R. Moldova - încotro?

Pentru noi, românii basarabeni, 1 decembrie este o sărbătoare mai mult sentimentală şi presurată cu lacrimi... Noi n-am apucat să ne bucurăm prea mult de măreţia actului istoric din 1 decembrie 1918, căci a urmat acea blestemată zi de 28 iunie 1940, cînd Basarabia şi nordul Bucovinei au fost smulse de la trupul Ţării... Pe lîngă jafurile şi distrugerile pe care le-au comis ruşii în aceste teritorii, populaţia românească de aici a fost supusă unui adevărat genocid! Să ne amintim aici, că au fost nimiciţi circa 1.000.000 de oameni, alţi peste 850.000 şi-au salvat viaţa, refugiindu-se peste Prut; au fost dărîmate peste 650 de biserici şi mănăstiri, preoţimea şi intelectualitatea care a mai rămas a fost lichidată în totalitate, ni s-a interzis alfabetul latin şi dreptul de a ne numi ROMÂNI, ni s-a impus o nouă limbă – cea a ocupanţilor - şi o nouă identitate, cea de moldovean, distinctă de cea românească... Procesul de deznaţionalizare, mancurtizare şi ştergere a conştiinţei naţionale a fost atît de diabolic, încît şi azi, la distanţă de peste 17 ani de aşa zisă independenţă, mulţi dintre semenii noştri nu ştiu că sunt români şi că Basarabia este pămînt românesc!

Între timp, întreaga comunitate internaţională, inclusiv cele două ţări semnatare - URSS şi Germania – au condamnat Pactul Molotov – Ribbentrop şi protocolul adiţional secret al acestuia, în urma cărora teritoriile româneşti de la est de Prut au fost ocupate şi anexate de imperiul roşu de la răsărit, şi le-au calificat nule şi neavenite din momentul semnării. Spre deosebire de cele trei ţări baltice, care au acţionat hotărît în sensul lichidării consecinţelor Pactului diavolului, România lui Iliescu a pornit pe calea perpetuării consecinţelor acestuia prin recunoaşterea necondiţionată a Independenţei R.Moldova... În treacăt fie spus, în săptămîna premergătoare Marii Adunări Naţionale din 27 august 1991, o delegaţie parlamentară de la Chişinău (fără ştirea lui Mircea Snegur) a făcut o vizită – fulger la Bucureşti şi a avut o întrevedere cu Iliescu: membrii delegaţiei vroiau să se asigure de acceptul şi susţinera Statului Romăn în intenţia de a vota la Marea Adunare Naţională şi în şedinţa extraordinară a Parlamentului, ce urmau să aibă loc la 27 august 1991, Declaraţia de (Re)Unire cu Patria – mamă România! Iliescu, însă, le-a retezat-o scurt: România nu este pregătită să preia Basarabia, votaţi independenţa!.. Nu-i de mirare că primul stat, care a recunoscut Independenţa R.Moldova, a fost România!

Din păcate, genocidul împotriva populaţiei româneşti din stînga Prutului continuă şi în zilele noastre şi este cauzată de însăşi existenţa acestui stat – fantomă, R.Moldova... Pe lîngă faptul că R.Moldova, din punct de vedere istoric, este o anomalie, o consecinţă directă a Pactului Molotov-Ribbentrop, aceasta pur şi simplu nu poate exista ca stat independent: după 17 ani de „independenţă” R.Moldova este cel mai sărac stat, cu cel mai mic PIB pe cap de locuitor din Europa, datoriile externe ale R.Moldova au tot crescut după 1991 şi se află şi în continuare în creştere; la 01.07.2008 acestea depăşeau 3.7 mld. USD; deficitul balanţei comerciale la acea dată depăşea 2.5 mld. USD, în timp ce veniturile obţinute din economia reală a Republicii pe anul 2007 au constituit doar 900 mln USD, iar rezervele valutare ale Băncii Naţionale constituiau la finele anului 2007 doar 750 mln USD, bani proveniţi în cea mai mare parte din remitenţele celor plecaţi la muncă peste hotare (în 2007 acestea au constituit circa 2 mld. USD, în 2008 acestă sumă se va dubla)... Majoritatea întreprinderilor au dat faliment şi şi-au încetat existenţa; numai în ultimii ani numărul locurilor de muncă s-a redus cu 400.000, salariile celor angajaţi în cîmpul muncii nu acoperă nici minimul de existenţă pentru membrii familiilor lor, nemaivorbind de coşul minim de consum, în timp ce preţurile la resursele energetice, produsele alimentare, mărfuri şi servicii cresc în ritm galopant. Veniturile, provenite din economia reală a republicii, nu acoperă nici 1/3 din necesarul de resurse energetice, nemaivorbind de alte necesităţi. R.Moldova nu dispune de resurse proprii, acestea fiind importate preponderent din Rusia, la fel ca şi îngrăşămintele minerale, tehnica agricolă, utilajele tehnologice, piesele de schimb etc, iar Rusia, de la proclamarea independenţei R.Moldova pînă în prezent, a ridicat preţurile la produsele sale de zeci de ori, în comparaţie cu preţurile la produsele noastre tradiţionale, pe care le oferim în schimb. Pentru stingerea datoriilor acumulate au fost înstrăinate în favoarea Rusiei majoritatea întreprinderilor industriale, inclusiv fabricile de vin şi coniacuri; actualmente ni se înstrăinează şi ultima avuţie care ne-a mai rămas--pămînturile strămoşeşti!!!

Drept urmare, peste 1.000.000 de oameni, în special tineri, au fost nevoiţi să plece în străinătate pentru a-şi cîştiga existenţa şi a-i întreţine pe cei de acasă. În consecinţă, nu se mai întemeiază familii, nu se mai nasc copii, s-a micşorat dramatic numărul copiilor de clasa I-a, în timp ce bătrînii mor pe capete... Ni se stinge Neamul văzînd cu ochii... Actualmente, ponderea populaţiei româneşti în R.M. a

coborît pînă la cota alarmantă de 55%... Dacă acest proces de depopulare a Republicii va continua, peste vre-o 5 ani noi vom rămînea în minoritate, iar de aici pînă la dispariţia totală din aceste teritorii nu rămîne decît un singur pas... Ne aşteaptă aceeaşi soartă ca şi pe românii dintre Bug şi Nistru... Astfel, Neamul Românesc din teritoriile româneşti din stînga Prutului se află în pericol de moarte!

R.Moldova n-are nici o şansă să devină vre-o dată stat prosper şi să se integreze de una singură în UE, indiferent de forţele politice care o guvernează sau care se vor afla la guvernare... La ora actuală, în preajma alegerilor parlamentare din R.Moldova din primăvara anului viitor, din partea aşa – ziselor partide democratice, se fac tot mai auzite slogane despre integrarea R.Moldova de una singură, ca stat independent, în UE, în cazul dacă acestea vor ajunge la putere... Poveşti şi minciuni sfruntate, care au menirea să inducă în eroare electoratul şi opinia publică internaţională... Aceştia vor doar puterea, ei acţionează numai în interesul lor meschin şi nu în interesul celor mulţi şi năpăstuiţi... Şi pe bună dreptate: cum ar putea R.Moldova să intre direct în UE făra să se fi integrat iniţial în NATO? Atît actuala putere, cît şi majoritatea „partidelor democratice” încearcă să ne convingă că ele vor integra R.Moldova în UE prin uşa din spate, fără să sufle o vorbă despre obligativitatea integrării iniţial în NATO, mai mult, rămînînd în cadrul CSI... Apartenenţa la NATO este o precondiţie pentru a putea accede în UE! Nici o ţară fostă socialistă nu s-a integrat în UE fără să se fi integrat, mai întîi, în NATO!

Pentru a se putea inegra în NATO, însă, R.M trebuie mai întîi să rezolve cîteva probleme insurmontabile:

-Să scape de trupele de ocupaţie şi armamentul rusesc şi să preia controlul asupra întregului teritoriu şi al frontierelor, inclusiv pe segmentul transnistrean, şi să curme traficul de droguri, arme şi persoane;

-Să modifice art.11 al Constituţiei, care stipulează că R.Moldova este un stat neutru;

-Să-şi asigure securitatea militară, politică, economică, energetică şi societală;

-Să stopeze migraţia ilegală a cetăţenilor săi în UE şi să obţină libera lor circulaţie în spaţiul Schengen;

-Să-şi racordeze căile ferate, reţelele electrice şi magistralele de gaze la cele europene;

1. R.M. este insegnifiantă ca să determine Rusia să-şi retragă trupele şi armamentul de pe teritoriul său. Nici implicarea UE şi a SUA în calitate de observatori în procesul de soluţionare a diferendului transnistrian nu va schimba această situaţie (s-a şi văzut deja). Mai mult: conflictul îngheţat de la Nistru este o bombă cu efect întîrziat, gata oricînd să se declanşeze aşa cum s-a întîmplat în Georgia...

2. Tot atît de iluzorii sunt şi modificarea Constituţiei şi ieşirea din CSI, avînd în vedere componenţa actualului (şi viitorului) Parlament;

3. R.Moldova, pe de altă parte, nu-şi poate asigura securitatea militară şi politică atîta timp, cît pe teritoriul său se află trupe străine de ocupaţie... Suntem, astfel, într-un cerc vicios...

4. Securitate economică înseamnă, în primul rînd, ca statul să fie solvabil, eficient din punct de vedere economic, altfel spus, să producă mai mult decît consumă. În realitate, însă, lucrurile stau tocmai invers: deficitul balanţei comerciale a R.M. depăşeşte la ora actuală 2.6 mld. $, iar toate veniturile republicii, luate la un loc, nu acoperă nici 1/3 din necesarul de resurse energetice, nemaivorbind de alte necesităţi...

5. De securitate energetică nici nu merită să vorbim, ea pur şi simplu nu există, atîta timp cît şi gazele, şi energia electrică, şi cărbunii, şi majoritatea produselor petroliere vin din exterior (în special - din Rusia), în situaţia cînd R.M. nu dispune de toate acestea;

6. Securitate societală nu înseamnă altceva decît pace, linişte şi concorde în societate, lipsa unor animozităţi interetnice sau între societatea civilă şi putere. Din păcate, în R.M. lucrurile la acest capitol stau cît se poate de prost. Insecuritatea societală din R.M. poartă un caracter identitar, totul se învîrteşte în jurul unei probleme artificiale: cine suntem şi ce limba vorbim. Puterea încearcă pe toate căile să ne bage pe gît teoria „moldovenismului primitiv”, conform căreia moldovenii sunt un popor deosebit de cel român, şi că „poporul moldovenesc” are dreptul la statalitate, dacă s-ar putea - în hotarele Moldovei medievale a lui Ştefan cel Mare... Să ne amintim, doar fugitiv, de faimoasa „Concepţie a politicii naţionale de stat”, în care românii sunt plasaţi printre minorităţi alături de ţigani, de „Dicţionarul moldovenesc-român” al lui V. Stati şi mai recent – de apariţia a încă unei blasfemii la

adresa poporului român – „Statalitatea poporului moldovenesc”, de V. Stepaniuc. Să ne mai amintim şi de atacurile permanente şi furibunde la adresa României, învinuirea ei de implicare în treburile interne ale R.M., în timp ce România era, impardonabil, cel mai puţin implicată, de declaraţiile lui Voronin, care numea România „ultimul imperiu din Europa”, de profanarea de către acesta a drapelului de stat

al R.M., numindu-l „drapel fascist”, de pseudoreferndumul din 2004, care „atestă” că români în R.M. sunt doar 2.1% ş.a.m.d. Şi toate aceste tâmpenii sunt impuse de putere, ignorîndu-se dreptul la opţiune al fiecăruia dintre noi şi adevărul ştiinţific şi cel istoric. Bineînţeles că guvernanţii de la Chişinău n-au nici o şansă să transpună în practică aberaţiile lor, întrucît nu ţin cont de părerile intelectualilor, a tineretului studios, a mediului academic şi a societăţii civile în genere. Instabilitatea în aceste condiţii este perpetuă... Este capabilă, oare, actuala (dar şi viitoarea) conducere de la Chişinău să-şi asume identitatea românească a majorităţii cetăţenilor R.M. şi sa elimine, astfel, discordiile din societate, care pe lîngă toate, afectează şi relaţiile cu România, ţară membră a NATO şi a UE? Eu, unul, nu cred!

7. Încheierea unor tratate de bază între R.M. şi ţările vecine, care ar consemna lipsa unor litigii şi disensiuni între ele, este o condiţie obligatorie pentru ca R.M. să poată demara procesul de integrare în NATO şi UE. Din păcate, nici pînă azi R.M. nu are semnat un asemenea tratat cu România, membră a NATO şi a UE... Motivul? Puterea de la Chişinău, insistă ca în Tratat să nu fie menţionat sub nici o formă pactul Ribbentrob-Molotov şi că R. Moldova a apărut în urma dezmembrării României, să nu pomenească nimic de trecutul istoric comun, că R.M. este cel de-al doilea stat românesc, şi ca la sfîrşitul Tratatului să fie menţionat, că din partea R.M. textul a fost scris în “limba moldovenească”… Evident că România nu poate semna un astfel de surogat diplomatic, iar cei de la Chişinău nu-şi pot călca pe „mîndria lor naţională”. Şi în acest caz R.M. se află într-un cerc vicios...

