a Republicii Moldova, prin aderarea plenara la structurile politice, economice si de securitate ale Europei (pag.25);

Aceasta sarcina se poate realiza cel mai lesne prin sprijinul din partea României/

Republica Moldova va porni în aceste relatii de la realizarea sarcinilor fundamentale de consolidare a statului si de regasire a sa în familia euratlantica/europeana (pag.27 )”.

Analizînd Programul PNL(principalul document al oricărui Partid), putem constata:

1) PNL consideră ca şi pînă la Congres această anomalie istorică - R.Moldova – ţară, în timp ce adevărata noastră Ţară (Patrie) este România în frontierele ei fireşti de pînă la ocupaţia rusească din 1940;

2) PNL limitează termenul de ,,naţional” doar la spaţiul teritorial al R.Moldova, pentru cei din PNL, ,,naţionalul” se termină la Prut…;

3) PNL vede ca şi pînă la Congres Unificarea celor două state româneşti prin:

a) acordarea cetăţeniei române tuturor locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului;

( Partidul accepta cedarea unei parti din suveranitatea statala doar în cazul

Aceste ,,modalităţi” de Reunificare a Ţării sunt, în opinia mea, pe cît de periculoase, pe atît de antinaţionale, acestea urmărind, de fapt, două scopuri:

4) Pentru PNL integrarea plenara si fara echivoc a tarii în structurile europene constituie efortul principal în asigurarea unui loc firesc în noua arhitectura europeana;

Astfel, obiectivul declarat în Statutul PNL rămîne doar o declaraţie demagogică fără acoperire, cu scopul de a induce în eroare electoratul unionist şi nu numai… Părerea mea este că, în cazul PNL, avem de a face cu o nouă diversiune gen PPCD, CI-CDU-PFD-PSL-PD (schema transformării Congresului Intelectualităţii într-un apendice al PD), FDRM ş.a.

Iată de ce, proiectul ,,Partidul Reîntregirii Naţionale” este mai actual ca oricînd!