8. Obţinerea liberei circulaţii a cetăţenilor R.M. în UE este condiţionată de asigurarea securităţii economice, de stoparea migraţiei ilegale, de controlul efectiv al frontierelor, inclusiv pe sectorul transnistrian, şi curmarea traficului de droguri, arme şi persoane, lucruri - peste puterile Chişinăului;

9. Şi, în sfîrşit, pentru a accede în structurile europene şi euroatlantice, R.M. are nevoie de o locomotivă, aşa cum s-a întîmplat cu toate ţările postsocialiste, care s-au încradat deja în aceste structuri. Atîta timp cît Chişinăul nu va înţelege că o astfel de locomotivă poate fi doar România, unica cu care se învecinează din spaţiul european, şi nu Bulgaria, Ungaria, Polonia sau Lituania cum a încercat R.M. s-o facă de atîtea ori, ea n-are nici o şansă…

În concluzie, R.M. n-are nici o şansă să se integreze de una singură în NATO într-un viitor previzibil, indiferent de forţele politice care o guvernează sau care se vor afla la guvernare!

Iar pentru a se integra în Uniunea Europeană, R.Moldova (dacă printr-un miracol ar deveni membră a NATO) ar trebui să parcurgă acelaş traseu ca şi toate celelalte ţări foste candidate, adică să îndeplinească condiţiile celor 31 de capitole ale ACQUIS-ului comunitar, lucru greu de imaginat, întrucît R.Moldova nu va dispune niciodată de banii necesari pentru asta, cu toate infuziile financiare din exterior. Spre exemplu, numai pentru construirea a 1000 km de drumuri de circulaţie europeană, sînt necesari circa 5mld USD... Iar pentru reforma în agricultură, protecţia mediului, ocrotirea sănătăţii, educaţie, cercetare, asigurarea securităţii economice şi, în special, a celei energetice, transporturi, crearea a sute de mii de locuri de muncă, reutilarea şi retehnologizarea întreprinderilor industriale şi agroalimentare sînt necesari nu mai puţin de 70 mld de EURO... Astfel, putem concluziona: R.Moldova n-are nici o şansă să se integreze vre-o dată, de una singură, în UE !

Pe de altă parte, existenţa R.Moldova şi în continuare ca stat independent va duce, inevitabil, la ştergerea fiinţei naţionale româneşti în aceste teritorii în foarte scurt timp...

Nici acordarea cetăţeniei române basarabenilor nu-i o soluţie, din contra aceasta este o capcană întinsă de unele cercuri dubioase de la Chişinău! Avertizez şi pe acestă cale autorităţile de la Bucureşti: acordarea cetăţeniei romăne pentru românii din stînga Prutului, în condiţiile existenţei şi în continuare a R. Moldova ca stat independent, va accelera exodul populaţiei şi va duce la stingerea Neamului Românesc şi pierderea definitivă a acestor teritorii în foarte scurt timp!

În viziunea mea şi a colegilor mei, cea mai rapidă şi cea mai rezonabilă cale de redobîndire a cetăţeniei române este (Re)Unirea cu Patria-mamă România! Astfel, toţi cetăţenii R.Moldova vor deveni imediat şi automat cetăţeni ai României şi, implicit, ai Europei, dar cu teritorii cu tot şi nu în afara lor, aşa cum îşi doresc alde Dabija, Petrenco şi mulţi alţi pseudopatrioţi de pe malul Bîcului... Să nu uităm, că în 1940 basarabenii şi-au pierdut, în primul rînd, Ţara şi, în consecinţă – şi cetăţenia! Iată de ce noi, basarabenii, ar trebui mai întîi să ne recăpătăm Ţara, iar problema cetăţeniei se va rezolva de la sine în doar cîteva luni!

Unica soluţie de a ne salva de la pieire şi de a ne conserva fiinţa naţională, de a ne integra în structurile europene şi euroatlantice, de a scăpa de trupele de ocupaţie ruseşti şi de a ne redobîndi cetăţenia română este revenirea de urgenţă, în max. 5 ani, la trupul Patriei-mamă România ! (varianta germană). 3

Redevenind parte integrantă a Statului Unitar Român, avînd în vedere că România este membră şi a NATO, şi a UE, teritoriile româneşti din stînga Prutului se vor încadra imediat şi automat şi în NATO, şi în UE cu toate consecinţele, ce decurg de aici! Unindu-ne cu România (în hotarele recunoscute pe plan internaţional, cu Transnistrie cu tot), problema Transnistriei va fi transferată în competenţa UE şi a NATO, unicele forţe de pe glob în stare să determine Rusia să-şi onoreze obligaţiile asumate la Istanbul în 1999! Redevenind parte a Europei, Uniunea Europeană va veni aici cu investiţii masive în toate domeniile, va deschide sute de mii de locuri de muncă bine plătite, astfel, ca tinerii noştri să nu mai fie nevoiţi să emigreze în căutarea unui loc de muncă... Astfel, îi vom putea readuce acasă şi pe cei plecaţi de nevoie în neagra străinătate şi vom asigura continuitatea Neamului Românesc în aceste teritorii!

Condiţiile istorice la ora actuală sunt de o mie de ori mai favorabile (Re)Unirii decît în 1918, acum totul depinde de voinţa politică a celor care vor veni la putere la Chişinău, dar şi la Bucureşti! Reunificarea Ţării se va produce atunci, cînd în Parlamentul de la Chişinău majoritatea o vor deţine UNIONIŞTII şi nu democraţii... Trebuie să facem distincţie dintre noţiunile de ,,democrat’’ şi ,,patriot’’ . A fi patriot în R.Moldova înseamnă a fi Unionist, iar ,,democraţii’’ noştri, ca şi comuniştii, urmăresc acelaş scop: menţinerea şi în continuare a acestei aşchii de Pămînt şi de Neam Românesc separate de Ţară şi Neam, altfel spus – perpetuarea consecinţelor Pactului Molotov - Ribbentrop... Iată de ce noi îi calificăm pe toţi aceştia ca cei mai mari separatişti şi urmaşi ai lui Hitler şi Stalin! Ăstora le trebuie ,,ţară’’... Chiar cu preţul dispariţiei fiinţei naţionale româneşti în aceste teritorii... Probabil că asta le este şi misiunea, avînd în vedere trecutul lor comunisto - nomenclaturist şi KGB-ist...

Dar nu putem face Unirea doar noi, o mînă de oameni de la Chişinău, oricît nu ne-am sacrifica... Fără sprijinul multilateral din partea Statului Român, a clasei politice şi a societăţii civile româneşti în ansamblu, nu vom reuşi... Bucureştiul trebuie să adopte de urgenţă, la cel mai înalt nivel, un Plan Strategic de Reunificare a Ţării, să ignore ostilitatea oficialităţilor de la Chişinău şi să acţioneze în interesul naţional! Sîntem în aşteptarea unui semnal clar şi fără echivoc din partea Bucureştiului de demarare a procesului de reunificare a Ţării. Sînt imperios necesare acţiuni conjugate ale autorităţilor şi a societăţii civile din dreapta Prutului şi ale forţelor unioniste din stînga Prutului. Este timpul ca Bucureştiul să se lămurească, în sfîrşit, cine-s adevăraţii patrioţi în R.Moldova şi cine doar mimează o activitate patriotică, dar în realitate acţionează împotriva intereselor naţionale româneşti şi, incredibil, pe bani româneşti... Atîta timp cît autorităţile Statului Român nu întreprind nimic pentru readucerea teritoriilor sale naţionale de la est de Prut acasă, la trupul Ţării, iar pe noi, unioniştii, nici nu ne bagă în seamă, în timp ce altora, care nu merită, le acordă tot sprijinul, inclusiv, financiar, nu avem sorţi de izbîndă! Autorităţile Statului Român, toată clasa politică din România au obligaţia să acţioneze sub o singură deviză: Un singur Popor – o singură Ţară ! Şi atunci şi Dumnezeu ne va auzi şi se va întoarce cu faţa spre noi !

În încheiere, îmi permiteţi să vă felicit din tot sufletul cu ocazia Zilei Naţionale a României şi cu cele mai curate gînduri să vă urez:

În ultimul timp, tot mai insistent se vehiculează ideea orientării R.M. spre Vest. Numai că guvernarea de la Chişinău este pusa azi în situaţia să alerge în urma trenului european călare pe…băţ. Prea mult timp politica externă a R.M. a fost orientată spre Moscova. În timp ce Ţările Baltice, dupa declararea independenţei lor, au rupt-o imediat şi ireversibil cu trecutul sovietic, R.M. a pornit pe calea perpetuării consecinţelor Pactului Ribbentrop-Molotov prin aderarea la CSI (dec. 1991). În timp ce toate ţările post-socialiste încheiaseră deja acorduri de asociere cu UE, R.M. abia în 1994 semna Acordul de Parteneriat şi Cooperare (APC) cu UE pentru o perioadă de 10 ani, care nu-şi propunea nici măcar o alternativă la aderarea la UE, nemaivorbind de o finalitate în acest sens. Astfel, constatăm, că în 2004 R.M. era mult mai departe de UE decît se afla cu 10 ani mai devreme. Este adevărat că a fost un moment cînd R.M. a putut să intre în vizorul UE. Mă refer la anul 1999, cînd Prim-ministru era d-l Ion Sturza şi în parlament se constituise Alianţa pentru Democraţie şi Reforme (ADR). Programul de activitate al guvernului Sturza pentru anii 1999-2000 avea ca obiectiv strategic major integrarea europeana a R.M. Însă această tendinţă n-a durat mult. La finele anului 1999 fracţiunea parlamentară a PPCD, în frunte cu Iurie Ivanovici Roşca, destramă ADR, se aliază cu comuniştii şi demit guvernul proeuropean de atunci (sub pretextul aducerii unui nou guvern cu “mîinile curate”), tocmai cînd d-l Ion Sturza urma să se deplaseze la Helsinki. În consecinţă, Comisia Europeană decide să anuleze acordarea R.M. unui grant de 15 mln. $ pentru susţinerea balanţei de plăţi. R.M. este omisă şi din concluziile Consiliului European de la Helsinki, referitoare la extinderea UE spre Est. De atunci, relaţiile Chişinăului cu instituţiile europene devin tot mai reci. (Printre altele, guvernul Sturza de atunci urma să înregistreze şi Mitropolia Basarabiei, fără a se ajunge la CEDO…).

După venirea la putere a comuniştilor (2001), orientarea spre Moscova devine prioritară. În campania electorală din 2001 comuniştii criticau vehement politica externă a administraţiilor anterioare, promiţînd aderarea “ţării” la Uniunea Rusia-Belarus. Tov. Voronin a fost cît pe ce să semneze Memorandumul Kozak, elaborat la Moscova (2003), care ar fi legiferat aflarea trupelor ruseşti în regiunea de est a R.M., divizarea R.M. şi transnistrizarea întregului ei teritoriu. Numai intervenţia hotărîtă a ministrului olandez de externe Jaap de Hoop Scheffer (Olanda era preşedintele OSCE în acea perioadă) şi a ambasadorului SUA în R.M., d-na Heather Hodges, a evitat în ultima clipă semnarea acestui document criminal şi total antinaţional. Din acest moment se încearcă o nouă apropiere de UE. Astfel, în iunie 2004, Comisia Europenă şi guvernul R.M. finalizează textul Planului de Acţiuni R.M.-UE, care prevedea un întreg complex de măsuri pentru liberalizarea şi democratizarea R.M., pentru implementarea unor norme şi reguli europene, reorganizarea şi dotarea unor instituţii şi domenii din R.M. conform standartelor europene, dar şi multe obiective cu caracter economic, pentru atingerea cărora, pe lîngă voinţa politică, mai erau necesare trei lucruri: bani, bani şi iar bani, pe care R.M. nu-i are şi nici nu-i va avea vreodată. Am mai scris şi am mai vorbit despre asta: R.M. este un stat eşuat, insolvabil şi falimentar la toate capitolele. Acest stat artificial, numit pe bună dreptate Republica Ribbentrop-Molotov, se mai ţine cumva pe banii aduşi de cetăţenii R.M. aflaţi la munci peste hotare şi care sunt folosiţi aproape integral pentru consum. După 17 ani de ,,independenţă’’, R.Moldova a ajuns să fie cel mai sărac stat, cu cel mai scăzut PIB şi cele mai mari datorii pe cap de locuitor din Europa, cu cea mai scăzută speranţă de viaţă de pe continent (doar 63 de ani) şi fără nici un viitor!

Datoriile publice interne şi externe ale R.Moldova au tot crescut după 1991 şi se află şi în continuare în creştere; la 01.07.2008 acestea depăşeau 3.7 mld. USD; deficitul balanţei comerciale la acea dată depăşea 2.5 mld. USD, în timp ce veniturile obţinute din economia reală a Republicii pe anul 2007 au constituit doar 900 mln USD, iar rezervele valutare ale Băncii Naţionale constituiau la finele anului 2007 doar 750 mln USD, bani proveniţi în cea mai mare parte din remitenţele celor plecaţi la muncă peste hotare. Majoritatea întreprinderilor au dat faliment şi şi-au încetat existenţa; numai în ultimii 5 ani numărul locurilor de muncă s-a redus cu 400.000, nivelul real de trai al populaţiei a scăzut drastic în comparaţie cu anul 1990, salariile medii ale celor angajaţi în cîmpul muncii nu acoperă nici minimul de existenţă pentru membrii familiilor lor, nemaivorbind de coşul minim de consum, în timp ce preţurile la resursele energetice, produsele alimentare, mărfuri şi servicii cresc în ritm galopant.

În consecinţă, peste 1.000.000 de oameni, în special tineri, au fost nevoiţi să plece în străinătate pentru a-şi cîştiga existenţa şi a-i întreţine pe cei de acasă. În urma acestui fapt multe familii s-au destrămat, a scăzut dramatic natalitatea şi a crescut mortalitatea, se depopulează rapid Republica.

1Veniturile, provenite din economia reală a republicii, nu acoperă nici 1/3 din necesarul de resurse energetice, nemaivorbind de alte necesităţi. R.Moldova nu dispune de resurse proprii, acestea fiind importate preponderent din Rusia, la fel ca şi îngrăşămintele minerale, tehnica agricolă, utilajele tehnologice, piesele de schimb etc, iar Rusia, de la proclamarea independenţei R.Moldova pînă în prezent, a ridicat preţurile la produsele sale de zeci de ori, în comparaţie cu preţurile la produsele noastre tradiţionale, pe care le oferim în schimb. Pentru stingerea datoriilor acumulate au fost înstrăinate în favoarea Rusiei majoritatea întreprinderilor industriale, inclusiv fabricile de vin şi coniacuri; actualmente ni se înstrăinează şi ultima avuţie care ne-a mai rămas--pămînturile strămoşeşti!!

Nu-i de mirare, deci, că Planul de Acţiuni R.M.-UE a eşuat lamentabil, la fel ca şi APC, ca şi “Strategia pentru Creşterea Economică şi Reducerea Sărăciei” şi multe altele de acest gen, nemaivorbind de faptul că acest plan nu avea nici o finalitate: el nu prevedea nici măcar asocierea la UE, darămite integrarea R.M. în UE…

Şi nici n-ar fi posibil aşa ceva, întrucît R.M. încearcă să intre în Europa prin uşa din spate. Nici o ţară fostă socialistă nu s-a integrat în UE fără să se fi integrat, mai întîi, în NATO. Apartenenţa la NATO este o precondiţie pentru a putea accede în UE. Ai noştri au crezut, însă, că-s mai deştepţi decît toţi: au tot trîmbiţat despre integrarea în UE, fără să sufle o vorbă despre integrarea în NATO, mai mult, rămînînd în cadrul CSI. Abia în ultimile luni se vorbeşte timid despre necesitatea elaborării unui Plan de Acţiuni R.M.-NATO. Nu ştiu cînd va apărea acest plan, dar ştiu cu certitudine că R.M., pentru a putea intra în NATO, trebuie mai întîi să rezolve cîteva probleme insurmontabile:

- Să scape de trupe de ocupaţie şi armament străin şi să preia controlul întregului teritoriu;

- Să modifice Constituţia, mă refer la art. 11 , care stipulează că R.M. este un stat neutru;

- Să-şi asigure securitatea militară, politică, economică, energetică şi societală;

- Să obţină libera circulaţie a cetăţenilor săi în spaţiul Schengen;

- Să accepte, că drumul Chişinăului spre Bruxelles trece prin Bucureşti, şi nu sărind peste România;

- Să-şi conecteze căile ferate, reţelele electrice şi de gaze la cele europene, ş.a.

a) R.M. este prea slabă ca să determine Rusia să-şi retragă trupele şi armamentul de pe teritoriul său. Nici implicarea UE şi a SUA în calitate de observatori în procesul de soluţionare a diferendului transnistrian nu va schimba această situaţie (s-a şi văzut deja). Şi în genere, conflictul transnistrian este perceput în mediul european şi american ca un conflict intern, şi nu ca unul internaţional. Şi asta – ca rezultat al „politicii înţelepte” a guvernanţilor de la Chişinău, care dădeau vina ba pe Patriarhia Română, care, chipurile, prin reactivarea Mitropoliei Basarabiei, a dus la scindarea republicii (M. Snegur, 1992), ba pe „naţionaliştii români”, care doresc unirea R.M. cu România, ba pe limba română şi istoria românilor ş.a.m.d. Şi asta – în loc să fi fost adoptată în Parlament o Declaraţie Politică, în care lucrurile să fi fost numite cu numele lor adevărat: în 1992 a avut loc o agresiune a Rusiei asupra R.M., în urma căreia i-a fost ruptă o parte din teritoriu, ca mai apoi problema să fi fost ridicată în ONU, şi astfel internaţionalizată. Trebuia cerută intervenţia ONU şi a unor trupe de pacificare sub egida ONU, şi nu chemarea de noi forţe armate ale ţării agresoare în calitate de „forţe pacificatoare”… Mai mult chiar, trebuiau cerute despăgubiri Rusiei pentru prejudiciile cauzate…

Cum credeţi, dragi cititori, e capabil Parlamentul actual (sau viitor) de la Chişinău să adopte astfel de documente? Eu sunt sigur că nu! Astfel, guvernarea de la Chişinău n-are nici o şansă să rezolve problema transnistriană într-un viitor previzibil;

b) Tot atît de iluzorie este şi modificarea Constituţiei, adică renunţarea la statutul de pseudoneutralitate, dar şi ieşirea din CSI, avînd în vedere componenţa actualului (şi viitorului) Parlament;

c) Securitatea militară şi politică, pe de altă parte, R.M. va fi în star să şi le asigure cînd va face parte din NATO, adică niciodată... (suntem într-un cerc vicios);

d) Securitatea economică înseamnă, în primul rînd, ca statul să fie solvabil, eficient din punct de vedere economic, altfel spus, să producă mai mult decît consumă. În realitate, însă, lucrurile stau tocmai invers: deficitul balanţei comerciale a R.M. depăşeşte la ora actuală 2.6 mld. $, iar toate veniturile republicii, luate la un loc, nu acoperă nici 1/3 din necesarul de resurse energetice, nemaivorbind de altceva.

e) De securitatea energetică, pricipala componentă a securităţii economice, nici nu merită să vorbim, ea pur şi simplu nu există, atîta timp cît şi gazele, şi energia electrică, şi cărbunii, şi majoritatea produselor petroliere vin din exterior (în special - din Rusia), în situaţia cînd R.M. nu dispune de toate acestea;

f) Asigurarea securităţii societale nu necesită bani, e nevoie doar de un pic de minte, bun simţ şi maturitate politică. În fond, securitatea societală nu înseamnă altceva decît pace, linişte şi concorde în societate, lipsa unor animozităţi interetnice sau între societatea civilă şi putere. Din păcate, în R.M. lucrurile la acest capitol stau cît se poate de prost. Insecuritatea societală din R.M. poartă un caracter identitar, totul se învîrteşte în jurul unei probleme artificiale: cine suntem şi ce limba vorbim. Toate tulburările, toate manifestaţiile din Chişinău, începînd cu anul 1988 şi pînă în zilele noastre, au purtat un caracter identitar. Puterea încearcă pe toate căile şi cu toate mijloacele să ne bage pe gît teoria “moldovenismului primitiv”, precum că moldovenii sunt un popor deosebit de cel român, şi că limba vorbită de ei este moldoveneasca, şi nu româna, şi că “poporul moldovenesc” are dreptul la statalitate şi dacă s-ar putea, în hotarele Moldovei medievale a lui Ştefan cel Mare. Tocmai de aceea ni se contestă dreptul nostru sacramental de a ne studia istoria românilor şi limba română şi de a opta pentru restabilirea unităţii naţionale în cadrul unui singur stat – România. Să ne amintim, doar fugitiv, de congresul “Casa noastră – Republica Moldova”, organizat de M. Snegur şi I. Druţă, de încercările repetate şi paranoice de a substitui Istoria Românilor cu Istoria Moldovei şi de a introduce limba rusă ca a doua limbă de stat, de faimoasa “Concepţie a politicii naţionale de stat”, în care românii sunt plasaţi printre minorităţi alături de ţigani, de “Dicţionarul Moldovenesc-Român” al lui V. Stati, comandat de guvernul Tarlev şi preşedintele Voronin şi editat pe banii contribuabililor, şi mai recent – de apariţia a încă unei blasfemii la adresa poporului român – “Statalitatea poporului moldovenesc”, de V. Stepaniuc, deasemenea pe banii noştri. Să ne mai amintim şi de atacurile permanente şi furibunde la adresa României, învinuirea ei de implicare în treburile interne ale R.M., în timp ce România era, impardonabil, cel mai puţin implicată, de declaraţiile lui Voronin, care numea România “ultimul imperiu din Europa”, de profanarea de către acesta a drapelului de stat al R.M. - tricolorul, numindu-l “drapel fascist”, de pseudoreferndumul din 2004, care “atestă” că români în R.M. sunt doar 2.1% ş.a.m.d. Şi toate aceste tâmpenii sunt impuse de sus, adică de putere, ignorîndu-se dreptul la opţiune al fiecăruia dintre noi şi adevărul ştiinţific şi cel istoric. Bineînţeles că guvernanţii de la Chişinău n-au nici o şansă să transpună în practică aberaţiile lor, întrucît nu ţin cont de părerile intelectualilor, a tineretului studios, a mediului academic şi a societăţii civile în genere. În condiţiile unor discursuri identitare paralele, mai ales cînd una dintre părţi, în cazul de faţă – Statul, are toate pîrghiile de influenţare a maselor în mîinile lor, iar cealaltă parte n-are, cel puţin, acces la cele mai importante mijloace de informare în masă – radioul şi televiziunea, ne aflăm în situaţia numită de geopoliticieni “ţară sfîşiată”. Instabilitatea în aceste condiţii este endemică, iar criza – perpetuă.

Poate, oare, R.M. în această situaţie să acceadă la integrarea în structurile europene şi euroatlantice? Ba bine că nu! Pe de altă parte, este capabilă, oare, actuala (dar şi viitoarea) conducere de la Chişinău să-şi asume identitatea reală, românească, a majorităţii cetăţenilor R.M. şi sa elimine astfel discordiile din societate, să renunţe la pseudoidentitatea moldovenească de sorginte sovietico-stalinistă, care pe lîngă toate, afectează şi relaţiile cu România, ţară membră a NATO şi a UE? Eu unul, nu cred. Asta ar însemna moartea politică a liderilor pseudopatrioţi din Chişinău…

g) Încheierea unor tratate de bază între R.M. şi ţările vecine, care ar consemna lipsa unor litigii şi disensiuni între ele, este o condiţie obligatorie pentru ca R.M. să poată demara procesul de integrare în NATO şi UE. Din păcate, nici pînă azi R.M. nu are semnat un asemenea tratat cu Romînia, membră a NATO şi a UE. Motivul? R.M., în persoana exponenţilor puterii, insistă ca în Tratat să nu fie menţionat sub nici o formă pactul Ribbentrob-Molotov, şi că R. Moldova a apărut în urma dezmembrării României – urmare a punerii în aplicare a acestui Pact, să nu pomenească nimic de trecutul istoric comun, şi că R.M. este cel de-al doilea stat românesc, să nu se prevadă relaţii speciale, privilegiate între cele două state româneşti, şi ca la sfîrşitul Tratatului să fie menţionat, că din partea R.M., textul a fost scris în “limba moldovenească”…

Evident că România nu poate semna un astfel de surogat diplomatic, iar cei de la Chişinău nu-şi pot călca pe “mîndria lor naţională”.

h) Obţinerea liberei circulaţii a cetăţenilor R.M. în UE este condiţionată, în primul rînd, de asigurarea

securităţii economice a statului, de stoparea migraţiei ilegale, de controlul efectiv al frontierelor, inclusiv pe sectorul transnistrian, şi curmarea traficului de droguri, arme şi persoane, lucruri - peste puterile Chişinăului;

i) Şi, în sfîrşit, pentru a accede în structurile europene şi euroatlantice, R.M. are nevoie de o locomotivă, aşa cum s-a întîmplat cu toate ţările postsocialiste, care s-au încradat deja în aceste structuri. Atîta timp cît Chişinăul nu va înţelege că o astfel de locomotivă poate fi doar România, unica cu care se învecinează din spaţiul european, şi nu Bulgaria, Ungaria, Polonia sau Lituania cum a încercat R.M. s-o facă de atîtea ori, ea n-are nici o şansă să se integreze…Iar pentru aceasta, conducerii de la Chişinău îi trebuie un singur lucru: să se debaraseze de chingile “Moldovenismului primitiv” şi să accepte în sfîrşit identitatea românească a “moldovenilor” din R.M.

În concluzie, R.M. n-are nici o şansă să se integreze de una singură în structurile europene şi euroatlantice într-un viitor previzibil, indiferent de forţele politice care o guvernează sau care se vor afla la guvernare;

Pe de altă parte, pe lîngă faptul că R.Moldova este o anomalie istorică, o consecinţă directă a Pactului Molotov-Ribbentrop, ea nu poate exista de una singură, nu are nici o şansă să devină vre-o dată stat prosper, iar existenţa acesteia în continuare, ca stat independent, va duce, inevitabil, la ştergerea fiinţei naţionale româneşti în aceste teritorii... Urmare a exodului populaţiei, în special a tinerilor, nu se mai întemeiaza familii, nu se mai nasc copii, în timp ce bătrînii mor pe capete... Ni se stinge Neamul văzînd cu ochii... La ora actuală în R.Moldova băştinaşi au rămas doar 55%, peste 5 ani, dacă vom continua să exersăm ca « stat independent », vom rămînea în minoritate, iar de aici pînă la dispariţia totală rămîn zile numărate... Nici acordarea cetăţeniei române basarabenilor nu-i o soluţie, din contra aceasta este o capcană întinsă de unele cercuri dubioase de la Chişinău! Avertizez şi pe acestă cale autorităţile de la Bucureşti: acordarea cetăţeniei romăne pentru românii din stînga Prutului, în condiţiile existenţei şi în continuare a R. Moldova ca stat independent, va accelera exodul populaţiei şi va duce la stingerea Neamului Românesc şi pierderea definitivă a acestor teritorii în foarte scurt timp! Mişcarea Unionistă din R.Moldova consideră că cea mai rapidă şi cea mai rezonabilă cale de redobîndire a cetăţeniei române este (Re)Unirea cu Patria-mamă România! Astfel, toţi cetăţenii R.Moldova vor deveni imediat şi automat cetăţeni ai României şi, implicit, ai Europei, dar cu teritorii cu tot şi nu în afara lor, aşa cum îşi doresc alde Dabija, Petrenco şi mulţi alţi pseudopatrioţi de pe malul Bîcului... Să nu uităm, că în 1940 basarabenii şi-au pierdut, în primul rînd, Ţara şi, în consecinţă – şi cetăţenia! Iată de ce noi, basarabenii, ar trebui mai întîi să ne recăpătăm Ţara, iar problema cetăţeniei se va rezolva de la sine în doar cîteva luni!

Unica soluţie de a ne salva de la pieire şi de a ne conserva fiinţa naţională, de a ne integra

în structurile europene şi euroatlantice, de a scăpa de trupele de ocupaţie ruseşti (odată cu (Re)Unirea R.M. cu România, problema Transnistriei va deveni problema NATO şi a UE, unicele forţe de pe Glob, în stare să determine Rusia să-şi retragă trupele şi armamentul din teritoriile ocupate ale R.Moldova) şi de a ne redobîndi cetăţenia română este revenirea de urgenţă, în max. 5 ani, la trupul Patriei-mamă România (varianta germană)! Redevenind parte integrantă a Statului Unitar Român, avînd în vadere că România este membră şi a NATO, şi a UE, teritoriile româneşti din stînga Prutului se vor încadra imediat şi automat şi în NATO, şi în UE cu toate consecinţele, ce decurg de aici! Redevenind parte a Europei, Uniunea Europeană va veni aici cu investiţii masive în toate domeniile, va deschide sute de mii de locuri de muncă bine plătite, astfel, ca tinerii noştri să nu mai fie nevoiţi să emigreze în căutarea unui loc de muncă... Astfel, îi vom putea readuce acasă şi pe cei plecaţi de nevoie în neagra străinătate şi vom asigura continuitatea Neamului Românesc în aceste teritorii!

Condiţiile istorice la ora actuală sunt de o mie de ori mai favorabile (Re)Unirii decît în 1918, acum totul depinde de voinţa politică a celor care vor veni la putere la Chişinău, dar şi la Bucureşti! Nu putem face Unirea doar noi, unioniştii de la Chişinău, oricît nu ne-am sacrifica noi... Semnalul de demarare a procesului de Reunificare a Ţării trebuie să vină de la Bucureşti! Atîta timp cît autorităţile Statului Român nu întreprind nimic pentru readucerea teritoriilor sale naţionale de la est de Prut acasă, la trupul Ţării, nu avem sorţi de izbîndă! Eu încă nu am un răspuns la întrebarea care mă frămîntă de multă vreme : dar România, ne vrea?

INTEGRAREA REPUBLICII MOLDOVA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ :

MITURI ŞI REALITĂŢI

În ultimul timp puterea de la Chişinau încearcă din răsputeri să ne convingă de relansarea economică şi creşterea nivelului de trai. Într-adevar, începînd cu anul 2000, PIB a înregistrat o creştere anuală de 5-6 % faţă de anul 1999. Dar oficialităţile statului uită să spună, că în acest an 1999, PIB coborîse la nivelul de 34% faţă de anul 1990, astfel, mult trîmbiţata creştere economică, a fost numai de 1,8-2 % raportate la anul 1990. Aşa se face că în anul 2004 PIB ajunsese abia la nivelul de 40 % faţă de anul 1990. Au dreptate experţii internaţionali şi locali în domeniu care concluzionează că R.M. are nevoie de cel puţin 50 de ani pentru a atinge nivelul de dezvoltare al anului 1990.

Este adevărat că în ultimii ani au fost majorate salariile medii şi pensiile lunare,

dar tot atît de adevarat este şi faptul că inflaţia din aceeaşi perioadă a redus la zero creşterea nivelului real de trai.

Pînă la începutul anului 2005 nivelul real de trai al populaţiei era exprimat prin gradul de acoperire al coşului minim de consum cu salariile şi pensiile medii lunare. În ultimele luni autoritaţile au recurs la o statagemă: în locul coşului minim de consum se operează cu aşa-numitul “minim de existenţă”, altfel spus, al sumei necesare per persoană pentru procurarea produselor alimentare strict necesare ca să nu moară de foame. Dar să vedem cum stau lucrurile şi la acest capitol.

INDICATORII NIVELULUI DE TRAI

Denumire 2001 2002 2003 2004

Salariul mediu lunar, lei 543,7 691,5 890,8 1103,1

Venitul mediu lunar

per membru gospodărie 241,0 321,6 422,4 491,4

Pensia medie lunara, lei 135,8 161,0 210,6 325,3

Valoarea minimului de existenţă ,lei 468,7 538,4 628,1 679,9

Gradul de acoperire al minimului

de existenţă ,%

-al unui salariu mediu 51,4 59,7 67,2 72,3

-al unei pensii medii 29,0 29,9 33,5 47,8

Din acest tabel se vede clar că nici în anul 2004 venitul mediu lunar/persoană angajată în economie nu a atins măcar minimul de existenţă, iar situaţia pensionarilor este şi mai dramatică.

Merită să menţionăm şi faptul că în 2003 aproximativ 63 % din angajaţii din economie aveau venitul real lunar/persoană sub 400 lei, iar în 2004 68% sub 500 lei, adică sub venitul mediu lunar/persoană pe anii respectivi.

Avînd în vedere că în anul curent preţurile la majoritatea produselor alimentare au explodat, este de aşteptat că aceşti indici să coboare şi mai jos.

Dar cum rămîne cu coşul minim de consum, care cuprinde pe lîngă produse alimentare şi alte necesităţi, avînd în vedere că în anul curent au crescut considerabil preţurile la toate componentele acestuia( gaze, energie electrică, benzină, motorină,agent termic, transport, electrocasnice, îmbracaminte, încalţăminte, studii, asistenţă medicală, servicii telecomunicaţii ş.a.m.d.), necesare oricărei persoane pentru a exista?

Putem să afirmăm cu certitudine, că la încheierea anului în curs, nivelul real de trai al populaţiei va coborî şi mai mult.

Şi dacă mai există viaţă în aceste teritorii, aceasta se datorează exclusiv celor plecaţi la munci peste hotare, care trimit bani celor de acasă ca să supravieţuiască.

Tot acestora le datorăm şi creşterea în oarecare măsură a PIB şi mugurii de relansare economică. Dar asupra acestui aspect vom mai reveni pe parcurs.

Un indicator foarte important al stării economiei unui stat este comerţul exterior. La acest capitol, lucrurile în R.M. stau din ce în ce mai prost.

După cum se vede din acest tabel, deficitul balanţei comerciale creşte din an în an, ceea ce duce în mod automat la creşterea datoriei externe a statului.

Cu toate influxurile valutare provenite de la rezidenţii R.M. aflaţi la munci peste hotare ( cca 1.5 mld dolari SUA/an ), o buna parte din care sunt utilizaţi pentru stingerea datoriei externe a statului, R.M. aşa şi nu reuşeşte să reducă cota acesteia.

Astfel, dacă în 1999 datoria externă publică a R.M. constituia 935 mil USD, în 2003 aceasta constituia 974 mil USD, iar în 2005 această cifră se estimează la ~1072 mil.USD.

Şi datoria internă a statului cunoaşte aceeaşi evoluţie, astfel la data de 01 iulie 2005 datoria internă constituia aproximativ 300 mil.dolari SUA.

Atît deficitul balanţei comerciale, cît şi nivelul foarte înalt al datoriilor externe sunt pe de o parte rezultatul scăderii dramatice al volumului producţiei agricole şi industriale (în 1999 volumul producţiei agricole constituia doar 50%, iar volumul producţiei industriale doar 30% din nivelul anului 1990), o bună parte din care mergea la export; pe de altă parte- a creşterii exagerat de mari a preţurilor la mărfurile importate, în special la resursele energetice ,venite din Rusia. Astfel, la momentul actual, R.M. este nevoită să “platească” Rusiei de ~50 de ori mai multe fructe, struguri, legume, conserve ş.a.m.d. în schimbul aceleeaşi cantitaţi de cărbuni, gaze, energie electrică, produse petroliere, îngraşăminte minerale, maşini şi utilaje, piese de schimb ş.a.m.d. în comparaţie cu anul 1990.

Este clar că acest “război economic” R.M. nu avea cum să-l cîştige. În consecinţă, R.M. a fost falimentată definiv şi ireversibil.

Investiţiile sunt de o necesitate vitală în restructurarea economiei şi introducerea tehnologiilor noi şi competitive ca o precondiţie pentru creşterea productivităţii , profitabilităţii, veniturilor şi reducerea şomajului.

În ultimii ani, ponderea investiţiilor străine s-a redus considerabil: acestea constituiau în 2001 -19.5%, iar în 2004 doar 11.9% din PIB, fapt ce confirmă aprecierea de către investitorii străini a climatului investiţional din Moldova drept nefavorabil.

Volumul investiţiilor străine directe în 2002 a fost de 2.6 ori mai mic decît volumul transferurilor oficiale ale emigranţilor de peste hotare.

Volumul total al investiţiilor străine directe în perioada 1993-2002 , calculat pe cap de locuitor, a constituit mai puţin de 198 $, în timp ce în ţările de Sud-Est – 444$, iar în cele din Europa Centrala – 1958 $. Lipsa îndelungată a investiţiilor a provocat o degradare considerabilă a fondurilor fixe,ca urmare a reducerii de aproape 10 ori a acestora în comparaţie cu anul 1990. Uzura fondurilor fixe la multe întreprinderi industriale atinge 80-90% ,utilizarea echipamentului si tehnologiilor învechite duce la reducerea productivităţii şi competitivitătii atît ca preţ, cît şi calitate .

În regiuni locuieşte cca 80% din populaţia Republicii, căreia îi revine mai puţin de 20% din volumul total de investiţii străine, mai puţin de 40% din export, nivelul salariului este aproximativ de 2 ori mai mic deciît în capitală. Produsul regional brut pe locuitor din afara Chişinăului este de 3 ori mai mic decît în capitală.

Bugetele tuturor unităţilor administrativ- teritoriale sunt utilizate în principal pentru finanţarea cheltuielilor curente, dar nu pentru investiţii si dezvoltare.

In anul 2002 s-a înregistrat o cota de peste 40% din populaţie aflată sub pragul absolut al sărăciei. Sărăcia este foarte raspîndită în rîndul angajaţilor din agricultură(56%) şi al fermierilor (47.3%), din cauza nivelului scăzut al veniturilor obţinute din activitatea în agricultură. Sărăcia a generat multiple probleme, inclusiv un exod în proportie de 35-40% din totalul populaţiei economic active. În perioada 1994-2004m, numărul celor ocupaţi în economie s-a micşorat cu mai bine de 400 de mii. Reducerea ratei şomajului “statistic”a fost cauzată de scurgerea masivă a forţei de muncă peste hotare. Cu toate acestea s-a majorat ponderea angajaţilor în sectorul agrar(49.6%) şi s-a păstrat o cotă relativ înalta a celor din sfera bugetară (17.3%) în 2002. Deficitul locurilor de muncă, veniturile mici ai celor angajaţi în economie, motivarea redusă a angajatorilor de a spori numarul locurilor de muncă şi salariile sunt cei mai importanţi factori, ce determină nivelul înalt de sărăcie şi migraţia în masă peste hotare.

Înrautaţirea condiţiilor şi a calităţii vieţii a provocat modificari in evoluţia demografică a populaţiei. Pe parcursul anilor’90 s-a înregistrat reducerea natalităţii şi a duratei de viată, precum şi creşterea mortalităţii. În prezent, durata medie a vieţii în Moldova este de 68 ani, mortalitatea copiilor pîna la 5 ani este de 18.3 la 1000 nou nascuţi, rata mortalităţii materne este de 28 la 100 mii naşteri.

Ca urmare, de pe la mijlocul anilor’90 se înregistrează o reducere continuă a numărului populaţiei Republicii.

Mişcarea naturală a populaţiei

1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005

Nascuţi vii în total 38501 36930 36448 37705 36471 38272

Decedaţi în total 41315 41224 40075 41852 43079 41668

Sporul natural -2814 -4285 -3627 -6147 -6608 -3396

Nascuţi vii la 1000 locuitori 12.5 11.3 10.6 10.2 10.0 9.9 10.1 10.6

Decedaţi la 1000 locuitori 11.8 10.9 11.3 11.3 11 11.6 11.9 11.6

Numarul total al populaţiei, mii 3700 3643 3638 3626 3616 3605 3386

(fără Transnistria)

Se estimează reducerea numărului de elevi către anul 2010 cu 40%. Daca se va păstra această tendinţă de scădere a populaţiei, către anul 2025 numărul acesteia se va înjumătati, iar către anul 2050 populaţia R.M. va constitui doar 10-15% din numărul actual. Astfel, este în mare pericol însăşi existenţa de mai departe a fiinţei umane în aceste teritorii.

Creşterea economică din ultimul timp poartă un caracter accentuat extensiv şi nu a generat crearea unor noi locuri de muncă; din contra, numărul populaţiei ocupate în economie a scăzut continuu.

Pe de altă parte, creşterea economică înregistrată în ultimii ani este bazată în cea mai mare masură pe exportul forţei de muncă. Veniturile din munca cetăţenilor în străinatate stimulează creşterea consumului intern, care a condus la revigorarea unor sectoare, dar şi la majorarea importului, la creşterea soldului negativ al balanţei comerciale şi a inflaţiei.

O asemenea paradigmă de creştere economică nu poate servi drept bază pentru o creştere durabilă necesară pentru reducerea sărăciei.

Ca urmare a dezechilibrului continuu dintre cererea internă şi producţie , export şi import, economia Moldovei a obţinut statutul de debitor net faţă de restul lumii. Datoria externa considerabilă şi necesitatea direcţionării unor mijloace substanţiale pentru deservirea ei limitează esenţial resursele necesare pentru dezvoltarea ulterioară a statului. Datorită transferurilor, migraţia a servit drept instrument important de supravieţuire a celor rămaşi acasă şi a reprezentat principalul mecanism pentru redresarea care a început în 2000. În plus, transferurile au redus dependenţa guvernului de împrumuturile externe.

Între 2000 şi 2004 s-a înregistrat un serios exod de inteligenţă: cca. 36000 de medici au plecat din sistemul de ocrotire al sănătaţii, 28000 de cadre didactice au părăsit sistemul de educaţie, alte zeci de mii de specialişti din diferite domenii au plecat pentru a munci în străinătate.

Traficul de fiinţe umane este un aspect dramatic al migraţiei din R.M. Se estimează că aproape 100 de mii din femei care au emigrat, majoritatea dintre ele fiind sub 25 ani, au devenit prostituate. Acest fapt a fragmentat comunităţile şi familiile, a subminat capitalul uman, a lipsit gospodăriile casnice de transferurile băneşti aşteptate şi a cauzat abandonul copiilor.

Există dovezi convingătoare că mulţi dintre emigranţi vor ramîne în ţările- gazdă şi îşi vor aduce acolo şi familiile, secînd astfel fluxurile de transferuri baneşti.

efectuate de Institutul de Politici Publice din Moldova ne sugerează că cca 80% din populaţia Republicii doreşte să plece peste hotare. Pentru tinerii de 18-20 ani, această cifră este de 90 %. Barometrul relevă că, dacă ar exista posibilitatea, aproximativ 37% din populaţie ar dori să plece pentru totdeauna din Republică.

Sistarea finanţării R.M. de către organizaţiile internaţionale a avut un impact negativ pronunţat asupra situaţiei economice şi balanţei de plăţi şi a agravat problema formării rezervelor internaţionale, mărimea cărora nu acoperă volumul importului pe 3 luni.

Cu toate acestea, în ultimul timp se trîmbiţeaza din ce în ce mai mult despre integrarea R.Moldova în UE.

Dar să vedem care este starea de lucruri şi în alte domenii care fac obiectul unor capitole de negocieri pentru integrarea în UE şi care completează tabloul situaţiei economice şi a calităţii vieţii în R.M.

Comparativ cu anul 1990, nivelul finanţării publice (de la bugetul de stat) a învăţămîntului s-a redus considerabil. În aceste condiţii s-a recurs la prestarea serviciilor educaţionale contra plată. Actualmente cca 77% dintre studenţi achită taxa de studii. Toate acestea, coraborate cu scăderea nivelului de trai, au diminuat accesul populaţiei sărace la educaţie. Rata de înmatriculare la instituţiile superioare de învatămînt este de 3 ori mai joasă pentru cei saraci, decît pentru cei nesăraci. Diferenţa este şi mai mare în rîndul tineretului de la sate: de 7 ori mai mică decît cea a tinerilor din familiile sărace din oraşe .

instituţiile preşcolare. Rata şcolarizarii s-a redus pînă la 92%. În 2002 gospodăriile casnice sărace au cheltuit pentru educaţie pentru fiecare membru de 10 ori mai puţin decît cele necesare. Doar 74% din copiii familiilor sărace au fost şcolarizaţi, iar studii

superioare au obţinut doar 7% din copiii familiilor sărace. La sate situaţia este şi mai gravă. În cca 250 de localitaţi (aproximativ 10 mii de copii) nu pot fi create instituţii de învaţămînt, în 60 de localitaţi există doar şcoli primare, iar 500 dispun doar de gimnazii.

Pe de altă parte, sporirea numărului de absolvenţi ai instituţiilor de învăţămînt, avînd în vedere imposibilitatea de a se angaja in cîmpul muncii după absolvire, nu duce decît la ridicarea nivelului mediu de calificare a şomerilor.

Nici cadrele didactice nu sunt cointeresate să-şi ridice nivelul profesional şi de aici – nivelul scăzut de instruire al studenţilor din cauza salariilor foarte mici (cele mai mici din sfera bugetară).

SĂNĂTATEA

În Moldova, săracii au un acces foarte redus la serviciile medicale, proporţia dintre numarul de zile de spitalizare a săracilor şi nesăracilor este de 1:,11 iar durata medie de spitalizare a săracilor este de 9-13 ori mai scurtă decît cea a nesăracilor.

Deteriorarea sănătaţii populaţiei este reflectată în dinamica indicatorilor mişcării naturale a populaţiei. Rata mortalităţii a crescut de la 9.7 decedaţi la 1000 de locuitori în 1990, pînă la 11.6 in 2002, iar rata natalităţii s-a redus, respectiv, de la 13.0 nou - născuţi la 9.9 la 1000 de locuitori. Numărul de vizite la instituţiile medicale a scăzut drastic, ca urmare a reducerii finanţării de la Bugetul de Stat(de la 6.7% din PIB in 1996 pina la 3.6 % in 2002). S-au extins serviciile medicale cu plată, la care populaţia săracă nu are acces. Partea principală a resurselor bugetare au fost alocate pentru cheltuieli curente ale instituţiilor, astfel deteriorîndu-se baza lor tehnică şi materială. În acelaşi timp nivelul retribuirii muncii în domeniul sănătăţii este unul dintre cele mai scăzute.

ŞTIINŢA ŞI CERCETAREA

Cheltuielile pentru ştiinţă şi cercetare s-au redus de la 0.76% în 1991, pînă la 0.2% din PIB în 2002. Acest nivel este cu mult mai jos nu numai faţă de nivelul de finanţare în ţările dezvoltate (Japonia –3.6%, SUA- 2.84%, Germania-2.29% ), dar şi faţă de ţările post-socialiste (Ungaria-1.1%, Ucraina- 1.1%, România- 0.54%).

Baza tehnico-materială a instituţiilor de cercetare s-a învechit atît moral, cît si fizic. Numarul de instituţii de cercetare - dezvoltare s-a micşorat în 2000-2002 de la 83 la 76 unitaţi, iar numărul cercetătorilor ştiinţifici s-a redus în aceeaşi perioadă cu 22%. Infrastructura inovaţională şi a transferului tehnologic au fost distruse.

Marile întreprinderi care realizau ciclul inovaţional în anul 1990 au fost lichidate sau şi-au încetat activitatea din lipsa mijloacelor financiare. Sunt de-a dreptul hilare măsurile ce se propun în SCERS pentru redresarea situaţiei în acest domeniu:”… inventarierea patrimoniului instituţiilor de cercetare ştiinţifice de stat, comercializarea bunurilor nefolosite şi utilizarea mijloacelor obţinute pentru îmbuntaţirea bazei tehnico-materiale în domeniul cercetării.

Sectorul agrar după 1990 a suferit foarte mult din cauza lipsei aproape totale a investiţiilor. A fost înregistrată o deteriorare rapidă a stocului existent de inventar şi maşini agricole. Numărul tractoarelor s-a micşorat cu peste 30%, alte 10% sunt utilizate exclusiv pentru transport, mai mult de 50% din numarul tractoarelor şi maşinilor agricole au o vechime de peste 15 ani şi trebuiesc casate. Drumurile rurale, infrastructura pieţii, sistemele de irigare şi mijloacele de comunicare s-au deteriorat, subminînd activitatea în sectorul rural. S-au diminuat la jumatate suprafaţele ocupate de vii şi livezi, iar jumatate dintre cele rămase nu mai sunt productive. Doar 5% din

Agricultura Moldovei a suferit un declin al volumului total al producţiei agricole şi al productivităţii; actualmente se produce doar 50% din nivelul total al anului 1990, iar productivitatea muncii, judecînd după roada la hectar şi numărul de angajaţi în acest sector, este de aproximativ 50 ori mai mică decît în ţările din Europa de Vest. Efectivul de bovine, porcine s-a micşorat în 2004 faţă de 1990 de aproximativ 5 ori. În consecinţă, a scăzut drastic volumul de carne produsă pentru comercializare.

Astfel, dacă în 1999 acesta constituia 23.6 mii tone, în 2003- 14.2 mii tone, în 2004 volumul acesteia a coborît pîna la 3.0 mii tone. De ce ar trebui sa ne mai mirăm de preţurile pipărate la carne şi mezeluri( 50-55 lei/kg.carnea de vită şi 60-70 lei/kg carnea de porc)?

Industria prelucrătoare, practic, nu se dezvoltă din lipsa investiţiilor, utilajele existente se deteriorează rapid.

Moldova nu posedă capacităţi de producere a îngraşămintelor minerale, pesticidelor, adaosurilor minerale şi vitaminoase pentru nutreţuri, preparatelor pentru uz veterinar şi a carburanţilor, toate acestea fiind aduse din import. Creşterea mai rapidă a preţurilor la marfurile importate faţă de cele din sectorul agroindustrial are consecinţe foarte grave pentru economia sectorului, practic îl face nerentabil. Situaţia dramatică din agricultură a dus la reducerea multor locuri de muncă; în unele sate cca 40% din populatia activă a plecat peste hotare.

Trecerea la forme progresiste de organizare a agriculturii (dupa modelul ţărilor dezvoltate) ar duce inevitabil la reducerea drastică a numarului angajaţilor din sfera agroindustrială şi la exodul masiv al populatiei rurale (şi celei care a mai ramas) peste hotare. Perspectivele Moldovei de a pătrunde cu produsele sale agricole pe pieţele europene sunt condiţionate de lipsa unor progrese reale în procesul de integrare europeană a R.M. în ansamblu, dar şi de barierele tehnice ce cresc rapid în calea comerţului cu produse alimentare: controale fitosanitare, restricţii severe privind protecţia mediului şi cerinţele legate de aplicarea bunelor practice agricole (EUROPGAP).

Calitatea apei în rîurile Moldovei variază de la “moderat poluate”(Nistru,

Prut) pînă la “poluate”(Răut, Bîc ş.a.). Majoritatea resurselor de ape subterane nu corespund standardelor şi cerinţelor de calitate a apei potabile, avînd o concentraţie foarte mare de substante chimice nocive. Este de-a dreptul dramatică situaţia în mediul rural, unde marea majoritate a populaţiei utilizează ape din surse freatice(83%). Impactul negativ pe care îl produce calitatea nesatisfacatoare a resurselor de apă este reflectat în nivelul înalt de morbiditate al populaţiei.

Un pericol serios îl constituie procesul de eroziune al solului. Suprafaţa terenurilor erodate creşte anual cu 0.9%,iar pe terenurile agricole se pierd anual 26 milioane tone de sol fertil, ceea ce duce la scăderea bonitaţii solului.

industriale şi menajere. În prezent, în Moldova sunt acumulate mai mult de 30 mil. tone de deşeuri, iar rampele existente de depozitare a deşeurilor nu asigură nici pe departe securitatea ecologică. În majoritatea localităţilor rurale şi oraşele mici, asemenea rampe în genere nu există. Lucrări de neutralizare a deşeurilor acumulate nu se efectuează.

Un pericol major de poluare al mediului ambiant îl reprezintă substanţele şi deşeurile toxice, inclusiv pesticidele inutilizabile (~ 1712 to), depozitele în care se păstrează acestea fiind total necorespunzătoare.

Cota suprafeţelor împădurite (aprox.10% din teritoriu) este insuficientă pentru asigurarea efectivă a funcţiei de protecţie a mediului. Gradul mic de împadurire şi lipsa fîşiilor de protecţie provoacă un înalt nivel de erodare a solului, alunecări de teren,

degradarea surselor acvatice şi intensifică secetele. Pe deasupra, suprafaţa împadurită se

Reţeaua drumurilor publice din Moldova este supusă unui proces de degradare rapidă şi continuă din lipsa banilor. Pentru a menţine reţeaua drumurilor publice în starea tehnică actuală, este nevoie de 27-30 mil $ anual. În perioada 1999-2003,

anual, pentru reparaţia şi întreţinerea drumurilor, au fost cheltuite doar cîte 6.9 mil $.

Din lungimea totală de 3325 km de drumuri naţionale 2885 km au o durată de exploatare depăşită, dintre care 900 km sunt în stare tehnică foarte rea. Reţeaua drumurilor locale în lungime de 6137 km prezintă o structură foarte eterogenă: 2781 km sunt drumuri pietruite, 579 km sunt din pamînt, iar din lungimea totală de 2777 km de drumuri asfaltate 2253 km au o durată de exploatare depaşită, dintre care 2000 km sunt în stare foarte rea.

Costurile de întreţinere a vehicolelor foarte înalte (aprox.30 mil.$/an) demonstrează clar calitatea proastă a infrastructurii rutiere şi afectează grav mobilitatea

bunurilor şi persoanelor, în special în zonele rurale. Uzura parcului mijloacelor de transport în condiţiile posibilităţilor reduse de renovare a diminuat esenţial calitatea serviciilor de transport şi a dus la creşterea preţurilor din cauza creşterii cheltuielilor

operaţionale. Pe de altă parte, noi drumuri în R.M.nu se construiesc (în 2004 s-au construit doar 3.2 km de drum asfaltat). Şi reabilitarea căilor ferate este insuficientă (43.6 km în 2002 faţă de 80 km normative). Modernizarea acestora conform exigenţelor europene: sporirea vitezei circulaţiei trenurilor pînă la 160 km/ora, electrificarea liniilor principale şi trecerea lor la ecartamentul European, avansarea sistemului

Ar mai fi multe de spus, bunăoară, la aşa capitole precum Corupţia, Justiţia,

Energia, Politici sociale, telecomunicaţii, libera circulaţie a marfurilor, persoanelor,

serviciilor şi capitalului, politica externă şi de securitate comună sau despre armate străine de ocupaţie şi pierderea unei părţi din teritoriul Republicii ş.a.m.d., dar am să mă opresc aici în speranţa că am reuşit să conving cititorii de insolvabilitatea statului R.M. şi imposibilitatea acestuia de a se integra de unul singur, ca stat independent şi de sinestătator în U.E. Sloganele de orientare spre Europa a autorităţilor de la Chişinau nu sunt altceva decît o momeală pentru cei naivi şi neavizaţi, în speranţa ca aceştia îi vor alege tot pe ei înca vre-o 50 de ani. Sunt sigur ca atît preşedintele, cît si guvernul şi parlamentul, cunosc foarte bine starea de lucruri din “ţara”pe care o conduc, mai ales că ei dispun de cu mult mai multă informaţie decît subsemnatul. Sunt sigur că şi domniile lor au ajuns la aceeasi concluzie: R.Moldova este un stat falimentar, el nu poate exista de unul singur şi cu atît mai mult nu se poate integra de unul singur în structurile europene şi euroatlantice, iar existenţa acestuia în continuare va duce, pur şi simplu, la dispariţia fiinţei umane din aceste teritorii.

Pe aceştia, însă, îi doare în cot de calvarul prin care trece populaţia republicii şi perspectivele ei sumbre pe viitor. Pentru ei conteaza doar să se afle cît mai mult la putere, pentru a profita de ea, chiar cu preţul dispariţiei noastre fizice. Iată de ce aceştia se fac vinovaţi de genocid impotriva “propriului popor”.

Şi totuşi, care-i soluţia, se întreabă, probabil, mulţi dintre cititori? În opinia mea, salvarea este una singură : UNIREA CU ŢARA, revenirea la trupul Patriei- Mamă

România! Numai astfel, avînd în vedere că România este deja membră a Nato şi cu un picior în UE, teritoriile româneşti de la Est de Prut ar putea să se integreze în structurile europene şi euroatlantice. Numai astfel vom scapa de armate de ocupaţie şi de pierderea

Evident, coaliţia comunisto -“creştină” niciodată nu va pune problema Unirii cu Ţara, chiar dacă am pleca cu toţii în lumea largă şi ar rămînea numai ei aici; pentru ăştia este important doar să le trimitem valută cît mai multă de acolo unde ne vom afla.

Iată de ce este vital pentru noi, cei pe care îi doare soarta acestui pămînt şi viitorul copiilor şi nepoţilor noştri, să ne strîngem cu toţii gramăjoară, cetăţenii acestui stat – fantomă, numit pe bună dreptate “republica ribbentrop-molotov”, indiferent de

naţionalitate într-o veritabilă Mişcare pentru Reîntregirea Ţării şi să ne încadrăm cu toate forţele şi mijloacele şi pe toate căile constituţionale în vederea conştientizării populaţiei, mai ales celei de la sate, de necesitatea Unirii cu Patria-Mamă România şi de integrare pe această cale – unica modalitate posibilă- în UE. N-am face altceva decît să reînnodăm firul Mişcării Unioniste, foarte puternică prin anii 1990-1992 şi care a fost rupt de Roşca şi acoliţii săi, odata cu venirea acestuia în fruntea FPCD în 1993.

P.S. Am aflat recent din ziarul “Timpul” din 09 septembrie curent, că ar mai fi o soluţie: să trecem la un alt Imn de Stat. Întru totul de acord cu autorul Constantin

Tănase, dar nu este suficient doar atît. Ar mai trebui, în opinia mea, să punem lucrurile la punct şi în privinţa denumirii limbii şi a naţionalităţii băştinaşilor din aceste teritorii.

Vedeţi Dvs., glotonimul “limba moldovenească” şi etnonimul “moldoveni” vin de la rîul

Moldova, rîu care astăzi nu mai curge prin “Moldova”, ci prin România. În schimb, prin

inima capitalei “Ţarii”noastre curge rîul Bîc. Deci, după analogie, noi ar trebui să ne numim “bîceni”, iar limba pe care o vorbim să fie numită corect: “limba bîceană”!

Cor.: Dle Ilie Bratu, Dvs vă aparţine iniţiativa de constituire a Comitetului (Mişcării) pentru susţinerea „Iniţiativei Băsescu” de integrare a R. Moldova în UE odată cu România la 01.01.2007. Vorbiţi-ne, pe scurt, despre componenţa şi scopurile acestui „Comitet”.

I.B. Imediat după ce Traian Băsescu a dat publicităţii propunerea sa, făcută tov. Voronin, mai bine de un an în urmă, ca şi R. Moldova să se integreze odată cu România în UE, l-am sunat pe dl Dabija (mă aflam atunci în Ţară) şi l-am rugat să convoace Consiliul Director al Forului şi să adopte un apel de unificare a forţelor patriotice şi proeuropene în vederea susţinerii „Iniţiativei Băsescu”. Dlui a convocat Consiliul, care a si adoptat o declaraţie in acest sens (L.A. din 06.07.2006), dar pentru unificarea efectivă a acestor forţe n-a întreprins nimic. Imediat după ce am revenit acasa, am avut iniţiativa de a-i convoca pe toţi liderii de partide şi ONG-uri de orientare proeuropeană în vederea constituirii unui asemenea Comitet. Am avut mai multe întâlniri şi discuţii cu aceştia, i-am invitat, atât personal, cât şi prin intermediul câtorva publicaţii. Am avut de asemenea o discuţie fierbinte cu Nicolae Dabija, secundat de Andrei Vartic, Anton Moraru şi Mihai Morăraş. Aceştia nu doreau sub nici o formă să constituim un asemenea „Comitet”, spunând că dacă vrem atât de mult să fim împreună, să ne ducem noi la For. Dl Dabija a venit, totuşi, la acea şedinţă inaugurală din 08.07.2006, dar a plecat de la jumătatea şedinţei ...şi dus a fost. Totuşi, Comitetul a fost constituit, din el făcând parte alături de MURM, PSL, PNR, 15 ONG-uri şi mai multe persoane fizice, lista rămânând deschisă şi pentru acei lideri care mai stau în expectativă,dar în spatele carora se aflâ mai multă lume bună. Iar obiectivele Comitetului, care, apropo, la şedinţa lărgită din 16.07.2006 şi-a schimbat denumirea în „Mişcare”, sunt cât se poate de clare: colectarea a cel puţin 700.000 de semnături în susţinerea „Iniţiativei Băsescu”, mobilizarea populaţiei pentru a participa la preconizata Mare Adunare Naţională din 29 octombrie, pregătirea şi buna desfăşurare a acesteia.

Cor. De ce , totuşi,, Dabija a părăsit sala şi n-a mai participat la lucrările „Comitetului”?

I.B. Nu m-a surprins plecarea lui Dabija. Motivul de astă dată este unul de fond şi principial. În timp ce toată lumea prezentă în sală percepea mesajul preşedintelui Băsescu în mod univoc: „Dacă vrem ca şi R. Moldova să se integreze împreună cu România în UE la 01.01.2007, trebuie să ne reunim cu Ţara pina la 31 decembrie 2006”, dl Dabija a venit cu o altă interpretare, de-a dreptul trăsnită: „Nu, preşedintele T. Băsescu n-a vorbit despre Unire, el, cică, ar fi spus de mai multe ori, că unificarea neamului românesc se va face în cadrul UE, adică după ce şi R. Moldova va intra (de una singură, bineînţeles) în UE, fără să amintească, că de fiecare dată preşedintele Băsescu adăuga... „ca soluţie minimă”, sau „...ca cel mai târziu termen”, sau „...consecinţele pactului Molotov-Ribbentrop pentru România nu au fost încă lichidate”. Şi în continuare: „Noi susţinem, zicea dlui, iniţiativa preşedintelui Băsescu de a se integra şi R. Moldova împreună cu România în UE la 01.01.2007, dar ca stat independent, cu Parlamentul său, cu Guvernul său, cu preşedintele său ş.a.m.d. şi că nu e nevoie de Marea Adunare Naţională. La care toată lumea a luat foc, calificând spusele lui Dabija drept aberaţii... Unii i-au spus chiar cuvinte mai dure... Văzând că nu i-a reuşit diversiunea, a părăsit sala în huiduielile celor prezenţi.

Cor. Şi n-aţi încercat după asta să mai staţi de vorbă, să-l convingeţi să revină? Totuşi, în FDRM, după spusele domniei sale, s-au înscris peste 100.000 de oameni...

I.B. Ba da, am vorbit de mai multe ori, i-am trimis şi câteva solii, i-am făcut şi un demers oficial, propunând-ui chiar să fie preşedinte al acestei Mişcări, dare în zadar... Nu a mai participat la lucrările Comitetului sub nici o formă, nu a vrut să publice în ziarul său (pe care, apropo, l-a privatizat fără ştirea Uniunii Scriitorilor) nici Adresarea pe care am adoptat-o la acea şedinţă inaugurală, nici Declaraţia adoptată la şedinţa lărgită din 16.07.2007. N-a pomenit nimic în genere până azi nici despre crearea Comitetului şi obiectivele care şi le propune, nici despre MAN din 29 octombrie 2006.

Cor. Şi, totuşi, dânsul colectează prin oamenii săi semnături în susţinerea „Iniţiativei Băsescu”...

I.B. Este adevărat, numai că semnăturile pe care le colectează dlor nu sunt valabile, deoarece listele dânsului nu cuprind o rubrică, cea mai importantă – codul numeric personal, nemaivorbind de faptul că colectarea semnăturilor nu este însoţită de un mesaj unionist, absolut necesar pentru realizarea obiectivului de integrare în UE, nu vorbeşte nimic despre preconizata Mare Adunare Nationala....

Cor. Extraordinar! Şi nu l-aţi atenţionat că listele dânsului nu sunt valabile?

I.B. Mai mult chiar, am fost personal la Literatura şi Arta, i-am prezentat modelul în formulă electronică, secretara a introdus-o chiar în calculator şi ... nimic.

Cor. Dl Bratu, să vă spun ceva. La noi la redacţie vin mai mulţi oameni de bună credinţă, rugându-ne să facem ceva ca să vă împăcăm. În ultimul timp, Dvs. aţi început să-l atacaţi deschis pe Dabija, plasându-l chiar în tabăra separatiştilor, de cealaltă parte a baricadei... Mai aveţi şi alte motive, în afară de cele expuse, ca să-l atacaţi atât de dur?

I.B. O sumedenie! Nu cred că avem spaţiu ca să le enumăr pe toate, am să mă refer doar la câteva. La 26 martie am organizat un miting dedicat celei de-a 88-a aniversări de la Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă, România, la care a participat, tras de mânecă, şi Nicolae Dabija (dar nu şi membrii FDRM, pe care nu s-a obosit să-i invite). La miting a fost adoptată o rezoluţie, votată cu o singură abţinere – cea a lui Dabija. L-am rugat personal s-o publice în LA, dar nu a făcut-o. Motivul? „Cum puteam eu să public o asemenea rezoluţie, zicea dlui, dacă voi pledaţi pentru lichidarea statului R. Moldova?”. Comentariile sunt de prisos. Mai apoi, în aprilie curent, am publicat o scrisoare deschisă chiar în „Jurnal...”, în care chemam toate forţele naţional-patriotice, şi în primul rând FDRM, să ne unificăm în baza unor principii, printre care recunoaşterea faptului că R. Moldova este un stat insolvabil şi falimentar la toate capitolele şi că acesta nu are nici o şansă să existe de unul singur,si cu atât mai mult să se integreze de unul singur în structurile europene şi euroatlantice si că soluţia e una singură –Reunirea cu Ţara!. Şi mai scriam acolo, că dacă vom continua cu Independenţa R. Moldova, peste cel mult 20-25 de ani nu vom mai exista în aceste teritorii... . Aşa şi n-a răspuns nimeni la acea scrisoare deschisă, dar cel mai mult m-a întristat tăcerea lui Nicolae Dabija, pe care mă încăpăţânam încă să-l cred de-al nostru. Fără să vreau îmi vine în minte din nou modul cum a apărut FDRM. Cred că nici Dvs nu ştiţi că iniţiativa mi-a aparţinut mie. După mai multe discuţii, parcă îl convinsesem pe Nicolae Dabija să constituim un grup de iniţiativă şi să purcedem la crearea unei formaţiuni social-politice – cu denumirea de Mişcare (şi nu partid), cu un obiectiv declarat şi cât se poate de tranşant: Reîntregirea Ţării, lichidarea consecinţelor pactului Molotov-Ribbentrop. La una din şedinţe Dabija veni cu o altă iniţiativă – să nu mai constituim o formaţiune social-politică, ci să formăm un ONG, să consolidăm societatea civilă, iar mai apoi, când vom fi mulţi, să-l transformăm în formaţiune social-politică. Ne-a prezentat şi un proiect de program al UDRM (Uniunea Democrată al Românilor din Moldova) – aşa propunea dlui iniţial să se numească formaţiunea ce urma să se nască... Ce a făcut de fapt Dabija? A luat programul UDMR (Uniunea Democrată a Maghiarilor din România) şi a înlocuit cuvintele „maghiari din România” cu „români din Moldova”. Numai că, pe alocuri, a uitat s-o facă. Astfel, în acel proiect putem găsi expresii de tipul: „UDRM sprijină presa maghiară din România... ” (pag. 20), sau „...problemelor specifice ale tineretului maghiar din R.Moldova” (pag.22), sau „...UDMR se pronunţă pentru prezenţa echitabilă a maghiarilor din România în aparatul afacerilor externe...” (pag 29). În zadar am încercat eu să-l conving că este inadmisibil să pui pe picior de egalitate maghiarii din România, care sunt într-adevăr o minoritate în statul naţional Român, şi românii din R. Moldova, care sunt băştinaşi şi majoritari în aceste teritorii. A schimbat doar denumirea: în loc de „Uniunea” a pus „Forul”, esenţa rămânând aceeaşi. Căci ce înseamnă însăşi denumirea „Forul Democrat al Românilor din Moldova”? Sau poate Moldova nu-i tot o Românie – cea de Est? Nu cumva Dabija vrea să spună exact ce spune Voronin şi clica lui în faimoasa „Concepţie a politicii naţionale de stat”, unde se vorbeşte de poporul polietnic al R. Moldova, şi unde românii sunt plasaţi printre minorităţi, în coada listei? De altfel, chiar în primul alineat din statutul FDRM este stipulat „...menit să apere interesele comunităţii româneşti din R.Moldova ”. Iată aşa! Noi, românii din R.M. suntem comunitate în aceste teritorii, nu ştiaţi? Iar din programul FDRM, publicat în LA din 30 martie 2006, rezultă clar că acesta luptă pentru consolidarea statului R. Moldova, altfel spus, pentru perpetuarea consecinţelor pactului Molotov-Ribbentrop şi pentru integrarea R. Moldovei în UE şi NATO de una singură, fapt care se va produce când ...va zbura porcul! Am aflat cu stupoare, că, recent, Consiliul Director al Forului a hotărât ca acest ONG să nu se mai transforme în formaţiune social-politică...

Cor. Nu mai înţeleg nimic... Şi care a fost, atunci, rostul constituirii Forului, dacă acesta rămâne şi în continuare ONG? Şi mai ales cu asemenea stipulări şi obiective nebuloase?

I.B. Eu cred că dl Dabija a urmărit două scopuri. Pe de o parte, sa-i adune pe toţi, cei cu inima română, grămăjoară, să-i urce în vagoane şi să-i treacă pe linie moartă, scoţându-i astfel din joc, din viaţa politică a R. Moldova, ca nu cumva aceştia chiar să întreprindă ceva pentru lichidarea consecinţelor odiosului pact. Iată, deci, o diversiune clasică a serviciilor secrete ale R. Moldova: să-şi realizeze planurile cu mâinile ,,a lor noştri”. Pe de altă parte, rămânând ONG, vor primi bani de la Statul Român şi pe această cale. De parcă nu i-au fost suficienţi banii pe care i-a primit pentru LA ani de-a rândul pentru un tiraj de 20.000 de ex., în timp ce tirajul real nu depăşea 4.800 ex, păcălind astfel mulţi ani Statul Român.. Astfel, omul, şi-a construit o biată vilă cu trei nivele în Valea Morilor, mai avind inca o casă şi două apartamente la Chişinău şi un apartament la Bucureşti. Tot din aceşti bani a privatizat clădirea din Sfatul Ţării nr.2 cu doar 19.000 $, ş.a.m.d.

Cor. Din câte ne spuneţi, înclin să cred şi eu că nu mai există cale de împăcare intre dvs... Dar cum rămâne cu, cei peste 100.000 de membri, care şi-au legat sincer speranţele de for?

I.B. Aceştia au două soluţii: 1)să se organizeze şi să convoace totuşi un congres, făcând abstracţie de existenţa Consiliului Director, la care să se transforme într-o veritabilă formaţiune social-politică unionistă, cu un statut şi un program adecvate, poate chiar identice cu cele ale MURM, fapt care ar face posibilă fuziunea imediată dintre For şi MURM.; 2) să adere cu toţii la MURM, singura formaţiune în devenire, care nu umblă cu cioara vopsită şi care are ca obiectiv major readucerea teritoriilor româneşti de la est de Prut la trupul Ţării, integrarea lor pe această cale, unica posibilă, în structurile europene şi euroatlantice. Printre altele, apartenenţa la unul sau mai multe ONG-uri, nu-i împiedică să facă parte şi dintr-o formaţiune social-politică.

Cor. Se pare că am limpezit esenţa divergenţelor dintre Ilie Bratu şi Nicolae Dabija...

I.B. Fenomenul Dabija nici pe de parte nu este epuizat. Apropo, la şedinţa din 14 septembrie curent a Biroului Executiv al Mişcării a venit, totuşi, în urma unui anunţ din „Jurnal de Chişinău”, unde a fost nominalizat personal, însoţit de o suită întreagă, pentru orice eventualitate, a făcut un tâmbălău acolo vreo 45 de minute şi a vrut să iasă. La insistenţa celor prezenţi a rămas, dar ne-a dat toată ordinea de zi peste cap. La această şedinţă i-am propus din nou să adere la Mişcare şi să vină chiar dânsul în frunte. Şi de astă dată Dabija si-a continuat cântecul: că nu e nevoie de MAN, că unirea trebuie făcută şi nu strigată; că unirea trebuie să aibă loc în inimile noastre şi când vor înţelege toţi cei 4 milioane de locuitori ai R. Moldova (din 2 mln., citi au mai ramas) că sunt români, Unirea e ca şi făcută, cu tot cu sârma ghimpată dintre noi. Şi că integrarea R. Moldova în UE la 01.01.2007, o dată cu România, este posibilă în formula sa deocheată: două state separate, fiecare cu parlamentul, guvernul şi preşedintele său... În sfârşit, ne-a promis că va convoca Consiliul Director al Forului să ia în dezbatere propunerile făcute.

Cor. Şi credeţi că mai există vreo speranţă ca să fiţi totuşi împreună ?

I.B. Nu prea cred. Pentru a alege pe cineva în fruntea Mişcării, trebuie să convocăm şedinţa lărgită a Consiliului Republican. Acesta, oricum, trebuie convocat, întrucât toţi cei aleşi în conducerea Mişcării au dat bir cu fugiţii (printre care şi Dabija). Am rămas numai eu, care mai menţin vie această flacără. Dar ca să-l alegem în fruntea Mişcării pe dl Dabija, Consiliul Director al Forului trebuie să adopte, mai intii, o decizie cu privire la aderarea necondiţionată la Mişcare şi de susţinere a celor două documente adoptate – „Adresarea” din 08.07.2006 şi „Declaraţia” din 16.07.2006, să accepte ideea principală din aceste două documente, şi anume, că integrarea R. Moldova în UE împreună cu România la 01.01.2007 este posibilă numai în cazul, dacă aceste teritorii vor redeveni parte integrantă a Statului Unitar Român până la 31 decembrie curent; să se alăture fără rezerve acţiunii de convocare a MAN la 29 octombrie 2006, să dea imediat publicităţii decizia lor si să facă un apel public către toţi membrii săi sa se mobilizeze şi să contribuie cu ce pot in vederea participarii masive a populaţiei din teritoriu la MAN. Judecând după felul cum s-a comportat la cele două şedinţe şi mai ales după cele expuse, nu cred că ar putea să se întâmple vreo minune peste noapte. Poate doar în cazul în care i se va ordona de sus să accepte, ca pe urmă s-o ducă la pierzanie, cum se procedează la noi de obicei. Nu am nici un motiv să cred o persoană, care în plin proces de redeşteptare naţională, în 1988, scria în autobiografia sa că părinţii lui au fost sub ocupaţie (românească) între anii 1941-1944 şi se mindrea că tatăl său a participat la organizarea colhozului din sat şi a fost mulţi ani secretar de partid, că vorbeşte mai multe limbi străine, printre care şi româna; care a organizat un proces public în stil jdanovist de defăimare a patriotului N. Lupan în chiar satul de baştină al acestuia, susţinând din răsputeri puterea sovietică... Nu pot să cred o persoană care primul a propus în Parlamentul de la Chişinău înlocuirea imnului „Deşteaptă-te, române” cu actualul... Nu pot crede o persoană, care în timpul puciului din august 1991 de la Moscova a insistat (din Crimeea, unde se afla la odihnă) să fie omise din articolul său de fond toate menţiunile ostile puterii sovietice, iar după ce puciul a eşuat, telefona, dispunând restabilirea acelor pasaje... Nu poţi să crezi o persoană care n-a asistat nici la MAN din 27 august 1991, nici la acea şedinţă extraordinară a parlamentului, când s-a votat Independenţa (dlui a semnat Declaraţia mult mai târziu)... Nu pot să cred o persoană, care a conspirat, alături de alţi colegi de-ai săi (V. Nedelciuc, V. Matei, A. Moşanu, I Hadârcă), decimând FPCD de altă dată exact atunci, cind in fruntea lui se afla Mircea Druc iar in programul acestuia era stipulat cu majuscule:,,...FPCD rămâne o Mişcare naţională, unionistă, al cărei obiectiv major este Reîntregirea Statului Unitar Român” şi au creat Congresul Intelectualităţii (PFD), care nu mai avea un asemenea obiectiv şi din care, până la urmă, praful s-a ales! Nu pot să cred o persoană, care a instaurat cenzura la „Literatura şi Arta” si nu publica nici un material cu caracter patriotic, unionist ( pe vremuri, a refuzat să publice chiar faimosul articol al venerabilului Valentin Mândâcanu „Veşmântul fiinţei noastre”). Nu pot să cred o persoană, care prin serialul său „Vai de capul nostru” n-a făcut altceva decât să ne demoralizeze, insuflându-ne ideea că noi, locuitorii dintre Prut şi Nistru, suntem o gloată de netrebnici, care merităm sa disparem din istorie. Nu pot să cred o persoană, care azi spune una şi mâine - alta: daca in LA din 23 martie 2006 spunea că e nevoie de „un plan concret de acţiuni de integrare cu Ţara de la vest de Prut”, în numărul următor scria: „Noi suntem Ioan Botezătorul, care pregătim calea pentru voi (se referea la copii), cei pe care vă aşteptăm să veniţi ca să puneţi voi mâna pe putere...”, sau, daca în LA din 13 iulie, subsemnează, alături de Congresul Mondial Român „Proclamaţia pentru pregătirea Re-Unificării Ţării”, în care era stipulat: „Preşedintele României a trimis un mesaj fără echivoc: şansa de integrare în UE a R. Moldova este doar ca parte României reîntregite”, în numărul următor scria (cu mâna lui Sergiu Nucă): „...Asta e. Se vede limpede că altă cale nu există. Vom ajunge în Europa fiecare ca stat independent ”. Nu pot să cred o persoană care n-a semnat, în 1988, alături de colegii săi scriitori, scrisoarea acestora către CC, în care se cerea dreptul la limbă şi alfabet... Nu pot să cred o persoană care, în calitatea sa de membru al CC al Comsomolului din Moldova, călătorea încă în anii ”70-80 în toată lumea, inclusiv în ţări capitaliste, atunci când intelectualii din Basarabia nu puteau decât visa la aşa ceva. Nu pot să cred o persoană care în calitate de redactor şef al săptămânalului „Literatura şi Arta” şi-a concediat colegii de breaslă, N. Negru şi Gh. Budeanu, când aceştia au avut şi ei ocazia să viziteze SUA (la întoarcere acestia au aflat cu stupoare că sunt concediaţi pentru lipsă nemotivată de la lucru, cu toate ca plecasera cu acceptul lui Dabija)... Poate pentru toate aceste lucruri a şi fost propus în această funcţie de CC a PCM... Poate pentru aceasta primeste în fiecare an de la Guvern cite 35.000 de lei pe linia AOŞCA şi tot atâţia de la Primărie... Apropo de AOŞCA, nu ştim cu ce se ocupă ea şi cum au fost cheltuiţi aceşti bani. Ştim doar că din când în când LA publică câte o Declaraţie a Senatului Asociaţiei, care, chipurile, a fost adoptată la şedinţa acesteia ca mai apoi sa apara dezminţiri ale unor personalităţi notorii ( Petru Soltan, Aurel Saulea, Ion Odainic), adresate judecătorului Ion Arhiliuc ş.a.m.d. Până când acesta nu-şi va turna cenuşă pe cap şi nu-şi va mărturisi public păcatele (şi trădările) pe care le-a săvârşit în toţi aceşti ani, nu-l putem crede. Deocamdată eu continui să cred că are şi el o misiune de îndeplinit, având în vedere că Roşca şi-a îndeplinit-o pe a sa.

I.B. Cât despre Anatol Petrenco am să mă limitez deocamdată la câteva nedumeriri. De ce domnia sa şi Asociaţia Istoricilor pe care o conduce boicotează şi nu participă la mitingurile dedicate unor date importante din istoria zbuciumată a românilor de la est de Prut, precum 27 martie, 28 iunie, 23 august sau 1 decembrie? De ce Anatol Petrenco nu a convocat un Congres extraordinar al profesorilor de istorie din toate instituţiile de învăţământ din Moldova, la care să se decidă categoric că nimeni nu acceptă predarea surogatului „Istoria integrată” de sorginte sovieto-stalinistă? De ce Anatol Petrenco în emisiunile sale de la „Vocea Basarabiei” încearcă cu insistenţă să inoculeze ascultătorilor ideea că reeditarea anului 1918 nu mai este posibilă şi că unificarea naţiunii române se va face în cadrul UE după ce şi RM va intra, de una singură, în UE (adică niciodată)? În sfârşit, de ce Petrenco nu susţine nici campania de colectare a semnăturilor pentru susţinerea „Iniţiativei Băsescu”, nici convocarea MAN? Şi iarăşi mă bate un gând: nu cumva şi Anatol Petrenco, ca şi Nicolae Dabija, ca şi Iurie Roşca (ca şi mulţi alţii), se află în slujba Satanei, are şi el o misiune de îndeplinit?

Cor. Dle Bratu, este foarte trist, dacă tot ce ne-aţi relatat aici este adevărat..Ce şanse mai are neamul românesc de la est de Prut?

I.B. Să nu disperăm! Nu sunt situaţii fără ieşire, să nu ne grăbim să murim azi dacă se poate muri mai târziu... Iar un om politic valorează ceva doar atunci, când în situaţii crude, dramatice chiar, găseşte soluţii. Iar şansa noastră se numeşte simplu: ROMÂNIA! Eu sunt sigur că va veni acea zi, când toţi unioniştii (adevăraţii patrioţi) se vor uni într-o singură Mişcare pentru Reîntregirea Ţării. Dar (Re)Unirea cu Patria-Mamă ar putea să se producă chiar în acest an, astfel ca şi aceste teritorii româneşti să se integreze împreună cu Ţara şi tot Neamul în UE. Asta – dacă toţi cetăţenii R.M. cu aspiraţii proeuropene, oriunde s-ar afla, se vor include în campania de colectare a semnăturilor întru susţinerea „Iniţiativei Băsescu” şi vor veni cu toţii la MAN să votăm (Re)Unirea cu Patria-Mamă România!

Cor. Dle Bratu, vă mulţumesc pentru acest interviu si pentru curajul şi optimismul care va caracterizeaza. Dumnezeu să vă ajute !

I.B. Vă mulţumesc şi eu si - curaj tuturor compatrioţilor mei din România de Est!

1.Să se dea semnalul de demarare a procesului de Reîntregire a Ţării: o Declaraţie Politică a

Preşedintelui(Parlamentului) României cu privire la Basarabia şi Nordul Bucovinei care ar cuprinde

- Răpirea Bucovinei(1775) şi Basarabiei(1812) - acte criminale şi ilegale;

- Recunoaşterea de către marile puteri (Congresul de Pace de la Paris din 28 octombrie 1920, Tratatul politic Ruso-Turc din 1921, care a declarat toate tratatele anterioare încheiate între cele două ţări – nule şi abrogate) a Unirii pe veci a Basarabiei şi Bucovinei cu Patria-mamă România;

- Pactul Ribbentrop-Molotov şi Protocolul adiţional secret al acestuia din 23 august 1939;

- Ocuparea şi anexarea Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa la 28 iunie 1940 şi

- Eliberarea teritoriilor româneşti de la est de Prut de către Armata Română - 26 iulie 1941;

- Reocuparea acestor teritorii de către imperiul roşu de la răsărit în august 1944;

- Genocidul şi nelegiuirile la care a fost supusă populaţia băştinaşă în toată perioada care a urmat

după 1940 şi 1944( închiderea şi demolarea bisericilor, lichidarea fizică a preoţimii şi intelectualităţii,

recrutarea tinerilor în armata sovietică şi trimitera lor pe linia întîi a frontului fără nici o pregătire,

foametea organizată din 1946-1947, deportările din 1941, 1949-1953, deznaţionalizarea şi ştergerea

conştiinţei naţionale, exterminările în masă şi izolarea celor incomozi în casele de nebuni, aducerea

masivă a ruşilor, ucrainenilor, evreilor ş.a.m d. în locul băştinaşilor exterminaţi (circa 1.000.000 de

oameni) sau refugiaţi(circa 850.000 de persoane), întroducerea alfabetului rusesc ş.a.m.d.);

- Jaful şi distrugerile comise de ocupanţii sovietici în teritoriile ocupate după 1940 şi 1944;

- Denunţarea „Convenţiei de Armistiţiu” din 12 septembrie 1944 dintre România şi URSS deoarece în

art. 4 al acesteia este întrodus un fals grosolan:,,Se stabileşte frontiera de stat între URSS şi România

fixată prin Convenţia Româno-Sovietică din 28 iunie 1940”, ori, o asemenea „Convenţie” n-a existat;

- Denunţarea Tratatului de Pace de la Paris dintre România şi Naţiunile Unite din 10 februarie 1947,

impus de URSS şi Ucraina prin reprezentantul lor Manuilschii, deoarece şi în acest „document” este

stipulat un mare neadevăr:,,Frontierele României...vor fi cele care erau în fiinţă la 01.01.1941”, ori, la

acea dată Basarabia şi Nordul Bucovinei erau ocupate de ruşi şi nu exista nici un document semnat de

- Referitor la Declaraţia Parlamentului României în legătură cu proclamarea Independenţei

R.Moldova şi Hotărîrea Guvernului României de recunoaştere a Independenţei R.Moldova trebuie făcută o precizare: România consideră existenţa R.Moldova ca stat independent pe teritoriul naţional românesc drept o anomalie istorică, o consecinţă a Pactului Ribbentrop-Molotov, prin urmare, ca o etapă tranzitorie, un prim pas spre revenirea la trupul Patriei-mamă România;

- O trecere în revistă a situaţiei politice şi social-economice din R. Moldova:

*R.M - cel mai sărac stat din Europa, cu cel mai mic PIB şi cele mai mari datorii pe cap de locuitor, cu cea mai scăzută speranţă de viaţă de pe continent, fără resurse energetice, fără zăcăminte naturale, insolvabilă şi falimentară la toate capitolele, incapabilă să asigure măcar minimul de existenţă pentru cetăţenii săi, cu o stare a drumurilor dezastruoasă, cu un deficit al balanţei comerciale de 3 ori mai mare decît veniturile în bugetul de stat, dependentă în totalitate de resursele energetice ruseşti dar şi de piaţa rusească pentru produsele sale tradiţionale, schimbul fiind total nefavorabil R.Moldova, fapt care a dus la acumularea unor datorii imense faţă de Rusia, pentru stingerea cărora R.Moldova a fost nevoită să înstrăineze în favoarea ruşilor aproape tot patrimoniul naţional, în pericol să-şi instrăineze şi ultima avuţie care i-a mai rămas – pămînturile strămoşeşti!;

*R.M. – stat eşuat: ea nu controlează o bună parte din teritoriul şi frontierele sale şi nu este în stare

să-i determine pe ruşi să-şi retragă trupele de ocupaţie şi armamentul de pe teritoriul său;

*R.M. nu are nici o şansă să devină vre-o dată stat prosper sau să se integreze într-un viitor

previzibil de una singură în structurile europene şi euroatlantice. Redevenind parte integrantă a

României, aceste teritorii vor deveni automat şi imediat şi parte a NATO şi parte a UE cu toate

*Din cauza mizeriei şi sărăciei exodul populaţiei băştinaşe din R.Moldova a atins cote catastrofale:

pleacă în special tinerii, nu se mai întemeează familii, nu se mai nasc copii, mortalitatea a depăşit cu

mult natalitatea, Neamul Românesc din aceste teritorii se află pe cale de dispariţie! În concluzie:

existenţa în continuare a R.Moldova ca stat independent este echivalentă cu dispariţia fiinţei

- România nu poate privi indiferentă cum dispare neamul românesc în teritoriile-i înstrăinate de la est de Prut şi are obligaţia să întrprindă tot ce-i stă în puteri pentru a le readuce acasă, la trupul României, ca unică soluţie de salvare şi conservare a fiinţei naţionale româneşti din aceste teritorii, ca cea mai rapidă şi rezonabilă formulă de redobîndire a cetăţeniei române pentru populaţia din stînga Prutului (acordarea cetăţeniei române cetăţenilor R.Moldova în condiţiile existenţei şi în continuare a acesteia ca stat independent este cea mai proastă soluţie: asta ar facilita exodul populaţiei băştinaşe şi în final - dispariţia ei rapidă din aceste teritorii), ca unică modalitate de soluţionare a diferendului transnistrean, avînd în vedere că România este membră a NATO şi ai UE, de integrare a acestor teritorii în structurile europene şi euroatlantice şi de asigurare populaţiei de aici a unui trai decent şi civilizat în cadrul familiilor unite ale Europei în conformitate cu:

*Declaraţia de Independenţă a R.Moldova, în care este stipulat că R.Moldova „este liberă

să-şi hotărască prezentul şi viitorul...în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale”,

*Hotărîrea Parlamentului de la Chişinău din 23 iunie 1990 de condamnare a Tratatului

Sovieto-German de neagresiune şi a protocolului adiţional secret din 23 august 1939, pe care le califică drept nule şi neavenite din momentul semnării,

*Declaraţia Conferinţei Internaţionale de la Chişinău în problema Pactului Molotov-Ribbentrop din 26-28 iunie 1991 care stipulează că Pactul şi Protocolul său adiţional secret sunt nule ab initio, iar consecinţele lor trebuie eliminate,

*Acordul Final de la Helsinki din 1975 care stipulează că frontierele dintre state pot fi modificate prin mijloace paşnice cu acordul părţilor,

*Constituţia R.Moldova, care permite modificarea statutului politico-juridic a R.Moldova;

*alte acte normative de drept internaţional, inclusiv denunţarea Pactului Ribbentrop-Molotov şi al Protocolului adiţional secret al acestuia de către cele două ţări semnatare: URSS şi Germania.

- România înţelege că Reunificarea Ţării şi neamului Românesc se poate realiza doar pe cale parlamentară, atunci, cînd majoritatea în Parlamentul de la Chişinău o vor deţine forţele unioniste. În acest sens, face apel către toate partidele şi ONG-urile de orientare naţional-patriotică şi proeuropeană, către toţi patrioţii din R.Moldova, să îmbrăţişeze deschis şi fără rezerve opţiunea unionistă şi să se constituie cu toţii într-un singur Partid declarat unionist – Partidul Unionist din R.Moldova (PURM), care ar avea ca obiectiv major readucerea teritoriilor româneşti de la est de Prut la trupul României.

2.Internaţionalizarea problemei Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa.

3.Mediatizarea pe toate căile a problemei teritoriilor româneşti înstrăinate de la est de Prut:

-cicluri de emisiuni pe întreaga tematică a problemei la posturile centrale şi regionale de televiziune

şi radio, în special la cele recepţionate şi pe teritoriul R.Moldova şi al Nordului Bucovinei, în orele

de maximă audienţă cu participarea liderilor unionişti din R.Moldova şi ai unor experţi în domeniu;

-Articole, studii, interviuri, materiale analitice, polemici în cele mai mari ziare din România;

-Editarea unor cărţi şi broşuri în sute de mii de ex. cu această tematică cu participarea unor

specialişti în domeniu de pe ambele maluri ale Prutului şi difuzarea lor pe gratis în aceste teritorii;

-Întroducerea în manualele de istorie de toate nivelele din România a unor capitole aparte

-Conferinţe, simpozioane, mitinguri la date semnificative pe întreg teritoriul României ş.a.m.d.

4.Finanţarea şi asigurarea logistică a constituirii şi activităţii Partidului Unionist din R.Moldova.

5.Sprijin în constituirea unor filiale ale PURM în toate judeţele României şi mn. Bucureşti din

cetăţeni ai R.Moldova, care s-au stabilit cu traiul sau se află la studii în judeţele(mn.) respective.

6.Demascarea publică a fariseilor, profitorilor şi securiştilor din fruntea unor partide, ONG-uri, posturi de radio sau publicaţii pretins patriotice din R.Moldova şi sistarea finanţării acestora.

7.Finanţarea postului de radio „Vocea Basarabiei” şi a unor publicaţii din stînga Prutului să fie

condiţionată de propagarea fără rezerve a dezideratului de Reîntregire a Ţării şi Neamului Românesc.

8.Mobilizarea pe toate căile a electoratului R.Moldova, inclusiv ai celor care se află în România, dar şi

în alte ţări să participe la alegerile parlamentare din R.Moldova de partea PURM, dacă s-ar putea - deplasîndu-se fiecare la baştina lui, astfel, convingîndu-i şi pe apropiaţii săi să voteze la fel.

9.Coordonarea activităţii forţelor unioniste de la Chişinău cu acţiunile autorităţilor de la Bucureşti.

10.Întîlniri periodice ale liderilor unionişti din R.Moldova cu Preşedintele României.